Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

19 novembre 2014 3 19 /11 /novembre /2014 08:56

Moara-lui-Assan 7404Cartea aceasta, de bună seamă, trebuie să o cetească toți aceia care mai au în ei vână, simțire și demnitate românească. Pentru că este un compendiu care ne arată cum este românul, iubitor de credință ortodoxă, de neam și țară. Trădătorilor le este interzis acest volum, căci le va provoca o serioasă tulburare a conștiinței. Pentru că tot ce conține acest volum masiv, de peste 700 de pagini, și care se referă la 82 de destine românești, de la Sfântul Constantin Brâncoveanu până la Marcel Petrișor - este o mărturie despre cum trebuie să fii, ca om! Nu este însă un rețetar, o ”carte de gătit” oameni, ci este o culegere de fapte, situații, întâmplări, aporii și suferințe petrecute prin și cu acești oameni, de care trebuie să fim mândri, și exemplul cărora se cade să-l urmăm, în toate. Este o carte deschisă...Un model paideic, la care putem adăoga, fiecare pe cont propriu, noi exemple, noi destine, noi căi spre mântuirea în Hristos.

 

Da, este o carte profund creștină, a unui autor creștin, pe care Sorin Lavric l-a numit un ”autor cu o notorietate undergroud”, pentru că și-a asumat neabătut această poziție, nicidecum comodă după 1990, de a fi un declarat autor creștin, cu valori etice și morale de la care nu s-a abătut niciodată. Indiferent de furtunile, polemicile și controversele care s-au abătut asupra acestui neam, Răzvan Codrescu a rămas intact alături de Hristos, și cu Hristos. Numai o astfel de personalitate, de persoană, are dreptul major de a vorbi despre cei pe care i-a evocat în cartea sa - Cartea Mărturisitorilor (editura Rost și Fundația Sfinții Închislorilor, 2014). Avem un compendiu al învrednicirii românești, întinsă de-a lungul a trei veacuri, așa cum o simte și o înțelege cărturarul Răzvan Codrescu! 

 

Autorul a adunat în acest volum tot ce a scris despre bărbații neamului românesc de aproape două decenii încoace. Și nu intenționează să se oprească. Dorește să adaoge noi nume. Îi urez lui Răzvan Codrescu din tot sufletul ani mulți, și vrednicia cea din ”capul unghiului”. Și pentru ca portretul neamului românesc cel vrednic să fie complet, îmi permit să-i sugerez autorului să privească și spre destinele acelora din Basarabia istorică, și-mi vin în minte doar câteva nume: Simion Murafa (1887-1917), asasinat de o bandă de bolșevici, pentru că lupta pentru cauza românității în gubernia Basarabiei (prin partidul Național Moldovenesc); Vasile Stroiescu (1845-1926), cărturarul și filantropul; Alexei Mateevici (1888-1917); preotul militar, autorul unor imne esențiale pentru poporul românesc; starețul Damian Potoroacă (1921-2007), cel care după decenii la rând de slujire departe de casă, s-a reîntors în Basarabia, și s-a pristăvit la mănăstirea Dobrușa (de unde a plecat în lume și marele duhovnic al Bucureștiului, arhimandritul Sofian Boghiu; dar e și locul în care și-a început viața de monah cel ce avea să devină o spaimă a Ohrancăi țariste, Inochentie de la Balta (1865-1917), despre care în miticul interbelic a vorbit deosebit de pătrunzător părintele Ioan Zamă). Mă opresc aici, și-mi cer iertare de la autor pentru această cutezanță, de a-i mai pune pe umeri o astfel de povară.

 

Și desigur, are dreptate Răzvan Codrescu, când spune că un astfel de efort trebuie făcut de mai mulți oameni, printr-o co-slujire intelectuală, în care cărturarii să vorbească despre alții, de fapt, despre aproapele, proslăvindu-L în chip magistral pe Hristos.  

 

Nota bene: pe coperta cărții au fost reproduse fragmente din iconografia Elenei Murariu, cel mai important iconograf al mucenicilor Brâncoveni. Despre câteva repere ale acestei iconografii am avut ocazia să țin o conferință în cadrul proiectului Iconari în Otopeni, și al cărei text va fi tipărit în catalogul acestei minunate manifestări.    

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article

commentaires