Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

2 décembre 2010 4 02 /12 /décembre /2010 22:38

 

DSC02189.JPG

Am vizitat Chişinăul înainte de alegeri. Pentru că sejurul meu era scurt, mi-am rînduit cîteva priorităţi. Una din ele era să-l vizitez pe dl. Petre Guran, directorul ICR "Mihai Eminescu", poate cea mai aşteptată instituţie culturală românească din ultimii ani.

 

Recunosc că am fost foarte suprins cînd la revenirea din concediu aflasem despre apariţia acesteia. Sediul repartizat ICR este unul cu semnificaţii profunde pentru capitala Moldovei -- aici a funcţionat Institutul Român de Sociologie, filiala din Basarabia -- în perioada interbelică. În vremea sovietică acest loc era inaccesibil ochiului de rînd, căci ascundea diverse funcţionalităţi ale aparatului de stat. Ştiind că actualul sediu ICR se află destul de aproape de casa părinţilor mei, m-am îndeptat voios întracolo, în dorinţa de vedea cum se pun bazele unei activităţi atît de necesare spaţiului cultural basarabean. Intru în curtea formată de cele două edificii, aflate la numărul 79 de pe strada Mateevici. Portiţa e întredeschisă, nicio suflare omenească nu mă întîmpină. Trag de o uşă a primului imobil -- încuiată, merg pe aleea despicată în două fîşii, spre faţada vag neo-gotică a celeilalte case, iarăşi încuiat. Privesc prin geamurile fără perdele, pustiu. Frunzele umede ale toamnei străjuiesc intrarea, se vede clar că stau aici de mai multe zile fără să fie atinse. Iz fin de mucegai şi putrejune tomnatecă domină întreaga ogradă, undeva în stînga e o terasă semicirculară, astfaltată, pustie şi ea. Pomii stau goi, deznădăjduiţi, dar demni. Dincolo de gardul de piatră intuiesc aleea largă ce duce spre treptele (peste o sută!) ce coboară spre ceea ce a fost cîndva Lacul Valea Morilor, acum asanat... Mai stau, mă mai uit, linişte şi pace arhetipală. Ies în stradă, revăd spectacolul hîd şi agresiv al campaniei electorale, aflate la final. Practic orice bucăţică de spaţiu publicitar e ocupat acum de slogane, mutre şi blazoane de partide sau candidaţi independenţi. Demult, de ani de zile, nu am mai văzut cum e Moldova în straie de bătălie pentru scrutinul care asigură intrărea în parlament...chiar dacă acest fenomen s-a tot repetat în ultimii doi ani aici. Nepermis de des, dar rezultatele acestora nu dau prea multe motive pentru bucurii sau răsturnări de situaţie. Viaţa politică în Moldova este ca frunzele ude ce străjuiesc uşa zăvorîtă a ICR...

 

Constatam în ultimii ani că fondul construit al capitalei RM are de suferit simţitor de pe urma investiţiilor babane ce se fac în noile construcţii. Adică acestea din urmă cedează locuri şi terenuri, în detrimentul celor dintîi, casele vechi cad sub lama buldozerelor, iar ceea ce apare are chiar acelaşi aspect cu al peisajului politic: anost, dominator, plictisitor, glamuros, agresiv -- toate melanjate şi haotic aranjate. În acest an parcă fenomenul s-a radicalizat, vechiul aspect al urbei se rarefiază văzînd cu ochii, ţesutul se "cariază" tot mai simţitor, şi în locul acestor goluri apar mastodonţii de sticlă, lucioşi, cu faţade fumurii, precum maşinile de bandiţi. "Noua burghezie" îşi etalează gusturile, preferinţele. 

 

Capac la toate aceste frugale notaţii a pus trecerea graniţei, spre România. De data asta cu trenul. Relata cineva, mai demult, că sîrma ghimpată de la Prut tinde să dispară, fiind o "graniţă tragicomică", cum bine i se spunea; acum am constatat că sîrma ghimpată reapare pe malul românesc! Trenul de Bucureşti (acelaşi de 20 de ani de cînd circul eu cu el, doar că, evident, cu 20 de leaturi mai hodorogit!) după ce trece Prutul se opreşte imediat, la vamă, care acum nu mai este la Nicolina, ci chiar în preajma rîului ce desparte România de inexpugnabila RM. Punctul vamal e împrejmuit de un gard metalic foarte nou, cu sîrmă ghimpată dublă, pe post de coronament. Sunt cîteva containere dichisite cu echipament de ultimă generaţie, cu cîini de pază, că, deh, e graniţa UE care trece pe aici, şi punct. Ai sentimentul clar că românii-funcţionari de la aceste fruntarii sunt puşi să facă faţă întîlnirii cu barbaria, cu lumea şi stepele Asiei, cu lipsa civilizaţiei europene...Mi-a devenit foarte limpede că nicio extindere a UE nu va mai fi, că nu intră nicicum în calculele Bruxelles-ului o atare tărăşenie costisitoare. Moldova e dincolo de gardul de fier şi păienjenişul de sîrmă ţepoasă, proaspăt întinsă. Votul basarabenilor, de aici încolo, chiar nu mai are nicio eficienţă, sau relevanţă, căci fraţii noştri deja s-au izolat, s-au pus la adăpost sigur, şi pot dormi în tihnă. 

 

Acum am înţeles mai bine de ce s-a bătut atîta monedă pe chestiunea "tratatului de graniţă dintre cele două ţări vecine". Timpul ambiguităţilor, al dilemelor, mai "vechi" şi mai "noi", a trecut. Al "podurilor de flori" -- şi mai demult. Vom privi în zare, spre Basarabia, precum privea  Giovanni Drogo (din Deşertul tătarilor, a lui Buzzati) acel spaţiu fascinant, înfricoşător, arhetipal şi intangibil de dincolo de Citadelă. Nu vom desluşi decît ceaţă şi umbrele tătarilor care nu mai vin... Noapte bună!  

 

foto: Chişinău, Conacul urban al familiei Catargi, str.Columna nr. 106. Fotografia a fost făcută în 16 noiembrie 2008 (arhivă proprie). 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Ivanov Gleb 11/12/2010 09:42



Desertaciune, toate-s desertaciuni. Ambitii prostesti de suprematie.Voi sunteti venetici nu noi. Si da-i si lupta. De ce Creatorul a facut de asa natura sa fie o multime de limbi si natii si
specii? Ca sa ne scoatem ochii sau sa ne tempereze prin autocunoastere sau autolepadare de tare inerente ca urmare a principiului sacrosant al liberului arbitru. Principiul o fi superlativ dar
varzareala cum o mai curatam? Prin cainta sau intelegerea propovaduita sau lustruita de scoala sau educatia de acasa?
Pai de ce atata mizerie umana exprimata in toate relatiile dintre competitori?
Sa ne purjam, caci a noastra va fi imparatia cerurilor. Dar pana atunci suntem neputinciosi si spectatori la evenimente.


Incrancenarea de acolo e dezamagitoare la fel ca si in alte zone, peste tot unde  este inversunare si nu fair play sportiv. Prapastiile mintilor noastre infantile.
Pe plan local insa sunt si eu om cu pasiuni si ma situez vrand nevrand in una din tabere. Dar sunt constient ca dreptatea este de partea tolerantei si adeptilor sai, nu de principii unilaterale
de platforme politice si mai ales xenofobie sau nationalism sau rasism, care efectiv sunt tampenii.
Sunt la etapa de reflectii filosofice. Totusi cariera si viata s-au  axat pe altceva. Pe cunoasterea lumii materiale si tainele ei  fizice, matematice, pe "facerea de bine" de la
mecanica la tehnologii si constructia frumosului.
Mai devreme, in liceu, mi-am dorit performante sportive, compozitii muzicale, caricatura, si chiar am scris 3 sketch-uri care chiar s-au jucat pe scena de festivitati a liceului.


Ce mai urmeaza?



trecator 07/12/2010 22:55



INDUBITABIL, lupta de-abia incepe, si va dura mult. Folosul? Traiasca Capitalismul, mogulii, oligarhii, bastanii, tkachiuchii...



A.M. 06/12/2010 22:46



Cand va face LUPU alianta cu Voronin, sa vezi atunci "revelatie"! Sau dezamagire?



Vladimir B. 06/12/2010 15:06



@ taalex,


nu trebuie să te fi născut în Chişinău ca să-ţi dai seama că acea urbe este mutilată, că ţesătura ei urbană e găurită şi cariată. Noul nu se integrează cu vechiul, iar acesta din urmă este lăsat
cu bună ştiinţă să se prăbuşească, pentru a avea toate motivele de demolare, radiere...


"Deşertul tătarilor" este o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de mister, suprarealism, ciudăţenii, absurd etc.


Iar despre viitorul Basarabiei se vor scrie cărţi de aici încolo, şi pe care eu nu-l văd neapărat sumbru, mai degrabă imprevizibil



talex 05/12/2010 11:31



Multumesc pentru o lectura buna! am fost la Chisinau, in aceeasi zi m-am intors, dar pentru unul de-al nelocului e suficient de greu sa gaseasca urme ale vechiului Chisinau. din spusele mamei,
care si-a trait studentia acolo, chisinaul vechi ar fi situat pe strazile de mai la vale de catedrala, in plimbarea mea am cautat cu privirea semne ale timpului, da pentru unu care nu prea
cunoaste orasul si merge pe dibuite e cam dificil. stiu ca mi-a sarit in ochi o cladire in reconstructie, abandonata de ceva timp, din care cel mai bine se pastrase coloanele sau pilonii.


despre desert, ce sa zic, nu se mai gaseste in librarii, nici pe net, nimeni nu o mai are in stoc si desi biblioteca din galati e recunoscuta ca fiind un buna, nu exista la imprumut, doar la sala
de lectura, asa ca am downladat-o, o voi scoate la imprimanta si uite asa. ma adaptez cerintelor


da, din pacate viitorul Basarabiei pare incert si chiar sumbru...