Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

4 novembre 2011 5 04 /11 /novembre /2011 11:03

ITINERAR BIOGRAFIC 

L.Tuchilatu-2-.jpgPoetul şi prozatorul Leonard Tuchilatu s-a născut la 10 noiembrie 1951 în comuna Bursuceni, raionul Sângerei.

În 1970 este înrolat în armată, unde se îmbolnăveşte de glomerulonefrită.

Din 1973 – student la Institutul de literatură „M.Gorki” din Moscova.

În primăvara anului 1974 boala de rinichi se agravează, iar din luna martie 1975 rolul rinichilor este preluat de dializă.  

Operaţia de transplant de rinichi pe care o suportă la mijlocul lunii mai (la Institutul experimental de transplantare a ţesuturilor şi organelor interne din or. Moscova) se dovedeşte a fi un eşec. Începe un nou calvar: lupta cu icterul şi, mai ales, cu septicemia. În consecinţă, rinichiul străin este înlăturat. În septembrie lucrurile par să se fi calmat, însă, spre sfârşitul lunii octombrie, poetul se simte tot mai rău, iar în seara zilei de 4 noiembrie 1975 (în jurul orei 23.00) se stinge în braţele soţiei (poeta Marcela Benea), cea care i-a fost alături zi de zi pe parcursul ultimelor 8 luni de viaţă. Este înmormântat pe 8 noiembrie, la Bursuceni.

 

 

 

Opera publicată postum:

„Sol”, Chişinău, Editura „Cartea Moldovenească”, 1977;

„Fata Morgana”, Chişinău, Editura „Literatura Artistică”, 1989;

„Sol. Fata Morgana”, Chişinău, Editura „Glasul” – Bucureşti, Ed. „Crater”, 1995;

„Rapsodie” (în lb. română şi rusă), Chişinău, Editura „Prut Internaţional”, 2001.

                              *** 

ORE TÂRZII

De câte ori

m-am întâlnit cu tine, cuvânt,

de atâtea ori

am rămas atât de singur,

că-mi simţeam sufletul

cum curge din mine.

De atâtea ori am strigat

până mi-am pierdut cumpătul,

ca să ajungă lumină

şi la căpătâiul celui din urmă

muribund.

 

LUNA LUI FAUR

Un cor,

Rege al miezului nopţii,

Răsună strident, neliniştit.

Un cor fără lauri şi formă,

Un cor al mâţelor singure.

Mai multe voci soprano,

Câţiva tenori

Împrăştiau neliniştea nopţii.

În minţile noastre

Un cor atât de frumos

Ne însoţea

Spre uşile sparte ale vieţii.

 

***

Obositule călător,

poposit pe un şes cu iarbă,

în mireasmă de maci se sting libelule –

joc de umbre,

crispate de soare,

stâlpi de lumină curg peste noi.

Eşti cuprins de o febră lăuntrică,

ţi se topesc măruntaiele

şi o muzică dumnezeiască

se oglindeşte în apa lacului tău.

Pe mine mă stinge dorul ierburilor,

foşnetul chemător,

mă ard crengile uscate ale copacilor,

noduros mi se face sufletul,

că nu mai pot strânge la piept

florile mâinilor tale.

 

DURERE

Mă găseşti şi aici,

învelindu-mă cum ştii numai tu,

cum numai tu o poţi face.

Mă găseşti şi aici,

mut, cunoscându-te de departe.

Cine te-a urât oare mai mult,

cine te-a căutat pentru joacă

pentru a face bravură

şi nu numai,

şi nu numai...

Tu lasă-te în urmă râzând,

cum rareori ne lăsai,

şi nu mai fi

regină a grădinilor negre.

 

APROAPE PASTORALĂ

Mândri copaci adorm în lumină.

Păşesc încet pe o nouă constelaţie

a somnului.

La uşa mea bat, lăsându-mă de o parte

În somn lin. Hai, nani,

Cânt pentru mine,

Să mă adorm.

Hai, nani.

Cânt pentru mine

Nefericită eşti, mamă bătrână,

Cine ar putea să umple golul din noi –

Punte peste râu cât un vârf de ac.

Hai, nani.

 

***

Mâna ce mi-a ţinut în încleştare lentă,

de fier, orele, se destramă, se risipeşte.

Se apropie soarele.

Ce curat au vorbit azi genele tale!..

O, deznădejde a unei nopţi

ce arde în lumina zilei.

Pe stânca de la marginea lumii

a rămas mâna cea albastră,

ce încă împleteşte-n cunună

razele unui soare necunoscut...

 

Şi tu, parabolă a neantului.

 

 

N.B. întregul material mi-a fost pus la dispoziţie de poeta Marcela Benea, căreia îi mulţumesc şi pe această cale - pentru că face eforturi permanente de a păstra vie şi arzătoare memoria lui Leonard Tuchilatu. 

 

 

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article

commentaires