Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

18 février 2010 4 18 /02 /février /2010 13:22

pochoir1Minunatul blog care documentează istoria şi avatarurile unei străzi, anume rue Visconti din Paris m-a făcut visător. Căci e o uliţă de puţin peste 100 de metri, dar memorată de zeci şi sute de planuri, hărţi, fotografii, schiţe, secvenţe de film, amintită în numeroase scrieri literare, de la Victor Hugo la Patrick Süskind! Românul Theodor Pallady a schiţat şi el imobilele 22 şi 21 de pe strada Visconte. Hugo în Les Misérables: « La fange (...) pénétra (...) rue des Marais [ancien nom de la rue Visconti] où elle s'arrêta à une longueur de 109 mètres [soit devant l'actuel numéro 20] précisément à quelques pas de la maison qu'avait habité Racine ».

Să urmăreşti cu precizie astronauitică istoria unei singure artere, atît de minunscule, dintr-un imens oraş, care şi-a păstrat arhivele, atestările şi documentele, este cu adevărat un act de eroism, stoicism, eruduţie şi dragoste pentru obiectul de studiu. Cîte nu cercetează omul de azi!

Dar revin la Chişinăul nostru drag, şi mă întreb care dintre străzile lui ar putea fi analizată şi cartografiată de aşa manieră, dacă mai des decît revărsările Bîcului topografia la noi se rebotează, casele dispar, pomii se taie, iar siturile după ce sunt descoperite, se îneacă în betoane?  E o diferenţă de atitudine, nu?

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat
commenter cet article

commentaires

Vladimir Bulat 18/02/2010 23:17


...În definitiv, întreaga lume este un nevăzut cimitir!

Dar și strada asta, în speță, cu nume de faimos regizor italian, și mie îmi evocă ceva funerar, o și simt sufocată de epitafuri...


Adina Keneres 18/02/2010 15:24


Pai cum... am lucrat mai bine de un an la 60 m de rue Visconti si am locuit la vreo 150 m de ea mai bine de doi ani, o stiu ca-n palma, cu mare drag. Si e o senzatie ulita asta ingusta tare,
inducatoare de claustrofobie - ceva mai lata de 2 m, dar nu cu mult, si cu multi pereti de imobile, innegriti si leprosi, ce dau sa-ti cada in cap. Numai vreo doua galerii de arta alaturate, la
coltul dinspre rue de Seine, mai atenueaza impresia..

Povestea cu Racine e si ea foarte tare. La prima mea trecere pe stradela ploua si m-am tras un pic sub pavaza abia acoperitoare a unui portic ca sa-mi aprind o tigara. Cind m-am rasucit, am zarit
in spatele meu, aproape la inaltimea ochilor, un soi de placa sumbra, incastrata in zid, pe care scria cumplit de limpede, cu litere mari si seci de tipar : "Ici mourut Racine." (adica "aici muri
Racine"). Atita e, nimic mai mult, si-ti da un fior pe sira spinarii. Ca sa nu mai zic ca, facind alti vreo 200 de pasi prin cartier - Saint-Germain-des Pres e plin ochi de placi -, ochii-ti sar ca
nimica de la anuntul ca aici, in hotelul asta de pe rue des Beaux-Arts, s-a prapadit Oscar Wilde, la cel de pe quai Voltaire din care afli ca acolo s-a sfirsit... Voltaire. Mai multe sint placile
pe care s-a murit decit cele pe care s-a trait o vreme...
 
Cu drag si cele bune,
Adina Keneres