Concours

Liens

Recommander

Lucia Dem. Bălăcescu (n. 22 ianuarie 1895, Bucureşti - d. 5 noeimbrie 1979, Bucureşti) e considerată în cultura română, deopotrivă, o literată şi o pictoriţă. A avut o viaţă lungă, pitorească, interesantă şi influentă. Păstrînd proporţiile, desigur, o pot compara cu cea a Gertrudei Stein. Cea din urmă a fost şi o foarte solidă colecţionară, cunoscătoare, îndemnînd şi susţinînd pe calea modernismului pe mulţi artişti contemporani, scriitori, poeţi: Georges BraqueAndré DerainHenri RousseauGuillaume Apollinaire Henri Matisse - numărul lor este impresionant. Nu am făcut o paralelă de conjunctură aici, pentru că cine se apleacă asupra publicisticii româneşti de după 1937, va observa cît de prezentă şi activă, dar şi de influentă devenise Lucia Dem.Bălăcescu (LDB) în societatea românească antebelică! Scria cronici plastice, pamflete, note de călătorie, studii culturale în diverse publicaţii ale epocii. Desigur, Bucureştiul nu era Paris, şi totuşi, un mic Paris a fost. Nu era prea lesne să te afirmi, dacă nu erai blindat cu un bagaj cultural solid, matur, decantat. Deopotrivă cu activitatea publicistică,  LDB se afirmase ca o înzestrată desenatoare şi ilustratoare de carte. După peregrinările sale europene, mai ales după şederea la Paris, LDB cultiva un spirit de frondă, cu o aciditate de care se ataşau mulţi, regăsind lîngă personalitatea artistei atmosfera necesară pentru a se afirma şi reprezenta public cît mai neobişnuit.   

 

In noul Paradis1Afirmarea definitivă a LDB s-a produs după apariţia cărţii În Noul Paradis, apărută la Editura Naţională Gh.Mecu în decembrie 1941, dar pusă pe piaţă în anul următor.  Este un document care a expediat-o iute pe autoare pe treapta superioară a podiumului mărturisitorilor anticomunişti. Ea descrie atmosfera din sanatoriul din Bugaz, unde se afla la tratament suferind de o scleroză osoasă. Bugazul aparţinea la acea vreme de Basarabia, acum este în Ucraina. Este o localitate la ţărmul Mării Negre între Odessa şi Cetatea Albă, unde Nistrul se revarsă în mare. 

Citind pe nerăsuflare această carte de memorialistică rămîi suprins de spiritul acut de observaţie al autoarei, şi mai ales de felul în care deja de atunci a categorisit foarte exact fazele comunismului:

"Faza de aur, nu o cunosc decît cei ce nu pătrund în Rusia, sau delegaţiile, diplomaţii.

Faza roză, primul contact cînd vii la ei şi au inters să te atragă, sau să le duci faima peste hotare.

Faza cenuşie: cînd începi să te dezmeticeşti, au pus ghiara pe tine şi te-au prins în angrenajul lor. Ex.: muncitorul pentru 1 minut întîrziere, e scris la catastif; cînd s'au adunat  un sfert de oră, primeşte 3 luni închisoare sau concedierea.

Faza neagră: deportările, sechestrările, presiunile şi cea mai groaznică armă, mai groaznică decît moartea, suspiciunea; nu mai eşti sigur de nimeni şi de nimic.

Pentru că am cunoscut faza roză şi a cenuşie, pentrucă am presimţit faza neagră, mulţumesc Domnului că sunt Româncă - şi nu regret, cum spunea o doamnă de viţă boierească veche - că nu m'am născut englezoaică, ba încă mă bucur foarte, de a fi fost zămîslită de maică-mea pe malurile Dâmboviţei" (pag. 15).

Da, născută pe malurile Dâmboviţei, ajunsă în Bugeac, în partea cea de sud a Basarabiei - mărturiseşte despre instaurarea regimului roşu care va despărţi iremediabil Basarabia de România Mare pînă în ziua de astăzi...Ni se perindă prin faţa ochilor portretul minunat al doctorului Nicolae Martinovici, după care nu e lipsit de o anumită precizie psihologică cel al radiologului Mussia Novicov, "tiran la 21 de ani!", care aştepta din "pîntecele mă-si!" victoria cauzei comuniste în Basarabia...Vine apoi rîndul doamnei Bărgăuanu, dentista sanatoriului, şi a mamei sale - "Cele cîteva ceasuri petrecute cu Dînsele la Cetate, în căsuţa atît de simpatică, mobilată în stil bătrînesc - aşa cum îmi place mie - au fost dintre cele mai desfătătoare petrecute în Basarabia. Mama doamnei Bărgăuanu vorbea o limbă curat românească. Cu un parfum arhaic plin de farmec, grai pe care nu l-am auzit decît din gura unei alte basarabence, d-na Ojoga, mama Militzei Pătraşcu. Nu pot să spun cît mă încînta o asemenea vorbire şi cît de robită am rămas Basarabiei şi basarabenilor, pentrucă acolo am găsit intactă esenţa calitativă a limbei şi a adevăratelor însuşiri româneşti" (pp. 51-53).

Pe parcursul naraţiunii apar crîmpeie din Cetatea-Albă, Reni, Galaţi, iar în cele din urmă, Constanţa, se perindă oameni, situaţii, caractere, destăinuiri, complicaţii, gînduri, groaze şi bucurii. Graba de a fugi din faţa ruşilor era înţeleasă ca o dorinţă de a rămîne român, om şi anticomunist. Pe alocuri, LDB desena, făcea schiţe de oameni, scene din sanatoriu. Unele dintre acestea au înfrumuseţat paginile cărţii despre care facem vorbire. Linia şi haşururile sunt recognoscibile, sunt ceea ce va face deliciul desenului irepetabil, marca LDB. Remarcabil este că fiecare desen sau situaţie suprinsă de artistă beneficiază de numele celui portretizat, precum şi de telegrafice explicaţii: "Tip de pat cu bolnavi la Bugaz", "Anuţa Niţulescu. O camaradă în pribegie", "Fenia, Feniuşca, garda de noapte", "Sora Titorenco", "Învăţătoarea din Pleniţa", "Mussia Novicov. Tiranul Sanatoriului", "O fugară. Farmacista!", "Unul dinre fugari. Medicul secundar", "Aurel Oprea, al II-lea conducător", "Pisoiul sanatoriului" etc. Este o lume în imagini care pentru LDB a constituit un fel de al doilea jurnal, compus chiar la faţa locului, căci În Noul Paradis nu putea fi scrisă decît la întoarcerea acasă, la Bucureşti, iar acestea puteau funcţiona ca nişte ciorne, notaţii vii după natură, evocatoare pentru situaţiile prin care a trecut autoarea.

Pentru bibliografia legată de Basarabia primilor ani de comunism volumul semnat de LDB trebuie să fie unul de prim rang. Este foarte adevărat că această carte fusese pusă la index - în lista publicaţiilor interzise - figurînd în opisul editat în 1948, la poz. 39. De aceea, poate să s-ar impune reeditarea ei, ediţia princeps fiind o carte foarte dificil de găsit, poate că pur şi simplu parte din tirajul de bază a fost topit?! 

* * * * * * *  

 P.S. "Un pas mic pentru om, un pas uriaş pentru omenire", omul care a pronunţat aceste cuvinte după revenirea de pe Lună, Neil Armstrong, a trecut la cele veşnice în 25 august. Avea 82 de ani. A fost dintre acei oameni providenţiali care au spus mult mai puţin decît au văzut şi simţit. Nu a făcut paradă de soarta şi biografia sa. În 1970 a fost invitat în URSS, unde Valentina Tereşkova (prima femeie cosmonaut) i-a înmînat o insignă care atestă faptul că Armstrong a vizitat orăşelul Zviozdnîi, centrul de pregătire al cosmonauţilor sovietici. Asta a fost în 1 iunie 1970. Agenţia Novosti a publicat fotografia lui Rudolf Cucerov, publicată în fondul lor de imagini. Consider că este o fotografie istorică. Se potriveşte de minune în acest context al comemorării unui mare om! Dumnezeu să-L odihnească în pace.RIAN archive 837790 Valentina Tereshkova and Neil Armstrong 

Retour à l'accueil

Calendrier

Avril 2014
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        
<< < > >>

Recherche

Créer un blog gratuit sur over-blog.com - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur - Signaler un abus - Articles les plus commentés