Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

3 avril 2014 4 03 /04 /avril /2014 14:56

001.jpg1.

Numele Cocăi MEŢIANU  (Elena-Venera-Ecaterina Mețianu) este quasinecunoscut celor de azi, deşi destinul ei interbelic o proiecta printre cele mai promiţătoare voci ale artei picturale româneşti. Absolventă în 1940 a Academiei de artă din Bucureşti, aceasta nimerise în graţiile şi simpatiile celor trei corifei ai picturii de la noi: Camil Ressu, Theodor Pallady şi Lucian Georgescu. Istoria artei consemnează un episod în care pictorii Pallady şi Lucian Georgescu discutau aprins pe marginea unui desen a tinerei Coca Meţianu, la Salonul Oficial, din 1939. 

Epoca socialismului nu i-a pus deloc în valoare opera, şi doar în 2002 i s-a organizat o importantă expoziţie retrospectivă, la Palatul Parlamentului, deşi ar fi fost firesc să-şi asume această misiune Muzeul Naţional de artă al României. Artista avea 92 de ani, şi ar fi meritat cu prisosinţă această onoare! Doar că noi suntem o naţiune care nu ne prea apreciem valorile, este un dat. Coca Meţianu nu a putut beneficia de un alt tratament decît acesta: trecută cu vederea...

Pînă la o nouă generaţie de istorici de artă, care să o recupereze, pictura ei post-impresionistă, puternică, năvalnică, şi romantică în aceeaşi vreme, cu peisaje, portrete, nuduri şi căreia îi plăcea să spună modelelor sale, "te trag în pensulă..."! Ce formulă minunată, sensul căreia, scapă celor de azi. Pictura de plăcere e un detritus al acelei "belle epoque", care nu se poate repeta.

La moartea ei, în primele zile ale lui ianuarie, 2014, nicio publicaţie nu i-a consemnat dispariţia, dar documentarul filmat (material brut), dedicat acesteia poate recupera multe lacune ale biografiei artistei. De aici aflăm saga întregii sale familii, care ne arată cît de frumoasă era burghezia românească între cele două războaie...

"Am pictat cu pasiune toată viaţa mea, şi nu m-am gîndit niciodată dacă tablourile mele se vor vinde, sau nu. Mi-am dăruit sufletul şi toată viaţa mea artei, pe care am slujit-o cu credinţă şi cu dragoste. Dacă vreodată şi vreodată, cînd nu voi mai fi, cineva va auzi de mine, mă bucur de pe acum. În orice caz, sfătuiesc tot tineretul, care iubeşte arta, să lucreze cu pasiune şi cu dragoste, şi să nu aştepte răsplata, că răsplata vine, poate că uneori mai tîrziu. Sau prea tîrziu!" (Coca Meţianu, în ultimul său interviu).

Coca Metianu2

Imagini:

1.C. Meţianu, Peisaj în Bucureşti, 51/61 cm. (colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti-Pinacotecă), lucrare reprodusă în albumul: Ioana Cristea, Aura Popescu, Doamnele artelor frumoase româneşti afirmate interbelic, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2004, p.88. 

2. Coca Meţianu în atelierul său.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article

commentaires