Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

13 décembre 2014 6 13 /12 /décembre /2014 12:21

Am împrumutat acest titlu de la istoricul francez Philippe Ariès, care într-o carte omonimă magistrală publicată în 1977, arată formele de receptare ale morții, relația bisericii cu aceasta, precum și o incursiune în numeroasele culte ale mormintelor etc. Volumul a apărut în versiune românească în 1996, în traducerea lui Andrei Niculescu, la defuncta editură Meridiane.

Acomodarea creștinismului cu vechile credințe telurice va atinge, începând cu secolul al XVIII=lea, indiferenţa, ne comunică același Ariès. Gândul acesta m-a emoționat la început, apoi, mi-a dat îndelung de gândit, și asta pe fundalul ceremonialelor de înmormântare de astăzi, care au degenerat în timp în niște forme barochizante, dar absolut lamentabile din perspectivă duhovnicească autentică. Gustave Flaubert, demult, avea această cugetare (în romanul Educația sentimentală): "Grija pentru adevărul exterior dovedește josnicia contemporană <...> Exuberanțá valoarează mai mult decât gustul , pustiul mai mult decât un trotuar și un sălbatic mai mult decât un coafor!".

Cu aceste gânduri am purces în vechiul cimitir din coasta bisericii Sfânta Treime, de lângă Gara Feroviară din Chișinău. De fapt, e mult spus vechiul cimitir, ceea ce a mai supraviețuit din acesta e o mică parte din ce a fost, se pare, cândva, iar acum e înghesuit din toate părțile de blocuri de beton, de garaje reziduale, de o platformă în care nimeni nu mai știe ce se petrece acolo. După vechi obicee, o parte din cimitir era folosită de comunitatea hasidică; dispărută acum. Locul rămas nu are vivacitatea unuia în care vine multă lume, lume care să-l îngrijească, să-l mențină în ordine, să-l viziteze în scopuri turistice, cum este Père-Lachaise sau Bellu din București. Aici este încremenire, delăsare, pustiire, și loc de trecere. Pe aleea principală am văzut că-și scurtează unii traseele, altfel fiind foarte ocolite și mult mai lungi! Măcar dacă trecerea printre morminte le-ar aminti de moarte, la fel de des cu pașii care-i poartă pe acolo. 

De fapt, cimiterele sunt pe măsura comunităților în mijlocul cărora s-au constituit și crescut. Cimitirele sunt proiecția ”portretistică” a acestora, relația lor cu moartea, veșnicia și strămoșii.

Am pășit pe aleea principală, și singura asfaltată în întregime, a cimitirului Sfânta Treime, și am început să caut semnele trecutului, căci cele ale contemporaneității sunt cu totul insignifiante în acest loc. Probabil că ar trebui să mulțumim Bunului Dumnezeu că a păzit acest loc, să nu fie înghițit de pofta nestăvilită a dezvoltatorilor, în goana lor permanentă de pământ, nepăsându-le de ”regiunile inferioare” (Tertulian). Cred că mare parte din orașele moderne și contemporane sunt edificate și țesute pe vechi cimitire, pe genunea de oase și cenușă a strămoșilor noștri.

Moara-lui-Assan-7639.JPG

Moara-lui-Assan-7661.JPG

Moara-lui-Assan-7649.JPG

Moara-lui-Assan-7640.JPG

Această cruce frumos sculptată este aproape înghițită de pământ acum. Este unul din cele mai elegante modele din câte există în cimitirele din Chișinău (admit că ar putea fi chiar un unicat!), care are după cîte-mi dau seama, influențe caucaziene. Are o mică lacună la brațul stâng, dar în rest își păstrează foarte bine aspectul originar.

Moara-lui-Assan-7662.JPG

Moara-lui-Assan-7643.JPG

Moara-lui-Assan-7645.JPG

Acest monument funerar îmi amintește de cele mai bune exemple de sculptură populară basarabeană, asupra cărora arhitectul Eugen Bâzgu, secondat de Mihai Ursu, au scris un amplu studiu, apărut acum câțiva ani. Se numește Arhitectura vernaculară în piatră, ed. Știința, 2009, despre care am avut ocazia să scriu. I-am fotografit ambele laturi, care au în opinia mea inscripții-parazitare, adăogate acum circa un secol (dată fiind ortografia din Rusia Țaristă, abrogată de comuniști).

Moara-lui-Assan-7646.JPG  

Moara-lui-Assan-7655.JPG

Multitudinea formelor și stilistica crucilor care populează acest cimitir, confirmă o dată în plus multiculturalitatea urbei, conviețuirea etnică, existența unei ortodoxii foarte blânde, laxe, tandre. Care a inspirat însemne funerare de o largă diversitate. Iar pietrarii locului s-au arătat sensibili la tot felul de comenzi, au împlinit în chip strălucit menadrele gustului și a sensibilității celor care i-au plătit.

Moara-lui-Assan-7641.JPG

Și pentru că o preocupare aparte în cecretările mele o constituie poezia funerară, intenționez să închei acest excurs succint printre monumentele funerare conservate în cimitirul Sfânta Treime, cu acest epitaf tautologic, desprins de pe un mormânt al unui june, care purta numele de Ubeivolk N. 1925-1951, care s-ar traduce prin Ucidelup, cu prenumele de botez Nicolae:  ”Scumpului nostru ficior și frate / primește al nostru / dar de la părinți / și frați / Te păstrăm cu drag / în inimile noastre”. Textul este în limba română, dar redactat cu caractere chirilice, date fiind condițiile vitrege ale românismului postbelic. Se știe că după 1944, limba română a avut mult de suferit, nu numai la nivelul lexicului, dar înseși grafia i-a fost înlocuită cu cea chirilică, de care se desprinsese cu aproape un secol în urmă...după 1860. Regimul de ocupație sovietică a considerat că limba română e mai elegantă și mai împlinită în straiele acestea, a grafiei chirilice, inpunându-se apăsat ideea că fondul lexical de bază al acesteia nu este latin, ci slav.

Moara-lui-Assan-7651.JPG

O placă de țiglă cu însemnele fabricii lui R.Kalweit din [Kis]hinew. Cu astfel de plăci se marcau marginile mormintelor. Fragmente din acestea sunt risipite în multe locuri ale micuțului cimitir.

Nota bene: o foarte inspirată selecție de fotografii din aceași cimitir se poate vedea și pe blogul Vederi din Basarabia

foto© vladimir bulat, decembrie, 2014.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Necropolistică
commenter cet article

commentaires