Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

29 novembre 2012 4 29 /11 /novembre /2012 08:00

Premiul literar naţional Bol'şaia Kniga (Marea Carte) din Rusia s-a aflat în acest an la al VII-lea episod. Premiile s-au decernat alaltăieri.

 

Din acest an toate nominalizările ajunse în finală - 14 texte - au putut fi citite integral online, pe un portal de pe care se puteau şi descărca textele pe mobil. Astfel, s-a instituit şi un set de trei premii pentru cele mai votate cărţi de pe fb. Una dintre acestea a coincis cu cea care a luat Premiul III, în concursul de bază. Iar cea mai votată carte pe fb, a fost cartea arhimandritului Tihon (Şevkunov), «Несвятые святые» (Sfinţii printre noi), al cărei tiraj în formă tipărită a depăşit un milion de exemplare!  ieri, acest fapt a fost consemnat şi pe site-ul Patriarhiei Ruse. Internauţii ortodocşi au făcut din această carte cea populară în lumea virtuală, în timpul votării.

 

Granin1

 

PREMIUL 1: Daniil Granin,  Мой лейтенант (Locotenentul meu) - un roman despre al II-lea război mondial, dar nu văzut ca în tradiţia romanului rusesc, prin ochii generalilor şi a coloneilor care au condus armatele spre carnagii şi victorie. În această scriere - perspectiva este dinspre tranşee, adăposturi săpate în pămînt, prin ochii unui umil locotenent, care vorbeşte despre acele nimicuri care au adus marea biruinţă.                                                                               

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I-41-ARTS-dnevnik-f50_640.jpg

 

PREMIUL 2: Alexandr Kabakov, Evghenii Popov, Аксенов (Axionov) - roman documentar despre scriitorul Vasili Axionov (1932-2009), este mai mult decît o culegere de amintiri, documente, rememorări şi o discuţie liberă despre o mare personalitate a literelor ruse. Este un portret amplu al unui creator autentic, pe fundalul vremii în care a trăit şi a creat. Este o carte care şi-a propus să tocească stereotipiile şi prejudecăţile rămase în urma acestui scriitor iubit şi cotroversat deopotrivă.  

 

 

 

 

 

 

 

Marina-Stepnova.jpg

 

PREMIUL 3: Marina Stepnova, Женщины Лазаря (Femeile lui Lazăr). Autoarea este traducătoare din limba română. A tradus în special Mihai Sebastian. Acest roman este foarte îndrăgit de cititorii ruşi pentru acurateţea scrisului şi a subiectului foarte delicat: iubirea a trei femei pentru un singur bărbat, a cărui evoluţie şi ascensiune de la un coate-roase la academician se datorează inclusiv iubirii acestor trei femei. Este un roman despre IUBIRE şi despre lipsa acesteia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TihonCea mai votată carte: Arhimandritul Tihon ( Şevkunov) - este o culegere de povestiri, în care se evocă întîlniri, discuţii, oameni, situaţii într-un stil literar liber, colocvial, plin de căldură. Umanitatea şi simplitatea celor evocaţi au devenit exemple de trăire duhovnicească, iar după unele dintre acestea s-au construit deja subiecte pentru predici şi cuvinte de învăţătură, de zidire sufletească. 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article

commentaires