Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

17 mars 2011 4 17 /03 /mars /2011 13:26

Discreţia cu care a traversat aceşti mai bine de 20 de ani post-comunişti -- este exemplară. Acum are 93 de ani, şi a deschis o expoziţie personală, de desene, la galeria Dialog din Bucureşti. Este născut la Iaşi, în 1918, şi desenează de cînd se ştie...

 

Acum însă este prima sa personală într-un spaţiu consacrat. Cronicile au început să curgă, chiar şi una defăimătoare. Aceasta este semnată de o persoană foarte versatilă, care narează despre trecutul lui Nestor Ignat, numindu-l  un "zelot al stalinismului dezlănţuit", învinovăţindu-l pînă la urmă, de toate relele posibile şi imposibile: "Nestor Ignat a fost un stâlp al propagandei comuniste în cea mai dură perioadă, un chien de garde al puritatii ideologice, un om care a făcut un rău enorm prin scrierile şi acţiunile sale". Mi se pare o acuză mult prea gravă, şi total irelevantă pentru a defini în vreun fel discursul artistic al lui Nestor Ignat -- aşa cum se desprinde el din minunata expoziţie de la galeria  "Dialog"...Curios lucru, dar autorul infamei dezvăluiri nu a făcut publică această "apocalipsă" pînă acum, ci a profitat de moment, de umila ieşire publică a lui Ignat. Adică, l-a lovit pe acest om în ce a avut el mai inocent, mai pitit în tainiţele vieţii sale de intelectual: desenul. Mişcarea mi se pare tipic nkvd-istă: crima fiind comisă, trebuia găsit un fraier...Omul de la washington caută vrăjitoare şi acolo unde acestea au sucombat demult, sau nici nu au existat vreodată! Iată omul...ni se arată.

 

Dar trebuie să recunosc că acest text -- m-a făcut extraordinar de curios (ceea ce-mi şi stă în fire!). Mi-am dorit să văd expoziţia, să cunosc adevăratul "obiect" al discuţiei de faţă. Asta m-a interesat cel mai mult. Mi-am închipuit că e ceva ieşit din comun, că nu insistă cineva care mîine-poimîine ia în braţe secolul, să iasă în public --  pentru a se face de rîs; am intuit că acest om e bine şi cu vîrf de măsură motivat, cristalizat, lămurit definitiv cu sine, şi cu ceea ce face. Cea mai "veche" lucrare (din expoziţie*) a lui Ignat intitulată Aglomeraţie, datată 1966, mi-a evocat lumea lui Zameatin, din romanul "Noi". Dealtfel, întregul univers morfologic, prezent în desenele lui Ignat, vine de departe, are (sau i se pot atribui) atît referinţe literare, cît şi plastice, din diverse epoci. Dar ceea ce e cel mai preţios în acest discurs al său -- este totala lui libertate tematică, chiar dacă "instrumentarul" plastic este rectiliniu, previzibil, neschimbător...Nu există rupturi tematice de-a lungul deceniilor, şi ar putea fi circumscrisă întreaga lui pledoarie unei problematici foarte largi, a lui "ce nu se vede..." Poate că aici, în aceste desene pe care le face "oriunde", după propria lui mărturisire -- a fost şi este mereu sincer, "în pofida oricăror impocrizii"...Îşi datează (şi adesea, le localizează: Otopeni, Govora, Mănăstirea Bistriţa, Berlin...) desenele, unele au legătură cu anumite evenimente, altele vorbesc sau evocă vremuri şi circumstanţe de demult sau dintotdeauna (Cutremur, ciclul Antropotehnica, De cînd e lumea etc.). Poate sunt plăsmuiri ale imaginaţiei, poate proiecţii ale unui "dicteu automat", poate chiar ecouri stinse, ale unor generaţii apuse? Artistul le "metisează", le aduce la suprafaţă printr-o linie discontinuă; ai sentimentul la o privire atentă - că nu rupe creionul de pe suprafaţa hîrtiei pînă nu se "consumă": ideea, tema, subiectul, fiorul. Iar linia asta poate fi făcută cu creionul simplu, peniţa, flow-masterul, creionul colorat, pixul...Neliniştea nu ia seama la mijloace sau forme.

Ignat 

În linii largi, aş încadra creaţia lui Ignat în ceea ce, formal şi clinic, se numeşte un "caz" -- "Cazul Nestor Ignat". E de văzut, de analizat mult mai atent, cît este estetică în destinul său, şi cît este un simplu escape. "Evaziune" -- din propriul destin, care, nu a fost deloc rectiliniu -- cum pare opera lui a fi!, - dar nici mereu vertical, liniştit. Dar nu e generaţia noastră în drept să judece. Nici să ceară socoteală. Nu ştiu nici măcar dacă un politolog e îndrituit să afirme astfel de lucruri: "Nu ştim dacă vreodată şi-a exprimat regretul sau căinţa pentru ceea ce a făcut"...

 

Dar eu voi risca un răspuns: din punctul meu de vedere -- arta poate fi o expresie a regretului, iar acest regret poate să fie continuu, nu doar de dată recentă, chiar dacă acesta nu se poate înregistra statistic, ca atare. Faptul că Ignat a imaginat lumea din jurul său (din ultimii 60 de ani cel puţin!) ca o imensă rană, ca o traumă hiperbolizată, precum o magnifică distorsiune, avarie, îmbătată în copulaţie, dansuri macabre şi rînjete sardonice, înfricoşătoare -- ce definiţie mai cinică (şi mai lucidă) s-ar putea da acelei lumi?! El anume aşa a simţit-o...şi nu a vrut să ducă cu el această sensibilitate, lăsînd-o anonimă. Acum ştim! 

 

Această mărturisire plastică, a lui Nestor Ignat -- eu aşa o citesc -- nu este a unui "zelot al stalinismului".  

____________________    

* se pare că autorul are şi lucrări din epoca debutului său literar, din 1939. O viaţă petrecută printre desene...  

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Simeze
commenter cet article

commentaires

Jenel Kiftea 01/01/2016 14:49

Un articol minunat, felicitari! Astept insa un articol la fel de frumos despre opera plastica plina de sensibilitate si rafinament a pe nedrept denigratului Adolf Hitler.Faptul ca activitatile sale conexe, PE DEPLIN IRELEVANTE (sic!) au aruncat o umbra nemeritata asupra esteticii cu totul exceptionale a autorului nu trebuie sa ne faca pe noi,' telectualii de moda noua, sa uitam contributia acestui artist, lovit de metode gestapoviste, la cultura umanitatii!
Sau, mai concis exprimat:cap ai, minte ce-ti mai trebuie!

Vladimir Bulat 01/01/2016 22:10

Cînd te numești „Kiftea” - nu poți arunca decît kiftele verbale, 'telectualiste de spiţă, vai, de viţă prea nouă...cap nu ai, mintea-i și mai lacunară))))

Gleb Ivanov 28/03/2011 12:29



In loc sa -i bagi in ...ignoranta pe acesti naivi proletari ai putea sa te "interlocutezi " cu  acei care au STIUT inca dela inceput  ca Bazaconov si Minciunin si tampitul (nu-mi vine
acum in minte) care a emis teoria fertilizarii solului sovietic, care numai cativa ani s-a facut sterp, au fost niste impostori. Erau si glumite foarte bune, dovada ca Ilf si Petrov pentru
12 scaune sau Romanta samovarului -- au fost executati din ordinul lui tatucu.


Ai citit Vitelul de Aur ? O stii pe aia cu vizita unei delegatii de colhoznici in Oltenia?......tot ce le spuneai, ziceau ca la noi e mai mare? Pana ce un oltean le-a aratat o oaie si le-a spus
ca se cheama paduche...La noi avem paduche mai mare.....



Steph: 26/03/2011 12:24



Cel putin Nestor Ignat a fost dublat de un creator, ceea ce i-ar usura intrucatva culpa tradarii intelectuale. Daca mai este inca in viata, ar fi interesant de cunoscut “mintea” artistului de pe
urma. S-ar putea ca orgoliul celor 93 de ani sa-i conserve spiritul realismului socialist sperand sa fie imortalizat pe baricadele ideologiei staliniste.
Singurul sau alibi care-ar putea tine in picioare, e septembrie 65, in plina epurare si extropiere studenteasca, cand ideologul si-a luat inima in dinti si a facut gestul (extravadant) pro
studentesc, atragandu-si anatemele cenzorilor, grele de consecinte. Toti il credeam “vindecat” de comunism dupa acea revolta emotionala dar, vorba dlui Tismaneanu, puseul de verticalitate n-a
fost decat o stare febrila trecatoare.



Vera P. 26/03/2011 10:31



Un foarte util si lamuritor dialog cu Nestor Ignat aici:


http://www.opinianationala.ro/Arhiva/501.pdf Pagina 8.



Vladimir Bulat 21/03/2011 15:32



Draga Ileana,
 
prima propozitie din eseul meu explica intru totul putinatatea prezentei operei sale in internet, etc. Eu cred ca si pagina de pe WIKI e facuta in perspectiva acestei quasi-retrospective, ai
observat -- textul e doar in engleza. Tintirea posteritatii este clara!
 
Apoi, opera lui, cea care se desprinde din cele circa 80-100 de lucrari inramate, prezente in expunere este o mica parte, despre care trebuie sa se vorbeasca...Intentionez sa-l cunosc pe autor,
si poate chiar sa scriu un studiu mai amplu. Sa incerc, in orice caz...Stiu de la madame Garofeanu ca omul este perfect lucid, si ca ar fi vorbit absolut lamuritor asupra operei sale -- la
vernisaj! Dealtfel, in catalogul expozitiei are un text intitulat: CUM DESENEZ. Iata un gand: "Nu evenimentele, ci prezentul lor, traumatismele, voluptatile. Toate acestea, greu de identificat,
ca in vise, sub mastile grotesti cu care revin. Dar cine stie, mai reale cateodata decat insasi realitatea. Oameni intorsi "pe dos", la care interiorul tainuit a devenit monstruosul expresiv, in
pofida oricaror impocrizii"
 
Da, Tismaneanu pare sa se rafuiasca cu toti cei cu care a avut de-a face in copilaria sa!