Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

3 septembre 2014 3 03 /09 /septembre /2014 21:48

Ștefan Câlția a împlinit o vîrstă a împlinirii. Psalmistul spune, că acesta e vîrsta de la care dacă mergi mai departe, ai parte ”de osteneală și durere”. Ei bine, mie mi se pare că de-abia de acum încolo artistul Ștefan Câlția împlinește pîrga vieții. Cartea ”7 Povești cu Ștefan Câlția” (Galeria Posibilă/editura UNArte, București, 2013) este un document percutant în acest sens! Pînă să am răgazul să vorbesc despre această complexă publicație, doresc să relatez despre vizita pe care i-am făcut-o pictorului la Șona, în satul de care și-a legat destinul în ultimele decenii; prin părinți, prin peisaj, prin acele 7 movile, numite de localnici guruiețe, prin peisajul care se rînduiește cuminte în jurul Oltului tulbure, prin salba munților Făgăraș, care delimitează linia orizontului de cer...și care toate se regăsesc, subtil, în picturile sale.

Contributii-5237.JPG

Ei bine, am ieșit pe cîmp, în spatele casei, ca să ne arate în zare aceste guruiețe, aceste formațiuni de natură geologică, despre care s-a tot discutat, vorbit și presupus. Ba că sunt arhitecturi străvechi, ba că le-au modelat extratereștrii, ca că țăranii locului au imaginat niște fortificații, ca să se apere de niște dușmani închipuiți etc. Dar de fapt, sunt acolo, și pace! Nimeni nu le desferecă misterul, nici natura, nici omul. Câlția le folosește ”chipul” pe post de semnătură, iar asta îl face și mai mult de acel loc, pe cît de simplu, pe atît de bogat în istorii, legende, baliverne și brașoave. Artistul le triază, le cerne, le priponește în pînzele sale. Am văzut acasă la domnia sa o pictură veche, de pe la începuturile traseului său artistic, și am căzut pe gînduri. Pentru pictura cu pricina părea una din era renascentistă, aproape monocromă, tenebroasă. Aceasta înfățișa o masă cu o pînză pe ea, cu un vas cu flori de cîmp, și o arătare de fată, care ținea în mînă o floare, poate o brîndușă? Totul era învăluit într-un soi de sfumatto, despre care artistul mi-a relatat că i-au trebuit mulți ani ca să scape. Ce am văzut în acea pînză mi-a lămurit în bună măsură ceea ce mulți ani la rînd îmi rămînea ascuns, precum îmi este de neînțeles pînă azi, cum pasărea plutește îndelung prin văzduh, și nu se prăbușește. Probabil, că artistul însuși sesizează, că anume în acea mică lucrare își are obirșia întregul parcurs plastic de pînă acum? Există un soi de dezinvoltură mistică acolo, o simplitate și o premeditare matricială, care a migrat apoi prin multele pînze, foi grafice și stampe, care au fost lucrate de-a lungul deceniilor. Nu știu alți pictori cum sunt, cum se regăsesc, cum se caută pe sine, dar mie mi se pare - dacă mi se îngăduie cutezanța să afirm -, că Ștefan Câlția nu e neapărat un calofil, ci mai repede un pășunist sadea. Un individ care migrează spre autentica isihie, și ne face părtași la această deambulare. Pentru el isihia înseamnă liniștea de a trăi frumos, simplu, destoinic, împăcat, smerit, cu gust. 

Contributii-5218.JPG

L-am auzit vorbind oamenilor din Șona, în cadrul întîlnirilor Asociației Șona Noastră, despre necesitatea primenirii satului, curților, caselor, habitatului, bucătăriei, băii, șurilor, vieții de zi cu zi; a adus vorba despre minunata strălucire a satului Gărîna, din inima Semenicului, care începînd cu 1918, grație strategiilor vizionare a unuu tînăr primar, a devenit un nucleu de atracție pentru protipendada Banatului. Era pînă la instaurarea comunismului în România, că după aceea - Dumnezeu cu mila! Faima satului a renăscut de peste un deceniu, grație festivalului de jazz din acea parte a lumii. Câlția crede că și Șona ar putea deveni un magnet de atracție pentru turiști, călători, munțomani, intelectuali, că poate intra în conștiința noastră ca un topos vizionar, precum Gărîna este, cum a fost Poiana Mărului (din părțile Zărneștiului) pentru pictori precum Horia Bernea, Ion Dumitriu, Teodor Moraru, toți trecuți la cele veșnice; cum au devenit Viscri, sau Valea Zălanului - grație eforturilor Prințului Charles al Marii Britanii.

Lumea românească a auzit, și va mai auzi despre Șona, ca ecou al muncii susținute pe care o exercită acolo Galeria PosibilăȘtefan Câlția, entiziaștii Asociației Șona Noastră, oameni mai tineră și mai puțin tineri, copii, încrezători cu toții, că atunci cînd este o viziune, cu muncă și rîvnă se poate obține imaginea unui sat viu, frumos, atractiv, și capabil să țină lumea în el.

Am admirat satul, casele, ulițele, pomii, fațadele vechilor locuințe, care-și așteaptă scoaterea la mezat. Cine le va cumpăra? Le va iubi, oare? Le va primeni? Vor trăi alături de noii locatari o a doua viață? Timpul e cel mai bun sfetnic, cum și pentru Câlția, timpul a însemnat o luminare a paletei, o cristalizare a unei concepții despre funcția picturii, o deslușire definitivă a necesității artei în general. Arta înseamnă dialog, interlocuție, înfățișare față către față. 

Contributii-5264.JPG

Anume în acest loc unde, ca în cazul guruiețelor, pămîntul vorbește prin semne, am văzut că pe oameni îi sudează dialogul, încrederea, calmul și buna-cuviință, chiar dacă există fricțiuni, suspiciuni și spirit dubitativ. Prin tonul bine ales, se poate merge mai departe. Cît de departe? Doar Bunul Dumnezeu o poate ști, cum tot EL a inspirat și desenat frumusețea acestor fațade, de demult, acum decăzute, apuse, dar nu mai puțin nobile. Părerea mea.

Contributii-5272.JPG

Contributii-5267.JPG  

Contributii-5282.JPG  

Contributii-5275.JPG

O casă a avut mai mult noroc. A renăscut, strălucind acum, consolidată fiind, restaurată, împinsă parcă mai în față. Va veni și ceasul celorlalte surate ale sale, doar un stăpîn bun, rîvnitor și gospodar să-și recapete, unul precum Matei Câlția...sau aidoma lui. 

Contributii-5209.JPG   

Contributii-5244.JPG

fotografii: © vladimir bulat, august, 2014. 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article

commentaires

vladimir b. 05/09/2014 14:25


@Alexandru,


merci! Interesul tău faţă de astfel de lucruri mă face să perseverez, spre a mă împărtăşi şi cu alţii! Cum am făcut şi pînă acum, de-a lungul anilor...

alexandru 04/09/2014 22:24


Un text frumos, sincer, bine simtit despre oameni si locuri meritoase.