Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

3 janvier 2014 5 03 /01 /janvier /2014 15:49

UN regizor de cinema de talia lui Dinu COCEA nu putea avea loc în România comunistă tîrzie, dar nici în cea post-comunistă, cîtă vreme un fost coleg de-al său, Sergiu NICOLAESCU, domina aproape întreg eșichierul, și devenise ”cineastul Nr. 1” al țării! Nici neliniştitul Lucian PINTILIE nu a mai putut rămîne în țară, fiind nevoit să emigreze cu un deceniu înaintea lui COCEA, stabilindu-se la Paris.

Dinu COCEA a făcut filme de lung-metraj între 1966 și 1981, iar în 1985 și-a ales domiciliul tot la Paris. După 1990 a tot venit în țara natală, de care l-a legat atît un trecut cinematografic impresionant, cît și o legătură de rudenie de mare amploare. Venea în ultimii ani să-și recupeze casa din strada Căderea Bastiliei nr. 19, în care se instalase imediat după fuga din România, un securist hrăpăreț.

L-am cunoscut exact în acea perioadă tulbure pentru domnia sa, în 2006-2007, cînd mi-a vorbit cu tristețe despre faptul că nu reușea să convingă pe nimeni, în România, să-i dea fondurile necesare să turneze filmul ”Patimile după Ștefan”, despre relațiile diplomatice și militare ale lui Ștefan cel Mare și Sfînt cu Papa Sixt (Sixtus) al IV-lea, cel care a edificat, printre altele Capela Sixtină și Musei Capitolini. A fost un papă contestat în epoca, dar și după aceea, chiar și de Machiavelli. Urcat pe tronul papal  în anul 1471, mai devreme de momentul în care Ștefan cel Mare și Sfînt devenea temutul domnitor al Țării Moldovei, Sixt al IV-lea s-a erijat în curînd drept un adept al nepotismului și al manipulărilor prin putere. Dinu COCEA privea relația lui Ștefan cel Mare și Sfînt cu acest Papă al Romei drept o proiecție a ”unui N.A.T.O. în sec. 14” [ în realitate, era al XV-lea veac -  nota mea], voind să înfățișeze cinematografic o ”dramă istorică”, după un roman al fratelui său, Radu Cocea.

Curiozitati-7932.JPG

Iată ce scria Dinu COCEA într-o carte poștală, adresată mie, cu mai bine de cinci ani în urmă:

”Paris, 18.12.(20)08. Stimate Domnule Vladimir. Vă mulțumesc pentru frumoasele urări. Regret că nu ne-am văzut la București, în 2008. N-am avut adresa dumneavoastră, dar în Mai 2009 voi fi acolo în speranța că noul ministru Paleologu să acorde finanțarea filmului ce voi să-l fac: ”Patimile după Ștefan” - o dramă referitoare la relațiile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare și Papa Six(t) al IV-lea (un N.A.T.O. în sec. 14). Cel mai important lucru e să ne păstrăm optimismul în speranța că Dumnezeu îi va da românului ”Mintea cea de pe urmă”. Vă doresc multă sănătate și fericire pe toate planurile! La mulți ani! Și o iarnă cu căldură mai ieftină. Dinu Cocea.”

Nu a reușit să facă acest proiect cinematografic, căci acum cîteva zile a sosit vestea încetării sale din viață, la Paris. În ultimii 3 ani nu mi-a mai scris, știindu-l bolnav, suferind și dezmăgit. În 22 septembrie a împlinit 84 de ani. În ultima sa ilustrată pe care mi-a expediat-o, în februarie 2010 scria:

Paris--Obeliscul--2010.jpg

 ”Dragă Domnule Bulat. Cu întîrziere determinată de sănătate, spitalizare, dar și cu multiple deplasări pe alte meleaguri ale lumii vă doresc ca noul an să vă aducă numai bucurii. Sănătate și prosperitate, și să privim viitorul cu optimism și speranța că ne vom putea mîndri cu România! La vară cînd voi veni la București, sper să ne vedem.Dar până atunci vă rog să-mi trimiteți numărul dvs. de telefon - de acasă, și eu vă voi suna. Astfel vom putea comunica mai des. Cu toată afecțiunea mea. Dinu Cocea.”

verso-carte-de-vizita.jpg

Desigur, i l-am comunicat de nenumărate ori, dar nu m-a sunat, pur și simplu n-a apucat să o facă! Ne-am scris doar scrisori.

Sper de acum încolo la o revedere în Cerurile veșniciei!

Dar pînă atunci - Dumnezeu să-l odihnească în pacea și paza SA, pe acest regizor unic, cu adevărat recunoscut internațional, căci doar el beneficiază de o stea în panteonul de la Hollywood, primind în anul 2000 premiul pentru întreaga sa operă cinematografică.

”Patimile după Ștefan” au devenit - horribile dictu! - cronica pătimirilor sale din ultimii ani de viață, consumate între București și Paris. Sper că familia sa o va face publică, și ni se va face rușine de faptul că mediocritatea, prostia și ignoranța au contat mai mult, care și-a arătat plenar eflorescența, în detrimentul valorilor, a creatorilor care au iubit cu adevărat România, arta și oamenii săi... 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article

commentaires