Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

12 novembre 2012 1 12 /11 /novembre /2012 18:44

Astfel numește D.H. Lawrence Agrigentul, în cartea sa de călătorii Marea și Sardinia, scoasă de sub tipar la finele lui 1921. Se va numi astfel doar pînă în 1927, cînd i se va da numele actual. Luigi Pirandello s-a născut în 1867 în Girgenti. Dealtfel, actualul oraș  are două obiective de bază, dacă tot vizitezi acel sud deosebit al Siciliei: Valle dei Templi și casa memorială a acestui admirabil scriitor, care a luat premiul Nobel pentru Italia, în 1934, fiind al treilea literat din această țară încununat cu această onoare, după Giosuè Carducci (1906), și Grazia Deledda (1926).

 

Ei bine, odată ajuns în Agrigento, în ciudata sa gară, ale cărei linii de cale ferată sunt mult sub nivelul pieței actuale - unde se ajunge fie cu liftul, fie dintr-o respirație lungă, pe scări multe, trebuie să iei un autobuz care coboară lent, dar destul de mult, pînă ajungi în Valea templelor, o salbă de contrucții și ruine de culoarea ciocolatei cu lapte abundent. Cel mai amplu și cel mai conservat este Templul Concordiei, ale cărui coloane cu capiteluri dorice dau măsura grandorii dar și a sobrietății acestui stil, conservat din veacul al VI înainte de Hristos, într-o colonie elină.

DSCN3331.JPG


La cîteva sute de metri, puțin în amonte este Templul Herei, care deși și-a pierdut arhitravele susținute de coloane, în afară de una, conservă un aer somptuos, copleșitor și aproape teatral.

DSCN3350.JPG


Aici, în jurul acestor ruine cu o scenografie care amintește mai degrabă de Roma decît de Athena, sunt cultivați numeroși pomi de măsline, cactuși, fichi d'India (Opuntia ficus-indica) și migdali. Migdalele erau numai bune de cules, și aproape nimeni nu părea interesat de sîmburii aceștia uriași, fantastic de gustoși. Dar pentru a le simți gustul trebuie o dexteritate de a le putea zdrobi coaja dură și scorțoasă. Cînd privești suprafața acestei coji, ți se evocă în minte imaginea frustă a arhaicului, ancestralului, și ai sentimentul că migdalele sunt niște supraviețuitori organici printre noi, contemporane de dinozaurii, pterodactilii și moștrii lumilor demult dispărute. Lumea plantelor și arborilor e, se pare, mai vivace decît cea zoomorfă, supraviețuiește intemperiilor, iar veacurile sunt pentru aceasta ca anotimpurile...se succed, și nu se mai termină niciodată! 

DSCN3329.JPG

 

În partea sudică a sitului, pe aceeași axă cu celelalte două temple anterior amintite, se conservă vestigiile celui care a fost hărăzit cinstirii lui Hercule, înconjurat de o miriadă de lespezi, fragmente de coloane, cioburi de piatră, printre care într-o devălmășie veselă și nestingherită cresc aceeași migdali scunzi, dar rodnici.

DSCN3358.JPG

 

Vegetația pare mai abundentă decît întinderea de piatră, de calcar. Pentru că e aproape perenă verdeața, clima permițînd ca aceasta să nu-și oprească aproape niciodată dezvoltarea, așa cum civilizațiile, societățile și organizările mundane par a stagna uneori, și chiar a dispărea pentru o vreme...chiar dacă vorbim despre Magna Graecia.

DSCN3360.JPG

 

Traversăm șoseaua care împarte aproape în două această vale, un drum care coboară spre Mediterana care strălucește ca argintul viu în razele soarelui. În cealaltă parte a sitului arheologic ne întîmpină un alt tip de abordare a scenografiei istorice, aici s-au păstrat mai multe vestigii la orizontală. Aici predomină vestigiile Templului lui Jupiter, considerat cel mai extins templu doric din Antichitate. Tocmai pentru a arăta șubrezenia oricărei încercări grandoamane - acest templu nu a fost niciodată finalizat; este poate locul cel mai potrivit de a ne reculege cu adevărat, meditînd asupra condiției umane, asupra sensurilor existenței, creației și a iubirii.

DSCN3377.JPG

Undeva în periferiile acestui cumul de calcar, în această mișcare stinsă a creației și arhitecturii, și de unde se vede poate cel mai bine cenușiul oraș contemporan, cocoțat pe chelia dealului - se conservă un colț doar al Templului Dioscurilor (aka Castor și Pollux), înconjurat și el de lespezi, bolovani, denticuli și fărîme de ceea ce cîndva fuseseră coloane sau capiteluri, pe alocuri copleșite de licheni, mucegaiuri. La Roma din templul dedicat acelorași doi fii ai Ledei - s-au conservat doar trei coloane. Aici sunt patru...

DSCN3363.JPG

 

Norii și natura se întrec în a pune cît mai înălțător și mai de neuitat aceste resturi de coloane și de arhitrave.

DSCN3369.JPG   

Cîndva, în primăvara lui 2007, cînd vizitam Cetatea Eternă, mi-am zis: vreau să revin la Roma, pentru că Roma este inepuizabilă. Agrigentul mi-a întărit această dorință: ruinele de orice fel îți evocă Roma, devin aproape un sinonim al acestei cetăți! Chiar dacă aici nu sunt pinii aceea gigantici, pe care-i zărești pretutindeni în Roma, măslinii, arbuștii de orice fel și migdalii îți evocă, insinuant, ceva mult mai profund decît se vede...

DSCN3371.JPG 


  FOTO: ©  vladimir bulat, octombrie, 2012   

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article

commentaires