Tînărul regizor ucrainean-bucovinean Dmytro Sukholilyțki-Sobciuk (Дмитро Сухолиткий-Собчук) este autorul unui documentar care deja a făcut ceva zarvă în țara natală, și astăzi, 13 ianuarie va rula la Muzeul Național al Țăranului Român. Filmul se numește Malanca din Crasna, și relatează despre supraviețuirea, chiar și în condițiile unei societăți represive, cum a fost regimul sovietic, a unui ritual magic, ancestral se pare, pe care etnografii îl numesc malanca - întru-un sat populat compact de români, Crasna (Crasnoilsk), din Ucraina, ținutul Storojineț.
Ritualul străvechi are loc în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, cînd ortodocșii răsăriteni cinstesc sărbătoarea Sfîntului Vasile, punct culminant al ciclului de sărbători dintre Nașterea Domnului și Epifania Mîntuitorului.
Românii din acest areal, aflat aproape de granița României, au conservat Malanca, acest ciudat ”sandvici” ritualic, care conține elemente de teatru, dans, gesturi magice și buchet de măști, care arată legătura inconturnabilă dintre natură și om, dintre forțele cele dintîi și supușenia negociată a acelui din urmă. Regizorul Dmytro Sukholilyțki-Sobciuk a declarat că a lucrat asupra acestui documentar timp de 4 ani, și dorește prin eforturi susținute de promovare să atragă publicului ucrainean asupra existenței unui extraordinat fenomen, al unui popor pe care autoritățile de azi și de altădată îl ignoră, dacă nu de-a dreptul îl persecută! O spun în deplină cunoștință. Căci, fiind vara trecută la Cernăuți, mi-am dat seama și am vorbit cu românii de acolo - că statutul lor acolo este șubred și discriminat. A fi român în Bucovina ucraineană nu e o sarcină prea dulce...
E cu atît mai încîntător că un ucrainean get-beget s-a aplecat unui subiect atît de delicat, și îl abordează pe larg în acest film, care va putea fi văzut și la București. Acesta a rulat deja în regiunea Cernăuți, la Lvov și Kiev. Probabil, va avea un destin festivalier bogat, cu o vizibilitate cît mai largă.
Îmi place enorm sloganul filmului: ”Nici noi sî nu murim
Cî la lumi trebuim”
Mă gîndesc că un astfel de document cinematografic ar trebui chiar achiziționat de către Muzeul Național al Țăranului Român, spre a putea fi vizionat în regim permanent în expoziția de bază a muzeului. Poate că nu e chiar cu neputință acest lucru? Dar e important să-l vedem mai întîi, într-un număr cît mai mare.
