Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

5 mai 2012 6 05 /05 /mai /2012 12:56

DSCN0469

Este un consens deja, că cea mai impresionantă vedere asupra Ierusalimului (Yerushalaim) este cea de pe Muntele Măslinilor, de unde se vede ca'n palmă străvechea şi mult-pătimita, dar şi preaslăvita cetate sfîntă, şi cinstită de cele trei mari religii monoteiste. Aici este înţesat de locuri sfinte pentru creştini, dar este şi cel mai mare cimitir al iudeilor. Din acest punct, de unde am făcut fotografia, se pot observa cel puţin două locuri fundamentale: moscheea Masjid Qubbat As-Sakhrah, a lui Omar, ridicată peste Stînca Sfîntă, unde era cîndva Templul iudeilor, distrus de împăratul Titus la anul 70 după Hristos; celălalt obiectiv de importanţă maximă este Poarta de Aur, cu cele două arcade ale intrării zidite.

DSCN0544.JPG

Zidirea lor s'a făcut în secolul al XIII-lea de către musulmani. Poarta se va deschide în chip miraculos în faţa Celei de-a doua Veniri a Mîntuitorului...Poate tocmai de aceea, iudeii din lumea întreagă îşi doresc un loc de veci cu vedere spre această poartă. În 1969 arheologul James Fleming, inspectînd zidul de est al Tempului, a constat în urma unei prăbuşiri de teren, că vechea Poartă de Aur se află de fapt cu opt picioare mai jos de cea actuală (aproximativ 2,5 metri), loc în care se aflau cinci blocuri de piatră în formă de pene care făceau parte dintr'o masivă arcadă, precum şi o sumedenie de oase, îngropîndu-se în ele pînă la genunchi ("knee-deep in bones"). Descoperirea lui Fleming a rămas oarecum nedocumentată, dar devine clar că aidoma tuturor celorlalte porţi de acces spre cetate, şi cea de Aur a avut o singură arcadă. Dar e cu atît mai ciudată massa aceasta de oseminte, cu cît face dovada unei înhumări masive, fără a fi vorba de un cimitir...

DSCN0543.JPG

Personal nu am vizitat un loc mai mohorît şi monoton ca această pantă orientată spre pîrîul Kedron (Cedrilor), unde cît vezi cu ochii este doar piatră, bolovani, pietre, lespezi, şi foarte puţină vegetaţie...Ai sentimentul că asişti la redescoperirea unui oraş, acoperit de multă vreme, precum Pompeiul. Dar nu poţi rămîne indiferent la tradiţia care spune că aici, pe acest munte, se va săvîrşi Judecata cea de pe Urmă. Aici poate începe pentru unii Edenul, sau pentru alţii suferinţa fără sfîrşit. Tot prin preajmă este şi biserica Adormirii Maicii Domnului, care oferă o experienţă unică pentru toţi cei obişnuiţi să urce spre o biserică, căci pentru a ajunge să te închini în faţa cavoului în care a stat trupul Născătoarei de Dumnezeu, trebuie să cobori într-o grotă adîncă, fortificată şi consolidată în vremea cruciaţilor. Şi pentru a te putea înălţa, trebuie întîi să decazi, să te smereşti.  

DSCN0547.JPG

Ceea ce uimeşte la Ierusalim este tocmai acest izbitor contrast al suprafeţelor, al texturilor, al nivelului de călcare mereu diferit, al pămîntului care ba urcă, ba coboară - după avatarurile evreilor care atunci cînd se îndreaptă spre cetatea Ierusalimului se spune că urcă, iar atunci cînd îl părăsesc, coboară. Aşa se exprimă şi Domnul prin slova Evangheliilor.

Este o simbolistică ce se regăseşte în chip fizic în felul în care percepi şi intuieşti acest oraş, tectonica lui, aceste coline, numite munţi, sub cerul cărora a trăit Dumnezeu printre oameni. "Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului...", cheamă psalmistul, iar Sionul a devenit sinonim, pentru evrei, cu întreaga Iudee, finalmente, cu Pămîntul Făgăduinţei. Cu Întoarcerea la Sion, din locurile din care au fost izgoniţi de multă vreme. Chiar şi această parte a Ierusalimului nu a aparţinut statului Israel de la întemeierea sa, ci doar după recucerirea întregului oraş, în "Războiul de Şase zile", în 7 iunie 1967. Greu de crezut, dar Muntele Măslinilor a fost sub autoritate iordaniană timp de 19 ani.

DSCN0602.JPG        Poarta Sionului are urme grave, de gloanţe şi obuze. Este imaginea luptelor recente, a rănilor care încă supurează, şi vorbesc.

Cina cea de Taină, sau Mistică, s-a "consumat" într-un loc de pe Sion care s-a păstrat, dar sub forma unei rămăşiţe de sufragerii (coenaculum) - zidite chiar de-asupra locului rămas după tradiţie a mormîntului regelui David -  ridicate de cruciaţi în a doua jumătate a secolului al XII-lea, devenite moschee, după cucerirea Ierusalimului de către turci, în 1517, iar zidurile ridicate de către sultanul Suleyman Magnificul, face ca Sionul să rămînă în afara cetăţii. Acest nivel al parterului, în care se conservă mormîntul regelui David, este de o evidentă epocă romanică. Deci, şi aici avem de-a face cu un rudiment al f(r)icţionării istoriei...  

DSCN0611.JPG

Întrepătrunderea epocilor, a stilurilor şi gusturilor aduse şi imprimate aici de cele trei religii, fac din acest ansamblu de clădiri - destul de sumbre la prima vedere, şi destul de neîngrijite, un loc al dorinţei de a reveni, spre a putea medita, căci proiectează, în afara Ierusalimului vechi, imaginea cosmologică şi lapidară, aş risca să spun, a cetăţii dinlăuntru. Poate că nicăieri altundeva nu simţi profunzimea eshatologică din aceste versuri, ale aceluiaşi psalmist: "Zis-a Domnul către Domnul meu: Şezi de-a dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale", reluat de Luca 20, 42-43. 

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012. 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article

commentaires