Les Editions du Cerf - celebra editură catolică - a scos de sub tipar în septembrie minunatul album La Beauté salvatrice - Mère Marie (Skobtsov).
Maica Maria Scobțova este cunoscută și în România prin intermediul cărții apărute la editura Deisis, încă în anul 2000 - Viața și învățăturile Maicii Maria Skobțova. În 2008 a apărut ediția a II-a, astfel demonstrîndu-se interesul manifestat de creștinii (și numai) de la noi pentru această personalitate complexă: poetă, pictor, artist-decorator, dar mai presus de orice - o mărturisitoare pînă la jertfă a lui Hristos. A trăit o viață relativ scurtă (1891-1945), sfîrșindu-și trecerea pe acest pămînt ca martiră, în lagărul de concentrare de la Ravensbrück.
În 2004 Sinodul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol a trecut-o în rîndul sfinților, dimpreună cu o ceată de noi mucenici ai secolului XX, dintre cei care au propovăduit prin propria jertfă Ortodoxia pe tărîmuri străine, în emigrație.
Albumul apărut la Cerf ne arată înzestrarea specială a Maicii Maria și în materie de pictură, broderie, grafică și desen. Autorul albumului este Xenia Krivochéine.
De fapt, acest volum a apărut prima oară la Sankt-Petersburg în chiar anul trecerii Maicii Maria în rîndul sfinților; în acel an i s-au organizat în același oraș o serie de manifestări expoziționale, astfel încît opera acesteia a devenit foarte vizibilă și apreciată. Presa rusă a scris mult despre arta ei. De bună seamă, felul în care reprezenta ea sfințenia era foarte original, și acest ”stil” a dat naștere, în Occident, unei iconografii creștine inedite. Iar re-introducerea broderiei în cultul ortodox nu poate fi decît foarte binevenită. Și în România gustul și rafinamentul broderiei cu subiect religios trăiește un reviriment spectaculos, mai ales în mediul monahal, în așezămîntele de măicuțe. Stavropoleos și Diaconești sunt doar două exemple care-mi vin acum în minte...Moștenirea lăsată de maica Maria poate fi un model pentru tot va urma, atît pentru noi cît și pentru întreaga suflare creștină.
S-o rugăm pe maica noastră Maria, să rînduiască pe lîngă Bunul Dumnezeu să ne facă din cugetele noastre pîlnii spre înțelegerea artei sale, dar și a vehiculelor prin care ne urcăm la Cer, spre sînurile dumnezeiești cele nepieritoare!
Un alt model de cărturar și de mărturisitor a fost și scriitoare sîrbă Isidora Seculić ( 4/16. 2.1877 - 5.4.1958) despre care se spune că a stat o vreme pe lîngă cel care este vrednic întru pomenire veșnică, Sfântul Nicolae Velimirovici, căruia i-a și supraviețuit doi ani. Este considerată cea mai importantă scriitoare sîrbă din prima jumătate a secolului XX, și care e prima femeie devenită membră a Academiei de Științe Sîrbe, în 1939. A fost scriitoare, etnograf, critic de artă, lingvist poliglot, călător (travelogue), o conștiință înaltă.
În exterior a făcut-o celebră cartea de călătorie, scrisă sub formă epistolară: Писма из Норвешке [Scrisori din Norvegia],1914, publicată după călătoria ei în îndepărtata Norvegie, și ale cărei pertinente observații au transgresat deceniile, despre acea țară, oamenii de acolo, despre moravurile și tradițiile consemnate la fașa locului. Este printre primele scrieri ale unui autor din Europa modernă despre o țară scandinavă, care a devenit o carte de referință pentru norvegienii înșiși. Iar pentru o autoare contemporană, compatrioata Isodorei Seculić, anume Vida Ognjenović, scrierea aceasta a devenit un prilej de dialog imaginar peste aproape un secol, intitulîndu-și lungul eseu Călătorie prin Norvegia cu Isidora Seculić (2005). Am avut acces la acest text prin intermediul tălmăcirii în limba rusă. Aceasta din urmă este deținătoarea premiului literar Ivo Andrić (1994).
Isidora Seculić s-a manifestat ca o curajoasă apărătoare a valorilor spirituale și umane, fină observatoare, după cum se poate vedea din caracteristica deloc îngăduitoare pe care a dat-o norvegienilor: ”Aflatau norvegienii că libertatea lor este aidoma libertății vulturului, mai degrabă singurătate decît libertate. Norvegianul este un bun pescar și un brav plugar, dar ar fi cel mai bun pescar sau plugar, dacă nu ar fi uneori plugar alterori pescar, alegînd de fiecare dată varianta care-i solicită cel mai mic efort. După natura sa el este marcat de încetineală, nici nu se străduie să-și depășească obișnuința încetățenită în iernile lungi și întunecoase; doarme mult, se trezește tîrziu, iar ca viața aceasta să nu-l țină în prizonieratul sărăciei, a învățat să fie foarte cumpătat și chibzuit cu toate - iată o găselniță în felul său” (tălmăcirea îmi aparține). Vida Ognjenović susține că judecata aceasta este valabilă și astăzi pentru norvegieni, dar asta nu i-a împiedicat deloc să ridice o țară cu aproape cel mai ridicat PIB din lume...Cu atît mai prețioase rămîn observațiile și întreaga operă a Isidorei Seculić pentru posteritate. A rămas pentru întregi generații de cărturari, poeți și oameni de litere un model neîntrecut, nepieritor. Pentru poporul său a avut de rostit, printre altele, și această povață: ”Feriți-vă de slava deșartă. Poporul nu e lăsat pe lume să fie faimos...ci să muncească”. Profetice cuvinte, valabile pentru orice națiune...
Isidora Seculić în una din rarele fotografii de bătrînețe, de unde se poate vedea limpede ținuta sobră a unei doamne din alte vremuri, într-o vizită privată, în aer liber.
