Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

27 novembre 2012 2 27 /11 /novembre /2012 07:32

Mihail Rotenberg este născut la Cernăuți, este cunoscut în lumea întreagă ca specialist de top al comunicațiilor digitale.

 

De cîțiva ani face vin și colecționează artă, în special românească interbelică.

 

Eduard Uzunov e născut la Bucureşti (cu un tată care vine din Izmail), fiind faimos în branșa afacerilor de vîrf ale tranzacțiilor imobiliare. Numele lui este sinonim cu imperiul Regatta. De mai mulți ani și el este deținătorul unei impresionante colecții de pictură autohtonă, de icoane și sculptură românească.

 

Acum cîteva luni cei doi s-au asociat - pentru a pune la cale o galerie de artă; mai degrabă un loc de socializare, stil și prilej de savurat un Merlot (marca Rotenberg, desigur!). Galeria este minusculă, dar ideal poziționată, în coasta nordică a Atheneului Român, pe străduța Constantin Esarcu. Este un punct de atracție pentru mulți dintre cei care scurtează timpul de așteptare, înainte de a merge la concertele de la Atheneu, prilej de a vedea piese minunate din arta lui Camil Ressu, Vasile Gorduz, Theodor Aman, Adam Bălțatu, Gheorghe Petrașcu, Samuel Muetzner, Iliescu-Călinești, Oscar Han, Octav Băncilă ș.a.

 

Arta a unit cele două mari destine, la București, în inima nucleului urban al capitalei noastre.

remasterizata_0600.jpg

 

Dreptunghiul expozițional are o fațadă impresionantă, de oțel masiv, care funcționează cu un dublu țel: de protecție maximă și estetic, deopotrivă. Noaptea este un zid-cortină, în spatele cărtuia arde lumina, lăsînd posibilitatea ca printr-o fantă verticală să se poată vedea înăuntru...Am lucrat eu însumi, în 2000, la un catalog care documenta un enorm proiect carese numea la finele anilor''80 ai secolului XX: Rugina & Co, de aceea, știu și simt foarte bine cît de ”picturală” și convingătoare poate fi culoarea ruginii, care e mîncată îndelung de apă și umezeală...

remasterizata_5334.jpg

 

Așa arată fațada închisă, în timpul nopții, iar ziua aceasta funcționează precum o streașină-cozoroc, care apără geamul și ușa de acces - de soare și de ploaie.

remasterizata_5330.jpg

 

Din spusele domnului Uzunov - lucrările din galerie se vor schimba periodic, vor migra, atît ca topografie, cît și ca entitate; unele se vor muta de pe un perete pe altul, în timp ce oarece piese vor pleca din galerie, substituite fiind de opere inedite. Mișcarea aceasta fantezistă va face din interiorul galeriei o priveliște publică mereu proaspătă, dinamică, îmbietoare, prietenoasă, caldă, în care să-ți dorești sistematic să revii, cu bucurie și curiozitate...

remasterizata_5348.jpg

FOTO: Regatta

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

Vera P. 28/11/2012 15:09


Excelenta punere in pagina!


Ingenioasa gaselnita, de a construi o fatada si de a o proteja in acelasi timp.

Nectaria Radu 27/11/2012 10:15


Imi pare draguta initiativa, conceptul, spatiul "micut" si "curat" de expunere in contrast cu fatada!


Have a nice day!


:)


:)