Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

8 février 2012 3 08 /02 /février /2012 00:03

DSCN4151-copie-1

Desigur, la scrutarea acestei plăcuţe – dacă pasul nu ţi-e prea lăbărţat, adică grăbit, şi o observi – nu poţi rămîne mirat de felul în care se scrie aici numele poetului, supranumit de autorul Epigonilor, „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”, căruia îi lipseşte un „n” în coadă. Deci avem clar scris: Pan, cîtă vreme ne-am obişnuit să vedem pe coperţi, în dicţionare şi alte locuri deştepte, scriindu-i-se numele anume cu Pann!

Fiind fiul un baci vlah, bulgarizat, pre numele Pantoleone Petrov, Anton trece Dunărea spre a redeveni vlah, precum şi strămoşii săi au fost. Este atras de psaltichie, ajungînd să culeagă şi folclor urban, de toate felurile: românesc, ţigănesc, bulgăresc, urechea fiindu-i mereu atentă la graiurile şi psalmodierile mirene turceşti, greceşti, muscăleşti, limbi pe care le deprinsese încă din adolescenţa sa zbuciumată. Unele dintre prelucrările sale se cîntă şi azi în stranele cu cîntări psaltice, pentru că Pan a fost neîntrecut, şi harnic transmiţător al tradiţiei vechi, osebit poet al versurilor tandre, chiar dacă chinuite ca să-ncapă în rime prea alese...

Totuşi, de ce stă scris Pan, şi de cînd îi spunem cu toţii Pann?

Poate că forma cea din urmă, şi cea mai cunoscută, este pur şi simplu cîntată, alungit, sau cei doi de „n” din prenumele tatălui,  Pantoleone, s-au alăturat, sudîndu-l pe Anton de strămoşii săi, devenind exotic şi unic? Deocamdată, casa în care a trăit poetul este o ruină, pe strada care-i poartă ilustrul nume, este straşnic de tristă, iar unicitatea lui ca şi cărturar devine de-a dreptul o ciudăţenie, şi o jenă tăioasă pentru toţi care trec pe alături, pe acea uliţă care-şi pierde de la o zi la alta personalitatea, atmosfera de odinioară. 

Iată două catrene, din Spitalul amorului (1850), care se potrivesc cu tristeţea de azi:

 

O voi, fericiri trecute,

Care n-o să mai veniţi,

Truda gîndurilor mele,

La ce-n zadar mă munciţi?

 

Lira jalnică, duioasă,

Ce tot răsuni în zadar?

Cînd fericirea şi viaţa

Se sfîrşeşte cu amar!

 

FOTO: © Vladimir Bulat, 2011.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires