OraȘul acesta este inundat de monumente, cele comuniste nu au fost date jos de pe socluri, iar noile orinduri, succesive - deloc prea faste pentru aceasta regiunie - si-au dorit noi idoli, noi eroi, noi istorii cu personajele sale. Eu nu am prea vazut in alte locuri atitea monumente, statui, insemne istorice, cite am consemnat pina acum la Biskek...
Bunaoara, statuia monumentala a lui Manas, personajul eposului anonim cu acelasi nume, se inalta de doua ori! pe aceeasi artera principala, Chui. Una este ridicata in era comunista, in 1981, in fata Filarmonicii Nationale, in preajma primariei orasului, cealalta este opera vointei politice a ultimilor ani din Kirghizstan, si e amplasata in Piata Ala-Too.
Opera aceasta o datoram sculptorului Turgumbai Sadikov (n.1935), care e considerat un fel de sculptor oficial al acestei tari, si asta deja de multa vreme. In amurgul comunismului, in 1986, a fost declarat artist al poporului din URSS - cea mai mare distinctie acordata unui creator in viata. Am vizitat ieri muzeul sau, intr-un imobil destul de prapadit, cu doua niveluri, in care au fost adunate mai multe lucrari, care dau seama despre opera din ultimele decenii ale aceastui artist. Pentru ziua de luni am programata o intrevedere cu acesta, si atunci voi reveni la creatia lui.
Сealalta piesa este mai recenta, si a luat locul Statuii Libertatii, in 2011. Monumentul acesta nu face decit sa exhibe veleitatile noii puteri, iar din punctul meu de vedere nu are nicio calitate artistica, chiar daca autorul se numeste tot Sadikov, dar e un altul, cu prenumele Bazarbai. Amplasarea, insa, pe fundalul muntilor este cu totul spectaculoasa.
E de consemnat ca exact pe acest loc se afla statuia lui V.I.Lenin, care a fost mutata, in 2003, spatele muzeului de istorie a natiunii. Adica pe acelasi ax, doar ca nu chiar atit de vizibil din punct de vedere urbanistic. Lenin nu a disparut de nicaieri din oras, nici simbolistica sovietica nu a fost niciodata interzisa aici, pentru ca se considera un act de dreptate istorica de a mentine aceastea, intrucit anume in comunism triburile nomade ale kirgizilor au descoperit civilizatia, confortul, caldura si apa curenta. De aceea, atit Rusia, cit si Lenin au ramas la mare cinste peste tot, faptele de vitejie ale armatei sovietice etc - iar aceste lucruri sunt indiscutabile, ca de la sine intelese, fara a provoca cuiva frisoane, pedanterii nationaliste sau nostalgii dupa vremurile de dinaintea instalarii "fratelui de la rasarit"...
Acesta a aparut in 1984, si a tronat aproape doua decenii in Piata Ala-Too. De fapt, este foarte interesant sa constati ca istoria ultimului secol este aievea, imbalsamate in monumente si eroi. Bunaoara statuia generalului sovietic Ivan Panfilov, care are si strada centrala in oras, a fost instalata in 1942, si are ca autor una din sculptoritele de frunte a Kirghizstanului, Olga Manuilova (1893-1984). Am vizitat casa-muzeu a acestei artiste, si am vazut atelierul in care a lucrat chiar de la construirea acestei case, in 1984. Ea a fost cea care a mentinut traditia sculpturii realiste in Kirghizstan, in timp ce sculptorii locali incercau alte forme de expresie decit cele sovietice.
Pina acum aceasta statuie este colorata cu vopsea de bronz, cum se proceda la acea vreme, cind se dorea ca cel reprezentat sa straluceasca in razele soarelui. Noroc ca stralucirea lui este inofensiva, caraghioasa.
Monumentul care ramine printre cele mai reprezentative ale orasului este cel al generalului si omului de stat, Mihail Frunze, a carui istorie am si venit sa o devoalez in acest loc indepartat. Astfel, am aflat ca ideea unui monument dedicat marei personalitati care a dat si numele orasului Frunze, intre 1926-1991, s-a nascut inca din vara lui 1932, dar de-abia in 1950 s-a pus piatra de temelie. Din acel moment lucrurile au trenat inca 17 ani, pina sa se intimple dezvelirea ecvestrei semnate de A. Posjado si conationalul meu, Lazar Dubinovschi, in 25 octombrie 1967. Cred ca acest moment s-ar mai fi aminat, daca o directiva venita de la Moscova, cu un an mai devreme, nu ar fi dispus urgentarea ridicarii monumentului. Practic, statuia a fost gata in citeva luni! S-a turnat la uzina "Monument-sculptura" din Leningrad, in vara lui 1967, si imediat a fost urcata pe soclu. Piateta si postamentul au fost proiectate de un grup de arhitecti din Moscova si Frunze (Vulyh, Havin, Isaev), care nu numai ca au gasit solutia cea mai buna pentru pozitionarea statuii, ci au si gandit un sistem de implementare a elementelor de verdeata, care pun in valoare relatia dintre arta si contextul natural. Pozitionarea acestui ansamblu intre gara feroviara si unul din cele mai verzi bulevarde ale orasului, face ca monumentul lui Frunze sa fie dintre cele mai reusite din acest oras, fiind si prima ecvestra a urbei.
Asta este vederea dinspre actualul Bulevard Erkindik (Tineretului). Se vede foarte bine deplasarea catre dreapta a monumentului fata de axul edificiului garii, descentrare prevazuta inca din documentele incipiente, intrucit la proiectarea axului bulevardului nu s-a tinut cont de simetria fatadei garii. Dar efectul artistic a fost deosebit de bine gandit de grupul de arhitecti, facind ca aceste aparente disfunctii sa nu se resimta deloc la fata locului.
Soclul este simplu, paralelipipedic, usor ingustindu-se spre baza monumentului. E placat cu placi mari de marmura rosie, dreptunghiulare, cu suprafata polisata, cu blocuri de 1000/498 mm., astfel ca inaltimea totala a postamentului are 3,153 mm. Datele acestea au fost culese din arhiva nationala a Republicii Kighizstan.
Lucrarea este semnata de cei doi sculptori: sus - L. Dubinovschi, jos -A.Posjado.
S-a vorbit in societatea kirghiza despre o anume intirziere cu ridicarea monumentului (autor: Sooronbai Beysenbaiev /Сооронбай Бейшенбаев) marelui scriitor Cinghiz Aitmatov (1928-2008), dar tinind cont de experienta monumentului comentat anterior, cei trei ani de la trecerea la cele vesnice a scriitorului, si momentul dezvelirii statuii sale (30 august 2011) - pare de-a dreptul fulgeratoare. E drept ca la o privire atenta lucrarea e realizata cam de mintuiala, mai ales finisajele si soclul, dar in piata centrala a orasului este acum un insemn public care invesniceste memoria celui mai bun scriitor al acestei natiuni. Inainte cu putina vreme de a ne parasi, a prezentat la Biskek, ultimul sau roman, Cind se prebusesc muntii (are si un subtitlu: Eterna mireasa) - 2006. In acest an a aparut editia rusa a romanului, la bastina scriitorului, intr-o prezentare grafica si poligrafica demna de toata mila. La librarie mi s-a spus ca acestea sunt posibilitatile locale de a edita carti!
In privinta cartii lui Aitmatov nu mai insist aici. Nu am cetit textul, dar cind o voi face sigur un text-comentariu va aparea aici. Se spune, de catre cei care au parcurs romanul, ca este un fel de apoteoza a intregii sale literaturi. Recent, s-a descoperit printre hirtiile ramase de la Aitmatov un roman ramas inedit, Pamantul si flautul.
De-abia aici, la Biskek, am inceput sa inteleg mai profund cum se poate scrie istoria unui oras prin monumentele si statuile sale, indiferent de vechimea lui, caci Biskek nu are una prea mare (de-abia in secolul XX a capatat formele unui urbanism credibil), cum pastrarea tuturor vestigiilor te face sa ai o imagine mai clara asupra acestei istorii, zbuciumate, confuze, tensionate si deloc ferite de diferite forme de mistificare...Un exemplu similar, pastrind desigur proportiile, l-am sesizat la Roma, in Cetatea Eterna!
In alta ordine de idei, zidurile caselor de aici pastreaza placutele cu denumirile de strazi din diferite epoci, astfel ca pe aceeasi fatada poti observa 2, 3 sau chiar 4 denumiri ale strazii pe care se afla constructia. Este nepasarea de a nu le scoate pe cele devenite inactuale, caduce, sau e o conservare strategica pentru viitorime? Poate pentru insi ca mine? Cum spuneam in corespondenta trecuta, aici cam totul devine prilej de reflectie, de conceptualizare, de dezbatere publica, de invatare a ce si cum.
credit foto: © vladimir bulat, aprilie, 2013.
