Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

10 janvier 2014 5 10 /01 /janvier /2014 13:55

Cînd mergi pe străzile Bucureştiului, nu doar pentru a le traversa rapid şi grăbit, în drum spre casă, serviciu sau cumpărături, observi multe lucruri deosebite, inedite, originale. Dar e nevoie de un ochi atent (ceea ce pentru ochiul de veghe e clar de la sine!), atenţie la detalii şi, desigur de o anumită pregătire urbană, dublată de un discernămînt augmentat cu ceva boabe de erudiţie.

Curiozitati-8077.jpg

De pildă, în spatele acestei porţi, din zona Halei Traian, se află (sau nu mai e?) un atelier care execută articole de tinichigerie şi cutii poştale. Acolo era pe vremuri un cartier metisat din punct de vedere etnic, dar în orice caz locuia o lume aşezată, burgheză, înnoibilată cu ştaiful modernităţii. Şi care scria scrisori! Ei bine, în acel loc se confecţionau cutii poştale, o plăcuţă mai veche ne şi anunţă ce gen de lucrări se efectuau, la comandă:

Cutii poştale: individuale

                    în panouri

                    afişiere

Tinichigerie: hote absorbante - cuptor sobe - uşi cuptor - uşi pt. coş - tubulatură ghenă

Presaj la rece - Strungărie Drukband. 

Cert este că astfel de activităţi ţin deja de domeniul trecutului, de alte vremi, de traiul la curte, de încălzit la sobe cu lemne sau cărbuni etc. Nu asta am vrut să evoc însă, ci faptul că o anumită parte a frumuseţii vieţii la oraş s-a dus, ireversibil. Indubitabil, nu e loc de regrete, nostalgii, oftaturi - timpul se schimbă, vitezele cresc, oamenii capătă alte gusturi, deprinderi, adoptă alt confort, educă alte principii de viaţă. Se schimbă culorile, formele, configuraţiile, pretenţiile oamenilor. Dar aproape că nu se mai scriu scrisori, ilustrate, şi prin urmare nu mai e nevoie de cutii poştale. Tinichigerii devin o relicvă a acelor vremuri! Dacă nu au dispărut, sunt priviţi ca nişte meşteri perimaţi. Meşterul însuşi, de orice natură ar fi, e pe cale de dispariţie. Consumerismul de azi nu se împacă prea bine cu cei ce ştiu să repare şi să reîmprospăteze lucrurile vechi.

Curiozitati-8040.jpg

Cîndva, la tinichigii se apela şi cînd aveai nevoie de jaluzele la ferestre, care ferestre erau şi ele din lemn, şi mai aveau forme variate, iar sub unele pervazuri se făceau şi scurgeri. Una de o factură cu totul aparte am descoperit-o ziele trecute, în acelaşi cartier, dintre Hala Traian şi Templul Coral. Mai exact, pe strada Pictor Romano (de fapt, corect este să se scrie Alexandru Romano). Este în formă de cîine-grifon(?),din gura căruia apa se scurgea în stradă, cînd gospodina casei turna prea multă apă la flori, sau cînd norii din Cîmpia Română se abăteau vijelios asupra oraşului. Sau atunci cînd era nevoie să speli acel pervaz. Cert este că un astfel de detaliu este absolut fantastic, neaşteptat, şi e clar că a fost cineva care l-a gîndit, cineva care l-a proiectat, şi în cele din urmă, cineva care l-a executat, cu grijă, fineţe şi pricepere. Cei de azi nu-şi dai nici minima străduinţă ca să-l cureţe de gunoaie, ca apă se se mai scurgă măcar ca odinioară! Cum arătau oamenii, cărora astfel de detalii le făceau plăcere? Cum sunt chipurile celor care-şi scriau scrisori, cărţi poştale, poeme pe spatele fotografiilor, cu slove meşteşugite şi caligrafie elegantă?

gura-de-scurgere_grifon-copie-1.jpg

Pe vremuri lumea parcă trăia mai frumos! Chiar dacă nu toţi.

Viaţa la oraş nu mai e ce a fost. Este mai mult decît o axiomă.

Fotografii: ©: vladimir bulat,  2014.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires