Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

20 avril 2010 2 20 /04 /avril /2010 10:53

L 1483831 cfa4b462 Israelul este (şi poate a fost mereu) o ciudăţenie, deopotrivă Ţară Sfîntă şi tărîm războinic, în care şi pentru care valorile marţiale -- mea culpa pentru expresie -- sunt o cultură în sine, o particularitate a contemporaneităţii mature. Orice soldat israelian este însuşi Israelul! Pentru un ostatic evreu, sare întreaga ţară, întru eliberarea lui. Pe unde trece graniţa între eroismul autentic, aproape inconştient, paranoic uneori, şi angoasa pişorcioasă, frica diuretică, teama de tot castratoare? Cam despre această limită este filmul regizorului israilean Samuel Maoz, un film care cucereşte festivalurile de top ale lumii cinematografice, care la noi poate văzut on-line.

 

În esenţă, declară creatorul, acest film este unul autobiografic, povesteşte despre experienţa lui Maoz, în calitatea sa de tînăr tanchist, mobilizat din rîndul rezerviştilor în războiul israeliano-libanez din iunie 1982. Concret: e dimineaţa zilei de 6 iunie, şi patru tineri sunt angrenaţi într-o operaţiune de lichidare a rămăşiţelor inamice rămase în viaţă, după ce raidurile aeriene au hăcuit teritoriile arabe. Sunt într-un tanc, care acoperă o baterie de infanterişti conduşi de Jamil, un ofiţer care îi vizitează periodic în carlinga vehicolului, pentru a le da indicaţii. Erorile însă se ţin lanţ, dezorganizarea şi lipsa de experienţă a celor din tanc îşi spun cuvîntul. Panica, mizeria şi groaza pun stăpînire pe tanc, după ce este lovit în plin de un lunetist arab. Întreaga echipă de "lichidatori" nimereşte într-o ambuscadă, într-un loc din care pare că nu există ieşire...Dar apare un Mercedes cu doi militari din Falange, o grupare a creştinilor maroniţi, care se oferă să-i scoată în afara oraşului bombardat şi ostil. În plină noapte. Infanteriştii au dispărut, legătura a devenit defectuoasă. Devine clar că dezastrul este iminent. Lumea de dincolo de carapacea blindată se vede doar prin periscop, e mică şi parţială. Cei dinăuntru nu sunt cîtuşi de puţin nişte eroi, ci simpli oameni speriaţi, timoraţi şi deznădăjduiţi de situaţia în care se află. "Interesul naţional" e, pentru ei, dorinţa fierbinte de a scăpa cît mai repede din acest coşmar, din fum şi tir de gloanţe, de a ajunge la mame...Ce vedem pe ecran e la antipodul a ceea ce am citit la începutul filmului: "Omul e cel creat din oţel, tancul e doar o bucată de fier"!  Ultimele minute ale filmului ne arată fuga haotică a tancului, imaginea tremură în goana vehicului, încercăm în zadar să focalizăm ochii pe ceva, dar este cu neputinţă. Îmi plac extraordinar aceste momente de stres maxim (cam de la min.75), cînd ai sentimentul că şi tu, ca spectator, eşti în interiorul acelei hardughii de oţel. Intuiesc că la acest nivel semnatic se situează miza acestei producţii filmice: războiul e ca o placentă nebună, ucigătoare, un vehicul al groazei şi disperării; lumea nu se vede de acolo în toată splendoarea sa arhetipală. Poate deloc întîmplător filmul se deschide şi se sfîrşeşte într-un superb lan de floarea-soarelui -- singurele accente de culoare autentică, vie, fremătoare. În rest, vedem mult gri, scrum, miros de moarte, care ne priveşte drept în ochi, prin jertfa lui Yigal, maşinistul tancului. Tocmai acum mama lui a primit mesajul "că e bine"! Dar nu există război fără victime. Nu e cu putinţă să fie altfel nici azi...Niciodată. La fel umanitatea e perenă, cum e şi solidaritatea dintre oameni.

 

Grăbiţi-vă să vedeţi emoţionanta scenă de la min.80 (cu ostaticul sirian), şi veţi înţelege ce anume face sensul, atunci cînd orice sens pare să nu se închege, cu toată încăpăţînarea...Iată Filmul. 

 

       

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Cinemateque
commenter cet article

commentaires

trecator 29/04/2010 09:22



o foarte pertinenta analiza a filmului o gasesti tot la rusi:


http://www.kinoart.ru/magazine/11-2009/repertoire/dol0911/