Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

20 janvier 2012 5 20 /01 /janvier /2012 11:24

Întors în ţară, de la Paris, poetul Alecsandru Sihleanu colaborează la publicaţia Koncordia, unde în Nr. 6 al acesteia inserează acest pamflet poetic, pe care-l găsesc foarte potrivit şi pentru România acestor zile de regenerare naţională, de înalt avînt al solidarităţii şi dorinţei de a se exprima liber...

 

Poemul şi-a găsit locul în singura plachetă editată de acest poet, Armonii intime (1857). Iar de acolo îl transcriu, încercînd cît e cu putinţă (pentru a fi totuşi lizibil şi comprehensibil pentru publicul de azi!) să păstrez ortografia originalului, de unde l-am transcris.

 

"Astă toamnă către seară mă primbam prin Cişmegiu.

Admirînd cît poate arta ce din mort te face viu,

Căci  ast lac ce altădată, ca o lavră ovreiască,

Răsuna cu asurzeală de cîntarea cea broştească.

Astăzi este randevuul unde vezi că se'ntîlnesc

Feluri, feluri de fiinţe ce s'amestec, se lovesc.

Cişmegiul e plimbarea unde fără nici o plată,

Mii de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată:

 

Aci rochia de lînă şi turbanul de tulpan

Se atinge de mătasea de la doamna de Laplan;

Surtucelul plin de pete de la Moisi judanul

E şi el deopotrivă cu talmaoa şi raglanul

Ce croi cu iscusinţă grăsunul Culuvrin

Unui june ce te'mbată cu parfumul lui Guerlin.

Aci vezi actori dramatici scurţi în artă, lungi în plete;

Mume care vin de cată gineri pentru a lor fete:

Apoi vezi şcolari mulţime cu ghiozdanul spînzurat.

Gol de cărţi, dar plin d'arşice, ce pîn'şcoală nici

                                                                          n'au dat;

Pe sub sălcii trec tot cîrduri de femei ce au de fală

Să nu ştie decît numai cum bărbaţii se înşeală:

Mai departe vezi faliţii care blestemă cu amar

Speculile ce'i lăsară fără sfanţ în pozunar.

Tot aci vezi că s'dună boiernaşi de mahalale

Care judecă guvernul, care pun ţara la cale.

Care scot şi pun la treabă pe ispravnici şi zapcii,

Care ştiu prin Tribunaluri cîte ciorne şi hîrtii

S'au făcut ş'au să se facă; şi chiar jalba ce au dat'o

O Kiriţă ce se plînge că pe scenă au jucat'o.

Iată ce e Cişmigiu; -- în el poţi să observezi

Pe toţi care zi şi noapte îmblă după frunze verzi.

 

           Dar mai vrednic de vedere e-acea masă mult vestită

Unde vine de s'aşează lumea paraponisită.

Auzisem de prin lume că din zori pînă'noptat,

Împrejurul ei s'adună nelipsit şi regulat,

Cîţi-va oameni jalnici care, bînd pe ceas zece cafele

Şi trîind întru'n fum vecnic de ciubuc şi narghelele,

Unul altuia se vaită, vîrsînd lacrămi înforcate,

Că nu au chiverniseală, şi că slujbele sînt date

Tot la oameni fără merit ce nu ştiu a profita

De foloasele frumoase ce o slujbă poate da.

M'aşezai şi eu p'un scaun nu departe d'acea masă,

Vrînd să aflu chiar prin mine fie curui ce ce'i pasă,

Din ei unul se sculase; -- om cu ifos, giubeliu,

Cu capotul pe mustaţă, cu binişul stacojiu.

"Fraţilor, le zicea dînsul, am aflat o noutate,

"De necaz, de supărare şi acum inima îmi bate;

"Piaţa urlă, lumea ţipă că guvernul actual

Vrea să'nece Vornicia cu al tinerilor val;

"Şi să puie prin Divanuri tot la Iorgi de Santa-gura

"Ce prin baluri şi şosele ziua noaptea cască gura;

"Ce se plimbă în ochi cu geamuri, strînşi în guler

                                                                          colţurat,

"Care'i muşcă de ureche, şi cu capul zarzavat;

"Ce ne zic că noi în ţară suntem molii rozătoare.

"Pentru că avem mizloace, şi ştiinţe mişcătoare;

"Haimanale de acelea  ce cumplit ne biciuesc,

"Ce ne strigă tombatere pe ori unde ne'ntîlnesc.

"Şi noi stîlpii vechi ai ţerei care ştim cu vrednicie

"Să'nmulţim din slujbuliţe mica noastră avuţie,

"Azi cu toţi împreună ne vedem catatrecsiţi,

"Şi din ori şi ce cîştiguri, depărtaţi şi urgisiţi.

"A trecut a noastră vreme! - de acum pe duioşie!

"Ne putînd să întreprindem nici chiar vechia meserie:

"Căci auz cî şi o bancă e aproape-a se 'ntocmi..

"Ca d'acum nici din dobîndă să putem ne folosi.

"Zic că astea sunt reforme, şi că lumea 'naintează;

"Ba zău ! mie 'mi vine-a crede că ca racii 'napoiază. -

D'asta, şi altele mai multe zicea vechiul giubeliu

Cu capotul pe mustaţă, cu binişul stacojiu;

Iar cei ce stau de faţă ascultau a lui cuvinte,

Muţi şi galbeni de'ntristare ca fantasme de morminte.

 

...............................................................................................

...............................................................................................

 

Timpul curse; -- trecînd iar prin cel loc de du-

                                                                       ioşie,

O ! surpris neaşteptat ! -- masa lor era pustie !

Întrebai; ... mi se răspunse că cei paraponisiţi

Astăzi şed la alte mese, şi sunt parigorisiţi. ---"

 

                                                                 (Koncordia No 6)

 

                                       Fine.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires