Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

20 juillet 2010 2 20 /07 /juillet /2010 21:56

Peste două zile începe Festivalul de Jazz de la Gărâna, ajuns la a XIV-a ediție (o întreagă epocă culturală!). Amfitrionul și însuflețitorul acestui eveniment, Marius Giura mi-a cerut o scurtă contribuție pentru caietul-program al manifestării. În avanpremiră public eseul meu pe pagina personală.

Revin pe larg după întoarcerea de la Gărâna! 

                                 Orizontul atins: ECM

Mă tot străduiesc să îmi amintesc cînd a început aventura mea sipirituală cu muzica de la ECM, iar memoria îmi tot joacă feste. Nu conlucrează, şi basta! Dar îmi amintesc bine locul în care procuram nişte nenorocite de cópii făcute pe casete, după minunatele albume pe care aveam să le descopăr peste ani, cu timpul. Era în culoarul blocului din preajma bisericii Creţulescu, unde un tip tînăr deținea o tarabă, pe care avea o miriadă de minunăţii discografice, pentru care merita să te lingi pe bot, sau pe degete, doar că toate titlurile erau piratate. Aşa erau vremurile, cererea era mare, iar posibilităţile mici. Cine cumpăra la vremea aceea lucruri la prima mână? Nu puteau cumpăra originalele, ca pe vremuri, blugii de cea mai bună calitate.

Cred că Egberto Gismonti era muzicianul care m-a atras dintru început, şi asta pentru că unul din colegii mei de facultate cînta la chitară, şi avea ceva casete cu acest instrumentist latino-american. Am luat de la „piratul” amintit (și îndrăgit, apoi) o copie după Sol do meio dia (1978). S-a pomenit a fi unul din cele mai fabuloase proiecte ale primului deceniu de activitate a lui Edition for Contemporary Music Records (ECM).

Trebuie să fiu drept cu acei oameni care piratau în răstimpul primului deceniu al liberalismului efemer românesc, căci aveau o atitudine „profesionistă” faţă de treaba pe care o făceau: 1) copiau coperţile originale, uneori chiar color, şi 2) reproduceau întocmai componenţa şi şirul pieselor conţinute de fiecare album, 3) plus de asta, știau o mulțime de lucruri despre muzicieni, într-o vreme în care încă nu exista internet la noi... Cerinţe minime, dar esenţiale, care m-au ajutat, ulterior, să identific cutare sau cutare tutlu sau nume de artist, dimpreună cu minima biografie.

Anii au trecut, şi iată-mă cu primul CD original de la ECM în mîini, primit cadou, iar asta ca răspuns la cele două casete, tot originale, oferite de mine (ambele erau cu Jan Garbarek, despre care pînă să aflu de cartea lui Michael Tucker Deep song, The University of Hull Press, 1998 – thanks Paul & Iulia! – , îl credeam „ceh”, după sonoritatea numelui). Astfel a început apropierea mea treptată de estetica ECM, de fenomenul muzical şi climatul care au schimbat faţa muzicii secolului XX.

Cam în aceeaşi perioadă l-am cunoscut pe neobositul şi extrem de inventivul compozitor şi muzician Mihail Alperin, într-un concert solo la Filarmonica din Chişinău. I-am luat un interviu atunci, şi aflasem că este născut undeva în nordul Moldovei. Era deja celebru, dar nu uitase de locurile natale; revine mereu pentru a participa la diverse concerte şi festivaluri. Mai apoi, l-am întîlnit pe Alexandru Bălănescu, după ce am făcut un incitant dialog cu el, prin e-mail, pentru o revistă de profil muzical, acum defunctă, ART & Roll. Trebuie să spun că pe paginile acestei reviste am avut ocazia să scriu la discreţie despre ultimele apariţii ECM, care erau deja de găsit pe piaţa bucureşteană, datorită reprezentantului oficial al faimoasei case de discuri, Andante music. Eram prezent cu cronici „impresioniste” despre albume semnate de John Surman, Valentin Silvestrov, Eberhard Weber, dar şi cu interviuri făcute cu Alexandru Bălănescu, Paul Giger, Marius Ungureanu, Misha Alperin. Timp de mai bine de un an a continuat aventura. Eram neobosit. Mă afundam în înţelegerea a ceea ce a construit și promovat stoicul Manfred Eicher, începînd cu anul 1969, acest personaj contradictoriu şi prolific, care întreaga sa viaţă a dedicat-o sintezei dintre muzică nouă şi cea clasică şi promovării acesteia, deopotrivă cu un anume tip de imagine și estetică a coperţilor, dimpreună cu gustul pentru film, design şi alăturările paradoxale dintre aceestea.

În ultimii ani am asistat la cîteva ediții ale Festivalului de Jazz de la Gărâna. În 2003 a fost cea din urmă ediție a acestuia în curtea hanului La Răscruce.  Pentru că apoi, n-a mai fost loc de mulțimea expandată de prin țară și de aiurea, care dădea buzna la Gărâna, și Festivalul s-a mutat în Poiana Lupului. Anume aici au apărut pe scenă ”greii” jazzului contemporan: Jan Garbarek, Lars Danielsson, Charles Lloyd Duo & Jason Moran, Nik Bartsch Ronin, Trigon, Jean-Luc Ponty, Nguyen Le, Nils Petter Molvaer, Johnny Răducanu, Leszek Mozdzer, Anca Parghel, Helge Lien Trio, John Abercrombie, Terje Rypdal ș.a.

 

Cert este că jazzul contemporan – în formele sale cele mai polimorfe – este prezent an de an în acel loc mirific, unic și atât de special din Banat, în inima Munților Semenicului. În acest an vom avea parte de o cavalcadă de concerte ”tari”, cum cu greu se pot imagina și la cele mai titrate festivaluri de profil din lume...

Cred, mai presus de altele, că supriza cea mai copleșitoare a acestei ediții va fi provocată de vocea sublimă și adîncă a cîntăreței de origine albaneză, Elina Duni, acompaniată de trei minunați muzicieni elvețieni, în frunte cu subtilul pianist Colin Vallon (care se produc și în formula de trio).  Acest quartet nu încetează, de ani buni, să încînte mapamondul cu felul mirobolant în care ”mixează” tradiția vocală țărănească, arhaică, din regiunile Balcanilor și Pindului (psalmodia din Albania, Grecia, Bulgaria, Macedonia etc.) cu ritmica jazzului contemporan.

E_Duni_Presse_01m.jpgVom fi părtași la incredibila energie degajată de trio-ul condus de hiper-rafinatul și deopotrivă zbuciumatul pianist Marcin Wasilewski; muzicieni ce vin dintr-o țară prin excelență a jazzului, Polonia,  care ”rafinează” improvizatori uriași, ce se trag în bună măsură din arhitectura și morfologia muzicii clasice. Asta îi îndrituiește să se miște dezinvolt într-un areal muzical și sonor vast, practic inepuizabil. Wasilewski nu ascunde niciodată simpatia și fascinația sa pentru inegalabilul Keith Jarrett, pe urmele căruia calcă cu evlavie, inspirație și maxim profesionalism...

           

În una dintre seri papilele auditive vor gusta din muzica ”abisală” și ”ancestrală” deopotrivă, a nordicilor Trygve Seim (saxofoane) și Frode Haltli (acordeon), care conlucrează de mai bine de un deceniu, în diverse proiecte discografice și concertistice, iar de curând au scos un album în formulă ”minimală”, duo, Yeraz (2008), la celebrissima ECM. Produc o polifonie sofisticată, condimentată, care dă măsura unor muzicieni deosebit de cultivați, experimentați și inventivi. E cu atît mai paradoxală această alăturare a adjectivelor de mai sus (abisal și ancestral) cu cît ambii muzicieni interpretează pe instrumente complicate, complexe, ”mecanisme” ale modernității tîrzii (instrumente prin excelență urbane).

 

Dintre vocile cele mai promițătoare ale Europei, cu o personalitate aparte, monumentală, se arată și cea a tânărul pianist Wolfred Brederode care, alături de ortacii săi, va oferi – sunt sigur de asta – un recital de zile mari, de neuitat. La vîrsta lui încă destul de fragedă, e autor și coautor la aproape 20 de albume, ceea ce dă nu doar măsura prolificului, ci și a prea-plinului pe care dorește să-l spună, povestească,

Ce să mai zic, în final, că în topul preferințelor mele este să-l aud pe viu pe unul din marii mînuitori ai percuției și ai tablei, Zakir Hussain? Mai vechiul său album, Making Music (1987), este pentru mine una din cele mai frumoase realizări muzicale din istoria muzicii fusion. Iată că va fi încă o întîlnire profund emoționantă, compensatorie – pentru ani lungi de așteptări și speranță!

 

                                                                                                                                      Iunie-iulie, 2010

Foto: © Andrin Winteler

Credit fotografic: Elina Duni.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article

commentaires