Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

1 janvier 2014 3 01 /01 /janvier /2014 03:33

La-Multi-ani--1982.jpg

Astfel arăta una dintre cărțile poștale (erau numeroase) care se vindeau la chioșurile de ziare, la librării, pentru sărbătoarea anului noi -  în U.R.S.S. Aceasta e datată de fabrica ”Goznak”: 01.09.1981. Involuntar, s-a scos exact în ziua în care debutează anul nou creștin, care se înnoiește mereu la 1 septembrie!

Cu acest mic siderurgist în față, plin de avînt și zîmbet, radios și bine-dispus - nu putea să-ți meargă prost cînd pășeai în noul an, cred! Făcea parte din valorile sociale ale acelei lumi. Era mai presus de orice un semn, o emblemă, o mărturie a respectului, un gest al neuitării...pe care și le trimiteau oamenii prin intermediul poștei. Putea fi și un gest ironic!

Dar, iată, ajunși la anul 2013, deci la mai bine de trei decenii de la astfel de embleme, mă întreb ce-și oferă omenirea în acest moment de cumpănă aflată între ani? Care este modul de relaționare, cum marchează azi oamenii sărbătorile care premerg și urmează momentului de 1 ianuarie calendaristic? Ce va rămîne din însemnele sau gesturile pe care aceștia și le oferă, dăruiesc, gîndesc, mimează...

Niște simple mănunchiuri de carton, chiar ideologizate și cu încărcături de sens străine, poate golite, reprezentau - se spunea pe-atunci, - niște ”piedici în calea uitării”, niște suporturi pentru cuvinte, gînduri, urări, poate desene. ERAU, vreau să cred, gesturi frumoase. Oamenii își scriau cuvinte reale, cu caligrafii îngrijite, simțite, cu stiloul, cu pixul, cu creionul, cu orice ustensilă care lăsa urme ale manualității, ale gîndirii proprii, iar cine nu putea să scrie, ruga pe cel care știa, dar nu lăsa niciodată ca sărbătorile să treacă fără acest ritual al darului expediat prin poștă! Cartea poștală avea timbre, ștampile, abțibilduri, însemne și înscrisuri ale autorității poștale etc. Toate acestea umpleau de sens și semnificație gestul expeditorului, bucurîndu-l pe destinatar, fără tăgadă. 

Acestea toate par iremediabil neglijate acum, trecute cu vederea, ignorate. Lumea noastră aproape că nu mai scrie scrisori, cărți poștale, ilustrate, nu-și mai urează prin cuvinte ortografiate la masa de scris, ci de pe diverse device-uri, unele mai performante decît altele, dar tot atît de impersonale, seci și reci, precum sunt și acele dispozitive sau unelte de care se folosește majoritatea covîrșitoare. Despre lexicul urărilor de azi nici nu mai are rost să fac vorbire! E mai lesne așa?

Mă gîndesc cîte lucruri dispar anual, lunar și chiar zilnic, de care lumea contemporană nu mai pare să aibă nevoie, îngustînd tot mai mult calea către originile civilizației și culturii mundane. Acestea din urmă devin relicve, piese de muzeu, banale artefacte sau pur și simplu reziduuri, detritusuri pe care ritmul & consumerismul abundent al lumii contemporane nu prea le mai solicită...

Lumea nu-și mai scrie ilustrate nici cărți poștale, asta-i ideea de bază!

Astfel, a dispărut cererea pentru ele, nu-și mai bat capul cu acestea ilustratorii, graficienii, machetatorii, tipografii, zețarii, aceștia din urmă erau numiți, într-un Molitvelnic editat la Iași, la anul 1764 - ”așezătorii slovelor”. Toate acestea și aceștia nu trebuie să devină doar întruchiparea unor cuvinte...nu trebuie să dispară meserii, talente, tipografii.

Ne vom îngriji și de astfel de lucruri în noul an! Mai scrieți cărți poștale, oameni buni!          

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Fragmente
commenter cet article

commentaires