Numele acestui compozitor italian, poet, schimnic şi inovator, Giacinto Scelsi (1905-1988) mi-a apărut în faţă dintr-o pură întîmplare. Căutam autori care au marcat destinul muzicii de după al doilea război mondial, şi în rîndul acestora, alături de Olivier Messiaen, John Cage, Arvo Part, Gyorgy Kurtag, Morton Feldman, Luigi Nona, Benjamin Britten etc., era şi cel al lui Giacinto Scelsi. Dar cumva mai de-o parte! Ca un caz izolat, din toate punctele de vedere.
Giacinto Scelsi provine dintr-o veche familie aristocratică, numele său complet este Giacinto Scelsi D'Ayala Valva, şi e născut în castelul familiei, unde a şi primit o edicaţie aleasă, burgheză în cel mai înalt grad. A fost căsătorit cu Dorothy Kate Ramsden, rudă cu Regina Angliei, iar nunta lor s-a consumat la Palatul Buckingham! În acea perioadă de dinaintea celui de-al II-lea război mondial era prieten cu marii avangardişti ai secolului, iar după marea conflagraţie a locuit o vreme în Elveţia, timpîn care soţia lui s-a întors în Marea Britanie, şi nu s-au mai văzut niciodată. Din anii'50 s-a mutat într-o locuinţă minusculă la Roma, în care astăzi este casă-muzeu (Via di San Teodoro, 8), administrată de Fundazione Isabella Scelsi, sora artistului. Din fereastra locuinţei se vede Palatinul roman...
A fost o personalitate atipică, prezentarea unei vieţi de acest fel riscă să banalizeze o complexitate dincolo de clişee, tipaje, idioame. Poate nu e întîmplător că în prolifica sa operă se regăseşte o compoziţie intitulată NATURA RENOVATUR (1967), editată pe CD de casa ECM. O lucrare complexă, micropoliritmică, în care 11 instrumente cu coarde reconstituie parcă suprapunerile de celule, de intervaluri şi infinitezimale divizări ritmice, spre a se ajunge la un efect de metamorfoză absolută, de erupţie şi finală primenire. Izolat complet, compozitorul meditează pe de o parte la funcţia muzicii în viaţa omului, iar pe de alta, doreşte o transformare compeltă a acesteia, eliberarea ei din idiomul tradiţional, politonal.
Personalitatea care a contribuit în chip esenţial la promovarea muzicii "disonante" a lui Giacinto Scelsi este violoncelista Frances-Maria Uitti, care a şi lucrat alături de compozitor din 1975, cînd s-au cunoscut la Roma, şi pînă la moartea celui din urmă. Celebra trilogie The three ages of Man for violoncello, este rodul colaborării celor doi, şi a apărut pe discul deja amintit, în anul 2006. Mai bine de douăzeci de ani Giacinto Scelsi nu a interacţionat cu mediul muzical, stătea zăvorît, restras, în meditaţie şi căutare a unor lumi dispărute sau ascunse. În perioada 1960-1969 apar o serie de compoziţii inspirate de spaţiul latino-american, cum este bunăoară compoziţia Uaxuctum (1966), sau misterioasa compoziţie Xnoybis (1965), şi lista este lungă.
Scelsi a lăsat un repertoriu bogat de lucrări, bogat prin tematici, instrumentaţie şi registru tonal. Unele compoziţii se mai interpretează, altele au rămas doar ca material pentru istoria muzicii contemporane. Ce este foarte important de reţinut, este contribuţia acestui "insurgent" de a lăsa o operă total atipică, experimentalistă, non-contextuală. Trebuie să ne imaginăm că întreaga sa creaţie, care este desigur proiecţia unei frămîntări lăuntrice lacerante, nu a fost gustată de marele public, de rafinata societate. Este un mod de a împinge cît mai în adînc nivelul de înţelegere a mecanismelor aperceptive, cognitive, a funcţiilor sunetului în general. Tocmai pentru că era o personalitate complexă, Scelsi a lăsat un număr de patru volume de poezie, scrisă în limba franceză. Unele scrieri ale lui Giacinto Scelsi au fost editate recent la editura Actes Sud, care e specializată pe "literatura de nişă", marginală, experimentală. Prin urmare, versurile albe ale autorului şi-au găsit locul ideal în laboratorul acestei edituri. Memoriile sale au apărut tot acolo, în 2009. Autorul a lăsat prin testament această rugăminte, ca gîndurile să fie editate de-abia după două decenii de la moartea sa.
Mi se pare că va veni vremea, cînd numele lui Scelsi va fi mai prezent în repertoriile muzicienilor de muzică actuală, la fel de frecvent, cum altădată John Cage a hrănit spiritele, curiozitate şi imaginaţia multora de-a lungul deceniilor cuprinse între 1970-1990. Cage şi-a gustat gloria încă în viaţă fiind. Cel mai probabil, recunoaşterea lui Giacinto Scelsi va fi postumă! Istoria culturii europene nu a putea trece prea uşor peste numele & opera lui, de natură quasi-mistică. Pentru că a fost un mare inovator, dar şi un inegalabil visător...
În fotografie: Isabella şi Giacinto Scelsi © Foto Archivio Fondazione Isabella Scelsi.
