Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

3 janvier 2013 4 03 /01 /janvier /2013 21:47

Este atît de reconfortant și plăcut să constați că mai există și printre oamenii cu o anumită așezare socială un simț special pentru armonia naturii, pentru buna rînduială cu locul în care se așează, și în care construiesc ceva. Am avut puține ocazii să constat asta. De regulă, cînd pui mîna pe un teren, îți zici: ce-mi pasă ce și cum a fost înainte, important este să-l refac după bunul plac...pot face orice pe el! Îl schimonosesc sau îl masacrează iremediabil. Orice hardughie de beton mutilează parcela pe care se află zidită pentru cel puțin trei secole. Asta dacă nu se vor decide cei din viitor să detoneze tot prostul gust care a invadat această țară! Și nu numai; întregul fost lagăr socialist geme sub povara și tangajul prostului gust, al stridenței, al belferismului tîmp, al kitsch-ului devenit o normă a parvenirii pe scara ierarhică - cu cît este acesta din urmă mai hidos, mai disgrațios, cu atît mai aproape ești (sau devii) de lumea politică, de sfera interlopă, de universul manelizat al showbiz-ului autohton...Kitsch-ul are o enormă calitate: este inepuizabil!

 

În general, prostul gust se definește prin felul în care ne trăim viața, vorbim, mîncăm, gesticulăm, scriem, locuim. Da, și locuința, adică ceea ce numim a fi o casă - este proiecția modului nostru de a ne raporta la noi înșine, la cei din jur, și mai ales la cele ce ne înconjoară. E instructiv să privești - mai ales iarna cînd frunzișul, verdeața, florile lipsesc - cum se construiește, mai ales în zona rurală. Impresia generală este că nu mai există arhitecți care să se raporteze la tradiția și specificul locului. Fiecare dintre aceștia parcă reinventează habitatul, arhitectura, ideea de a construi. Din fericire, există şi excepţii care combat şi contrazic tendinţele păguboase, schiţate mai sus. 

DSCN3900.JPG

Casa din imaginea aceasta, pe care a o socotesc un exemplu foarte bun, a fost proiectată de un arhitect bucureștean, care mai crede în valorile tradiționale, în arhitectura organică, în construcțiile din lemn și lut. Este în primul rînd grija pentru datul natural, este, apoi, o responsabilitate de cum va fi privită munca ta peste un timp mai mult sau mai puțin îndepărtat, pentru cum se va raporta ceea ce ai construit tu la cele din proximitate, cele alăturate. Bunăoară, într-un sat din apropierea Buzăului mai poți vedea încă exemple de case zidite din lemn și lut, și acestea nu sunt nici puține, nici ieșite din comun. Arhitectura organică este în primul rînd sănătoasă! Chiar dacă mai perisabilă decît cea pe bază de beton armat și cimenturi de mii de feluri, ea conține materiale naturale, și acestea au infinit mai multe șanse să fie protejate de natură. Și în altă ordine de idei, cine se crede chiar atît de important ca  Tutankhamon - ca să-și zidească fortărețe cu 2-3 nivele în mijlocul unui cătun pitoresc din inima pădurii?!

DSCN3896.JPG Lutul, paiele, lemnul, piatra - sunt cîteva materiale simple, care se mai folosesc și astăzi la ridicarea unei case din sat. E drept, aceasta este ridicată de un soclu de beton, dar în definitiv nimeni nu va susține astăzi ideea că trebuie să construim fără a ține cont de evoluția materialelor de construcție. Nici tabla galvanizată nu e de prisos, dacă îți protejează bine zidurile de chirpici. Important e să știi dozajele, buna-cuviiință și proporțiile, măsura și cumpătarea îți dictează de la sine cum poți construi cu discreție și cu puțini bani chiar...Dar chiar și la oraș nu sunt de neglijat vecinătățile! Armoniile sunt binevenite oriunde.

DSCN3880.JPG

De pildă, în satul Valea Sălciilor (jud. Buzău), am remarcat că o bună parte a caselor țărănești au acest gen de intrări. În general, acestea au și anul zidirii pe frontispiciu, și se situează cam între 1950-1960. Cîtă noblețe a fațadelor - în plin comunism! La casele mai vechi am remarcat un grad de simplitate și mai explicit. Arcada de de-asupra intrării era simplă, nu trilobată cum i-au succedat cele de după război...

DSCN3899.JPG

Această casă, de pe ulița principală, poartă însemnele anului 1928. Dar e la fel de albă ca și cele mai noi. În general, albul este o caracteristică a caselor de la fața locului. Și e de observat că cei care se încoțopenesc în astfel de localități, aproape că evită albul, pentru că vor să se deosebească cu tot dinadinsul de ce este în jurul lor. Și greșesc. Albul e mereu neutru, și te face capabil de scufundarea în natură.

 

foto:  © vladimir bulat, decembrie, 2012

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Vera P. 05/01/2013 19:55


Frumos acest poem! Merita transcris integral.


Inspiratia ta de alb este contagioasa


Reusite si fotografiile! La Multi ani!

vladimir b. 05/01/2013 15:38


Grigore Vieru ne-a lăsat un poem, ”Cămășile” (nu știu exact în ce a fost scris, dar
eu îl am într-o plachetă din 1971), unde citim următoarele rînduri:


”...


Cămașe vechi, mai noi -


Amară amintire de la fiu


De-atîtea ori


Ce au fost spălate


S'a ros de-acum uzorul


Și, alb, bumbacul


S'a răsit în spate,


Și nu le-a îmbrăcat demult


Feciorul...”


Mereu, cînd văd fațadele vechi ale caselor țărănești, date cu var, albe, imaculate - parcă văd, și-mi închipuiesc aceste cămăși ale lui Vieru...care se subțiază, putrezesc, în aștepare...O
așteptare metafică!


Mulțumesc, Dunia, că mi-ai evocat Albul!

dunia 05/01/2013 09:38


Nu sunt sigura, dar cred ca de la Ian McEwan am constientizat si "celalalt alb". Adica albul ca absenta, albul spitalelor, albul camasilor. 


De atunci privesc albul cu putina teama, imi place, dar nu-i uit reversul.