Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

14 octobre 2009 3 14 /10 /octobre /2009 23:03

Să afirmi despre orașul Berat că este o urbe stranie înseamnă să nu spui nimic! Căci straneitatea și misteriosul sunt caracteristici comune când vorbești despre Albania. Despre țara asta trebuie să poți spune mai multe, și mai diverse. Mă opintesc să găsesc ceva cuvinte în plus, dar neputința mă biruiește, și rămân să privesc iarăși și din nou aceste peisaje, orașe, monumente și crâmpeie de viață, cu detașarea celui care nu apucă să-și ”potrivească” ochii la cele ce se perindă în goană mare prin geamul unui vagon de tren de aprigă viteză...Beratul e pe cetate, sus de tot, Beratul e și de-a lungul râului Osum, e și Mangalemul, și Gorița. Sunt tot atâtea locuri aparținând aceluiași oraș, dar sunt tare distincte fiecare dintre aceste cartiere, care au avut evoluții diferite, în epoci diferite, au avut populații diverse, iar confesiuni ireconciliabile le-au marcat. Din cetate se văd toate ca-n palmă, dar detaliile se pierd, se estompează de fapt. Ortodoxia și Islamul despart și particularizează lumi, destine, vremuri, civilizații etc. Când ești turist lucrurile acestea nu te ating, deși le vezi și le simți. Beratul este Albania în mic. Aici lumea străveche o întâlnește pe cea bizantină, iar modernitatea își are ecoul în însemnele epocii lui Hoxha, în timp ce capitalismul post-comunist este vizibil nărăvaș, precoce și zgomotos.    


Vedere spre Gorița din citadelă.

Arhitecturi mai vechi și mai noi în Gorița.
Biserica Maicii Domnului Vlaherne, construită și extinsă în mai multe etape, începând cu veacul al XIV-lea, aflată într-un stadiu îngrijorător de degradare. Albanezii, deși le trec pe lista monumentelor de cultură și artă, nu se grăbesc să le și conserve sau restaureze. Și nu cred că motivul e doar financiar.
Detaliu de fereastră triplă la biserica Maicii Domnului Vlaherne, cu cele laterale -- oarbe.

De bună seamă că această imagine este făcută printr-o mică deschidere a ferestrei de la altar; se vede limpede că interiorul conservă o pictură de bună calitate, fără a fi excepțională. Dar neavând acces înăuntru, nu pot afirma decât atât, și doar pe fragmentul prezentat.

Biserica Sfintei Treimi, secolele XIII-XIV.

Biserica Sfântului Theodor (secolul al XVI-lea) are aspectul unei mici fortărețe, intangibile, ferecate. Fereastra altarului (poligonal, cum am mai întâlnit și la biserica Sfântului Athanasie, din Prilep-Varoș, Macedonia) are aerul unei ambrazuri, cu o colonetă pe post de stavilă. Spațiu înmărmurit în asediu, arhitectură tautologică. Ne putem doar imagina/închipui, vag de tot, cât de mari erau pericolele, pustiitoare și devastatoare, ale năvălitorilor turci, dacă în interiorul unei citadele mai era nevoie de o astfel de fortifcație, cu destinație totuși ecleziastică! 

Cam așa arată ”dialogul” concret și eficient dintre ortodoxie și islam, apropiindu-se cât se poate de mult ca amplasament topografic, acestea două încearcă să nu se slăbească din ochi, fiind mereu alături, întrecându-se în dimensiuni, ca și cum esența unei confesiuni rezidă în dimensiunea sa materială, arhitectonică...

(acest material este un ciot, se lucrează!)

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Miriam Gamburd 18/10/2009 21:54


Дорогой Влад, Ваши албанские фотографии щемят и разрывают душу ничуть не меньше чем лучшие сицилианские виды.