Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

28 juin 2010 1 28 /06 /juin /2010 12:34

Despre schitul Balamuci bîntuie o groază de bancuri şi legende...Una care le copleşeşte pe toate celelalte am găsit-o în volumul 2 al memoriilor (Gustul eternităţii (1962-1975, Braşov, 2006) reputatului arheolog Mihai Gramatopol:

balamuci

 

"Pe la finele anilor'60 Dina Balş descoperise între Căldăruşani şi Bucureşti, la coada lacului Snagov, un schit brâncovenesc dărăpănat numit Balamuci. Bisericuţa era într-adevăr brâncovenească, dar chiliile purtau pecetea indelebilului stil ruină. La insistenţele sale, grupul s-a deplasat să sărbătorească un paşte (sic! - aşa e în text, v.b.). Se plecase de dimineaţa, din Vinerea Mare. Peisajul era straniu. Un pământ nisipos-nămolos-smârcos întreţinea o vegetaţie sălbatecă, rarefiată, un fel de sorg-mătură înalt de peste 2 m în care te puteai rătăci perfect şi puteaiu nimeri în mlaştina aglutinată ce contura apele puţin adânci ale acelui intrând terminal al Snagovului. Era un loc al misterului şi al dispariţiilor diavoleşti. Popa locului era ca şi răspopit, în tot cazul trimis acolo în surghiun de către autorităţile bisericeşti. Avea o gură bogată şi destul de liberă, o minte şi mai mobilă, mai ales dacă era gresată cu alcool, căci pe smârcurile acelea nisipoase popa sădise mai întâi de toate şi de cuvântul Domnului mai ales, care nu prea încolţea pe pământ neprielnic, o viţă foarte productivă de la a cărei poamă îi ajungea să se împărtăşească haiduceşte cam în tot restul anului.

După slujba de Vineri seara, popa a supt din sângele Domnului o cantitate apreciabilă care l-a transportat în lumea celor sfinte până după ceasul învierii de a doua zi. Noi întinseserăm masa şi am aţipit un pic, dar ne-am trezit cam pe la 1 noaptea. Popa sforăia şi se cutremura ca un hipopotam. L-am trezit să facem totuşi întârziata înviere. Şi-a pus buimac odăjdiile şi, a rămas cu mintea la ultimele lui fapte conştiente din ziua trecută, a rostit slujba de înviere în versiune prescurtată, cerându-ne apoi să ocolim de nu ştiu câte ori biserica, cu el în frunte, în pas alergător, cu lumânările aprinse, ca în cine ştie ce procesiune magico-liturgică: uitase că făcusem acelaşi lucru şi în acelaşi stil cu o seară înainte; pesemne că-şi închipuia că dormise toată Săptămâna Patimilor din pricina patimei sale. Am aterizat în cele din urmă pe pământ ferm, adică pe băncile din jurul mesei încărcate cu ce adusesem prin portbagajele celor ce aveau maşină, ori veniseră cu sacii încărcaţi, în cursa auto de Snagov. Eu sosisem cu Wolkswagen-ul verde al prietenilor Bebe şi Doina Dobrescu" (pp.121-122). 

 

Foto: Biserica mare a schitului Balamuci, fotografiată în aprilie 2007 -- v.b.    

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article

commentaires