Séraphine Louis a fost o femeie simplă, discretă, săracă și cu frică de Dumnezeu, a activat o bună parte a vieții sale ca femeie de serviciu și menajeră la Senlis, în Picardia franceză. În 1912 l-a cunoscut pe marele istoric de artă, teoretician și colecționar Wilhelm Uhde (1874-1947), iar ulterior și pe sora acestuia, pictorița Anne-Marie Uhde (1889-1988). Pînă în acest moment istoric pentru ea, se îndeletnicea cu pictura doar de dragul plăcerii proprii - se dedica culorilor, după o zi în care diretica, spăla, călca, lustruia podelile, usca rufe, gătea! Ceea ce picta Séraphine era impulsul sincer și necesar al sufletului său, ea spunea că „e dictat de înger”...se închidea în cămăruța ei și picta pînă tîrziu în noapte, căzînd istovită, dar bucuroasă și mulțumită.
Episodul în care Uhde descoperă o mică placă de lemn pe care Séraphine pictase niște flori devine un moment de mare încurcătură pentru ea, pentru că pînă atunci nu exista decît imaginația ei (necesitatea interioară) și reprezentarea. Revelația descoperirii că ceea ce face ea poate să mai interseze și pe altcineva este proporțională cu bucuria consumării actului artistic în singurătate. Wilhelm Uhde a motivat-o și mai mult, a început să-i cumpere „scîndurelele”, iar Séraphine a prins să cumpere culori și mai bune, mai des, picta cu și mai mare îndîrjire, mai ales cînd i s-a promis o expoziție la Paris. „ Bunul sălbatic”sau „primitivul modern” (sintagmă propusă de Uhde) devine conștient de sine, comportamentul public devenind altul decît al unei simple menajere...Metamorfoza aceasta, de la un artizan anonim, un meșter popular, sau al artei nave - spre statutul unui artist curtat de sistemul artistic modern, a fost marcată de îndoieli, ezitări și speranțe. Uhde o încuraja și o susținea, organizîndu-i, în 1929, expoziția Les peintres du Cœur sacré, dar la scurtă vreme o criză economică de proporții a tăiat elanul colecționarilor, al oricăror potențiali cumpărători. Apoi, a început al II-lea război mondial, și criticul german trebuia să se ascundă în sudul Franței, în Gasconia, la Saint-Lary. Prin urmare, pentru mai mult timp Uhde nu a mai știut nimic despre Séraphine. Un întreg deceniu ea a stat izolată prin diverse spitale de psihiatrie, urmărită de depresie, nebunie și isterie...În 1935 Unde o vizitează la Asile de Clermont, dar cea pe care a susținut-o și promovat-o nu mai era abordabilă, aflîndu-se într-o stare de letargie, era încă o „legumă vie”. A plecat în rîndul drepților în 11 decembrie 1942, adică acum exact 70 de ani. Avea 78 de ani împliniți.
Probabil că arta a făcut-o fericită, era teritoriul ei, universul în care a trăit prin culori, flori, șoapte. Vorbea cu copacii, știa să asculte muzica foșnetului din frunziș, apoi transpunea această comuniune pe pînză.
Biografia ei a fost transpusă cinematic de Martin Prevost, în 2009, cu Yolande Moreau în rolul Séraphinei. O parte din opera ei picturală se conservă în colecția lui musée d'art et d'archéologie de Senlis.
Celălalt destin uman exemplar a fost cel al lui Christy Brown (1932-1981) - omul care deși s-a născut cu o infirmitate (paralizie) cerebrală a ajuns un pictor, scriitor și poet, care a uimit întreaga lume. Recent, Georgina Louise Hambleton i-a dedicat o biografie controversată (2007), în care printre altele susține că moartea acestui minunat luptător pentru viață, a fost provocată de neglijența crasă a soției lui, Mary Carr, o fostă prostituată. Același autor susține că adevărata muză a lui Brown a fost de fapt Beth Moore, care i-a cultivat marea dragoste pentru literatură.
Christy Brown a învățat să scrie și să picteze cu piciorul stîng! Iată că sintagma românească care se referă la un lucru făcut prost, că ar fi „făcut cu piciorul stîng” - nu-și mai are întru totul acoperire. Christy Brown a publicat în 1954 volumul My Left Foot, care a avut un succes răsunător, tradusă în mai multe limbi. Această scriere l-a proiectat pe Brown dintr-un anonim născut într-o familie catolică cu 13 copii, în rîndul oamenilor care au dus faima Dublinului dincolo de hotarele Irlandei: Joyce, Seán O'Casey, Beckett, Brendan Behan ș.a.
Cînd afli despre un destin ca cel al lui Christy aproape că te rușinezi de faptul că majoritatea celor cărora nu le lipsește nici un membru, nicio funcție fiziologică nu este împuținată sau înapoiată - se complac în pospaiul mediocrității și a ratării. Acestui om i-au lipsit toate, în afară de piciorul stîng, pe care l-a putut transforma într-o unealtă de luptă. Grație acestui membru a transformat condiția unui om infirm, marginal, autist, în statura unui autor respectat, căutat, consultat, scurt spus - un model existențial și artistic.
Actorul Daniel Day-Lewis a jucat magistral, copleșitor de convingător, rolul lui Christy Brown, în filmul inspirat de cartea memorialistică a acestuia din urmă, My Left Foot (1989). Christy Brown ar fi împlinit în acest an 80 de leaturi...
sursa imagine: amazon.com
