Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

19 janvier 2013 6 19 /01 /janvier /2013 10:53

De cîteva zile s-a anunțat tema viitoarei Bienale de artă contemporană de la Istanbul ( de aci încoo: Istanbul Biennial); că Fulya Erdemci, curatoarea desemnată, a ales ca temă a acesteia titlul omonim al unei cărți a publicistei și poetei Lale Müldür, un volum apărut în 1998 (Anne Ben barbarmıyım? (Patika).

 

De unde pînă unde o astfel de temă - redundantă în esență - aleasă pentru una din cele mai prestigioase și pretențioase bienale de artă actuală? Dincolo de statementul prezentat de curatoare, și de directoarea bienalei, Bige Örer, îmi vin în minte cîteva lucruri, care sunt hrănite de observațiile frugale pe care le-am adunat de-a lungul ultimului deceniu. 

 

Cam toate marile și mai micile bienale lucrează cu spațiul public și cu platformele politice, economice, ideologice. Aceste problematici au devenit demult locuri comune. Nu pentru că astea ar fi temele cele mai la îndemînă, ci mai ales astea au șanse de finanțare și de susținere politico-birocratică. Se știe, marile bienale nu se pot desfășura în condiții normale și acceptabile decît printr-o susținere - fățișă sau indirectă - din partea sferei administrative și politice. Cam așa se întîmplă deja în mod frecvent la Istanbul Biennial. Turcia este un stat cu o creștere economică impresionantă, și de mai multe decenii bate la porțile UE pentru a deveni un ”stat-membru”. Cel mai probabil, eu nu cunosc și nu înțeleg multe, dar poate de aceea, mă tot întreb de cîțiva ani încoace, de cînd am vizitat pentru prima oară Istanbului, de ce oare are nevoie Turcia să fie membră a UE?

 

Răspunsurile mi le furnizează, indirect, Istanbul Biennial. Susținerile financiare sunt locale, de regulă, iar logistica este mai mereu euro-atlantică, occidentală. Turcia vrea să fie conectată la ”canonul occidental”, la gusturile și rafinamentele Apusului, iar acest lucru nu este deloc nou sub soare! Astfel s-au deschis lumii și Japonia, și SUA. Toate marile puteri au avut în istorie obsesia Occidentului, mirajul ”lumii vechi”.

 

 “Mom, am I barbarian?” - își propune să folosească spațiul public al orașului Istanbul ca platformă politică și estetică. Întrebarea asta este pe cît de inocentă, pe atît de reacționară, ea poate conține o interogație suavă, pe vărful buzelor, dar se poate transforma și într-o revoltă față de un statut incert, în care se află cel mai întreabă. Confuzia va fi de proporții, și dezbaterile nu vor prea duce departe, căci logica acestei mirări nu este să găsească răspunsuri, soluții și finale decrete. Nicidecum. Scopul este să prelungească starea de incertitudine pe care o dă, în general, creația contemporană. Poate nu e deloc întămplător că echipa de experți ai Istanbul Biennial este constituită din fosta curatoare a dOCUMENTA 13, Carolyn Christov-Bakargiev, Hou Hanru, Dr. Andrea Phillips etc. Oameni care au de-a face într-o formă sau alta cu procesul educațional, cu studiile curatoriale și cu Doctoral Research Programmes. Or, asta înseamnă, în definitiv, un lucru de proporții bine făcut, deci - scutit de suprize, radicalisme, scîntei protestatare, insurgențe artistice, stîngisme fără ștaif etc. Tot astfel cum dOCUMENTA 13 nu a făcut decît servicii pacificatoare Sistemului economic capitalist, tot astfel nici “Mom, am I barbarian?” - nu ar trebui, în principiu, să ofere ceva distinct de scopurile atinse atunci, în 2012. Poate că insist prea mult pe partea de paralelism dintre Istanbul Biennial și dOCUMENTA 13, dar ce altceva îți mai poate sugera prezența atît de necesară a madamei Carolyn Christov-Bakargiev în echipa care pregătește Istanbul Biennial? Iar Fulya Erdemci este demult angrenată în numeroase proiecte de Public Spaces, precum: Wandering Lines: Towards a New Culture of Space, Istanbul Pedestrian Exhibitions, Actors, Agents and Attendants 1: Speculations on the Cultural Organisation of Civility, Morality Wall etc. 

 

De aici încolo, nu ne rămîne decît să urmăm cum se va desfășura pregătirea pentru Istanbul Biennial, care se va deschide pentru public în 14 septembrie, iar în perspectiva expoziției, se vor desfășura cîteva conferințe, dezbateri și platforme de discuții, care vor pregăti terenul teoretic pentru venirea artiștilor, lista cărora se va face cunoscută la sfîrșitul lunii iunie. Organizatorii spun că aplicațiile se pot face on-line pînă la 1 martie. Fulya Erdemci este cea care va finaliza lista celor care-i vor ilustra cel mai bine intențiile. E și firesc să fie așa: cine arvunește, acela plătește!  

 

În 1973 scriitorul francez Jean Raspail a publicat romanul Le Camp des saints în care descria debarcarea și luarea cu asalt a coastelor Occidentului (Côte d'Azur!) a unui milion de emigranți din ”lumea a treia”, carte care a fost catalogată drept ”rasistă”, un ”roman incandescent”, de ”extrema dreaptă”...deși era o alegorie vizionară, o simplă ficțiune literară. De atunci a avut opt ediții numai în Franța, și e citită cu viu interes în lumea întreagă și acum. La acea vreme nu se punea nici pe departe problema migrației globalizate. Atunci, lumea făcea distincția dintre civilizație și barbarie, în termeni de negru și alb. Dar de cînd lumea zis civilizată a inventat ”corectitudinea politica” această dualitate a devenit anti-modernistă, anti-umană etc. Dar uite că o expoziție ca cea propusă de Istanbul Biennial, cu titlul atît de ademenitor și ofertant, Mom, am I barbarian?”, poate redeschide discuția, cu volute largi, cu logoree deșteaptă, cu tot ce ține această lume în forma în care se află, semeață, astăzi?  

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Diariu
commenter cet article

commentaires

dunia 20/01/2013 21:14


Tocmai ce am terminat de citit "Mesagerii ploii". Sunt perfect constienta de subiectivismul lui Kadare, dar mi-a reamintit, recunosc cu rusine ca uitasem, cine erau de fapt soldatii
ieniceri. 


Lectura asta a ravasit intelectul si simtirea, a ravasit tot ce tine rational. Ma situez acum pe o latura a inconstientului, ma balacesc in senzatii. Incerc sa ma potolesc, Turcia este astazi
altceva si imi doresc din suflet sa o vizitez.