Este o carte poştală sovietică, care datează din 1974. Găsesc că amplasarea bustului scriitorului Maxim Gorky (1972) în faţa hotelului Moldova îşi avea sensul şi rostul. Am mărit mult imaginea asta, şi am constatat că de-asupra intrării în cladire scria "Hotel Moldova", în româneşte, cum şi cuvântul vertical "Restaurant" de pe faţadă, tot în româneşte este. Ce vreau să spun este că monumentul scriitorului nu a apărut într-o vreme de rusificare bezmetică, ci într-un moment de liberalizare, în era "dezghetului" relativ. E adevarat că pe cornişa hotelului scria pe fundal roşu: наш город...(oraşul nostru...). Gorky apărea în faţă sculptat din granit rosu, de către sculptorul Lazăr Dubinovschi, şi părea că nimic, niciodată nu îl va disloca sau clinti de acolo, căci paginile minunate despre sudul Basarabiei, despre Akkerman, îl motivau să stea acolo, şi să „vorbească” viitorimii despre marea literatură, despre bejenie, despre compromis, solidaritate şi risc. Dar nu, nimic din ce vedem aici, pe această fotografie veche de peste 35 de ani, nu mai există! Hotelul a devenit sediu de bancă, faţada îngrijită de altă dată s-a schimonosit prin înveşmântarea în sticlă opacă, impersonală, copacii au fost tăiaţi, iar bustul lui Gorky -- mătrăşit. Gazonul din alte timpuri nu e nici pe departe la fel de îngrijit, nici la fel de viu, iar aleile au devenit bâlci, iarmaroc de kitsch şi stridenţe artizanale. E centrul urbei noastre, dar are vreo putain d'importance!?
P.S. Asta este o imagine istorică, care reprezintă același scuar, aflat între Sala cu orgă și Teatrul Național. În planul secund -- Palatul Justiției (azi, este Direcția Căilor Ferate din RM). După cum se vede, locul acesta a fost și rămîne unul central, un fel de Agora moldovenească, devenită azi loc de pripas pentru pictori amatori, bișnițari, gangiști, șmekeri, nostalgici ai comunismului rezidual, pensionari cu Belomorkanal în colțul gurii, gospodine cu macrameuri și fețe de masă croșetate...Locul ăsta a devenit o stare, care scapă preciziei cadastrului, ascuțimii metronomului, indiscutabilului etalon. Cine nu simte asta, poate trăi oricunde, că tot nu contează!
