Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

4 janvier 2011 2 04 /01 /janvier /2011 11:05

După potopul alb de ieri, azi am avut parte de eclipsă de soare.

Întradevăr, soarele s-a grăbit să fie pe cer dis-de-dimineaţă, cînd a sosit luna să-l acopere, să-i ia din lumină. Eram pe stradă, şi era spectacol: umbrele deveneau gălbui, luminozitatea a scăzut pentru vreo jumătate de ceas.

Dar nu despre fenomene pe care nu le putem controla doresc să fac vorbire. Ci despre demnitate şi despre eclipsa acesteia. Pentru care putem opta, sau abdica.

Chiar înaintea Revelionului am cetit un frumos şi înălţător interviu cu soţii, Ileana şi Romulus Vulpescu, care face o desoebită onoare revistei care l-a solicitat, şi l-a publicat. Ce m-a încîntat în mod special a fost faptul că Romulus Vulpescu a cerut ca materialul să fie tipărit cu " î " din i -- piatră de poticneală pentru vremurile de azi. Am sentimentul, uneori, că degradarea limbii materne a început de la această buchie nefericită...

Pînă să am cartea lui Mihai Pelin, Deceniul prăbuşirilor (1940-1950). Vieţile pictorilor, sculptorilor şi arhitecţilor români între legionari şi stalinişti (ed. Compania, Bucureşti, 2005) nu ştiam nimic despre sculptorul Dumitru DEMU. Era un caz absolut inexplicabil de artist ajuns, în plină eră a terorii, în fruntea unui pluton de artişti care-şi disputau paternitatea asupra monumentului lui I.V. Stalin, care a tronat la intrarea în parcul Herăstrău între 1951 şi 1962.

Mi-am amintit de personajul-artist ieri, cînd am găsit un mai vechi articol publicat în "România LIberă", scris de către Alexandru Mihalcea. Autorul povestea cum a găsit la un talcioc din Belgia cartea Le sourire de Staline, semnată de Dimitrios Demou, apărută la Editions Universitaires, Paris, 1977. Din articolul acestuia voi spicui citatele de mai jos, în lipsa cărţii.

Le-sourire-de-Staline.jpg Autorul volumului era nimeni altul decît Dumitru DEMU, autorul monumentului lui Stalin, autor care a apărut practic din neant, căruia i-a fost sortit să îndeplinească această impunătoare comandă, care-i va aduce onoruri, dar îi va determina şi plecarea ruşinoasă din ţară.

Omul terminase de 5 ani facultatea cînd s-a înscris în concursul de proiecte pentru statuia Tătucului, care urma să "orneze" intrarea în parcul căruia-i furase şi numele...La acest maraton erau aliniate nume deja sonore ale artei proletcultiste, şi nu numai: Caragea, Baraschi, Onofrei, Miliţa Petraşcu, Dorio Lazăr, Max. Schulmann, Andrei Sobotka, Jalea, Lelia Zuaf şi, ultimul, DEMU. Am fost suprins că lista dictată de Dumitru DEMU nu e aceeaşi cu cea oferită de Mihai Pelin, în volumul amintit. Acesta din urmă îi mai adaogă pe Zoe Băicoianu şi pe Cristea Grossu. În orice caz, Pelin pune accentul pe luptele crîncene care s-au purtat, pentru a realiza acest impunător monument, şi lasă să se înţeleagă că, de fapt, aceasta a fost o lucrare colectivă, a cîtorva artişti, "reuniţi într-un colectiv mai larg" (p. 610).

Cartea Le sourire de Staline abundă de detalii de natură psihologică, mai ales legate de decizia de a participa la concurs: "Să mă înscriu? Ideea de a lăsa totul baltă şi de a fugi în Occident mă bîntuia. Totuşi, această iluzie dragă era înlăturată de imaginea părinţilor şi a celui mai mic frate, Traian. O s-o fac mai tîrziu, mult mai tîrziu. Acum trebuie să trăiesc, să-mi cîştig pîinea -- şi pe a celorlalţi. Concursul? (...) Eram sculptor. Să mă perfecţionez în arta mea, asta-mi era lupta. Atunci de ce să nu-mi încerc norocul la concurs? Eram convins că pot face monumentul, că aş putea, adică, să fabric acel colos grandios...". Ultimul înscris pe listă, DEMU îşi amintea apoi de gîndurile care-l măcinau: "Aveam douăzeci şi opt de ani. Prezenţa mea chiar şi în coada listei, reprezenta prin ea însăşi o apreciere. Dar cîte probleme aveau să apară... Ce vor zice oamenii, prietenii? Uite încă unul care abandonează, care pactizează cu regimul. Vrea să-l imortalizeze pe călăul a milioane de nevinovaţi...Îi uită pe cei 350.000 de români morţi pe frontul anti-bolşevic...zecile de mii de victime ale muncii forţate pe şantierele canalului morţii, canalul Dunăre-Marea Neagră...zeci de mii de ucişi în anchetele Securităţii...NU! Nu uitam nimic! Dar eram artist şi trebuia să mă realizez şi chiar poate mai puţin să mă realizez decît să-i salvez pe ai mei. Adevăratul meu dosar eu singur îl cunoşteam bine...Mai bine decît "rezistenţii" de la cafeneaua din colţ".

După edificarea statuii au început ponoasele şi autorul se transformă în "oaia neagră" a artei oficiale. Artistul lucra într-o fostă prăvălie de pe strada Sfîntul Ion Nou, "total necorespunzătoare pentru creaţie" (citat de Cristian Vasile dintr-un document de arhivă:  A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 12/1952, f. 188). Nu mai primi nicio comandă de la stat, deşi fusese decorat cu Ordinul Muncii, clasa I. Destalinizarea a atras după sine şi monumentul de pe soclu. Pe cît de greoi a urcat pe acest soclu Stalin, în urma concursului şi a rapacităţii artiştilor români, pe atît de rapid a fost detronat de acolo...Românii sunt pasionali şi, se pare, chiar violenţi, doar atunci cînd trebuie să edifice, să pună ceva în loc, nu şi cînd dărîmă...  

Dumitru DEMU a reuşit finalmente să plece din ţară, şi să se stabilească în Venezuela. Acolo a luat-o de la capăt, a făcut o altfel de sculptură, şi a scris Le sourire de Staline. Portretul Anei Pauker din acest volum este antologic: "Femeia ministru avea părul pieptănat într-un mod foarte bărbătesc, trăsăturile sale dure, aspre, îi dădeau o faţă de peşte, ochii îi erau strălucitori şi cruzi, chipul avea un rictus inimitabil de îndată ce voia să zîmbească"...

Cartea asta nici după trei decenii nu se traduce în România, şi e cunoscută de foarte puţini. Mai ales de cercetătorii fenomenelor artistice totalitare. Dar ea este foarte preţioasă pentru a vedea din interior atît ograda artiştilor, cît şi cea a autorităţilor culturnice de atunci. 

Dumitru DEMU a fost un om şi artist demn. 

  

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Mihailescu S. 05/01/2011 14:38



Excelenta punere in pagina.


Misterios personaj, nu mai auzisem niciodata de el.