Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

14 février 2014 5 14 /02 /février /2014 15:44

Ştirile, cărţile de popularizare şi filmele despre artă - ocupă treptat, insidios, centrul culturii de massă!

Am o vagă presimţire că debutul acestei stări de lucruri s-a dat prin 2011, cînd a răbufnit scandalul Wolfgang Beltracchi, care este cel mai faimos falsificator al tuturor timupurilor. Din acel moment s-a pornit o combustie cu energii nebănuite.

De atunci, presa, diverse straturi sociale şi economice, scurt spus, massele largi au participat şi participă la dezvăluiri, fac parte din această maşinărie de poleială, falsificare şi dublare a realităţii! Arta nu poate fi altfel decît mediul care o generează...Cel puţin la suprafaţă.

Recentele poluări mediatice cu privire la descoperirea imensei colecţii deţinute de clanul Gurlitt pînă mai de curînd, acum - devenită simplă informaţie, divertisment, bîrfă şi un lanţ nesfîrşit de presupuneri, sunt revelatorii pentru acest tip de manipulare prin artă. Există şi analize mai serioase pe acest subiect, inclusiv şi chiar în presa românească, dar domeniul este, cred, iremediabil viciat. Era suspiciunii, a falsului devenit normă îşi arată acum vîrful aisbergului. Arta, cu aura ei unică, după decenii multe de comerţ, spectacol, tranzacţii, depuneri ca gaj etc. - se transformă în cultură mass-media! Devine blockbuster, drog terapeutic. Arta a devenit o cameleonică prezenţă, la îndemîna oricui, căci licitaţiile sunt anunţate pînă şi de gazetele de bîrfe, mondenităţi & belicoase publicaţii, gen paparazzi. Toate, brusc, ca la o comandă venită de la vreun "organ suprem" - au început a se interesa de artă, licitaţii, colecţii, tranzacţii cu "brîncuşei", cu "grigoreşti" etc. 

Două producţii recente pun în miezul său ideatic (sau doar ideologic) problematica artei mari, serioase şi de tip patrimonial (oh, ce cuvînt mi-a scăpat! Cîndva, cuvîntul "patrimoniu" dădea frisoane şi făcea să-i transpire fruntea oricui intra în coliziune cu sonoritatea lui!). E vorba de două filme, unul american - The Monuments Man, şi altul britanic - Trance, care ne introduc atît în psihologia hoţului de artă, dar şi în cea a salvatorului de bunuri culturale.

Cel dintîi are la bază o carte a unui autor, Robert M.Edsel, care încă din 2007 a creat - Monuments Man Foundation for de Pereservation of Art, care nu este exclus să fi şi finanţat acest film? El este desigur şi autorul cărţii cu acelaşi nume (care se preconizează de a fi tradusă în 17 limbi, un adevărat asalt informaţional!). Edsel înţelege, că omenirea are încă multe lucruri nespuse, neclasrificate, după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales. Există destule opere de artă, valori ale trecutului care stau zăvorîte, ascunse, nerecuperate de adevăraţii posesori, poate chiar fără urmă pierdute. Filmul acesta spune o poveste a numeroaselor opere recuperate din urgia războiului, ca exemplu de dăruire al omului pentru opera de artă, pentru mărturia epocilor care nu mai sunt, singura dovadă a faptului că au fost - fiind arta acelor vremi. Oamenii vin şi pleacă, aceştia nu se schimbă, duc tarele strămoşilor de la o generaţie la alta. Şi chiar dacă arta e tot de ei creată, aceasta conservă totuşi un "rest", acel "ceva", "sămînţa astrală", care face ca omenirea să nu mai fie la fel ca înainte, cu fiecare generaţie mundană ceva se schimbă, doar arta este perenă, egală cu sine.

Exact invers se afirmă lucrurile în cealaltă piesă - Trance, unde chiar dela început angajaţii unei licitaţii de artă sunt avertizaţi că nicio operă de artă nu merită şi nu valorează viaţa unui om (chiar dacă e vorba de un tablou de Goya, şi valorează milioane)! În caz de atacuri, furturi & violenţe - oamenii trebuie să fie evacuaţi, nu operele de artă. Pînă la urmă, înşelegem că lucrurile nu stau tocmai aşa: este un fals umanism. Ca şi cel al lui Gurlitt, care a stat ca o cloşcă decenii la rînd peste o miriadă de opere a căror provenienţă nici nu o ştia. Dar nici nu îi păsa prea tare. Acum a devenit subiect de "spectacol mediatic", lumea a aflat cine este acest Gurlitt (un Versager, un ratat, cum el însuşi s-a etichetat) din lungul şi gloriosul clan al purtătorilor acestui nume.  

Pe cale de consecinţă: arta nu mai e ce a fost cîndva, nu mai are funcţia de altădată. Adică un depozitar de energii, identităţi & forme culturale, un amplu sistem de referinţă, o bornă fermă, dar şi fragilă totodată, în calea amneziei sociale, crîncenul tăvălug şi lipsit de orice scrupule. Acum este piaţă, şi e chiar mai mult decît o "societate a spectacolului", pe care a "proorocit-o" Guy Debord. Actualmente, mulţi au fost puşi în situaţia de a se "pricepe", iluzoriu desigur, pînă şi ceea ce a fost numit cîndva degenerate art... Dar şi - spoliere etc.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article

commentaires