Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

8 mai 2012 2 08 /05 /mai /2012 11:28

Există o enormă diferenţă între nordul înverzit şi flamboiant pe alocuri, al Israelului, şi sudul aceleiaşi ţări. De fapt, punctul cel mai sudic pe care l'am atins, şi unde am dormit 4 nopţi, a fost oraşul Bethleem (Bethlehem); şi mai arid peisajul este în zona palestiniană, mai la est de Ierusalim. De-a dreptul deşertic, pustia prin excelenţă - devine spre Be'er Sheva şi Elat. 

Este o ţară pe care au înverzit-o evreii, a lor a fost voinţa de a transforma deşertul într'o oază de plantaţii de banane, avocado, rodii şi kiwi, de flori şi legume. Uimirea te aşteaptă la fiecare colţ, pentru că te nu aştepţi ca din piatră seacă şi nisip să ai parte de atîta diversitate de poame şi verdeaţă. Galileea este campioană în acest efort, iar oraşul Haifa - unde este şi centrul mondial al cultului Baha'i - mi s'a părut un adevărat parc pe malul golfului Haifa.

DSCN0222.JPG

De pe muntele Carmel ai o privelişte încîntătoare, grădinile suspendate de aici te fac să uiţi despre insuficienţa de apă din această ţară. Cu atît mai puţin - de trecutul tumultuos şi chunuit al acestor ţinuturi de coastă mediteraneană.

E drept că aici, prin tradiţie, se spune deci că pe muntele Carmel s'a nevoit Profetul Ilie, a cărui peşteră o înglobează actuala mănăstire a ordinului (devenit) Carmelit.

DSCN0212.JPG

Deasupra scorburii cioplite în stîncă este montat acest fronton, iar de-asupra lui este masa altarului la care se oficiază slujbele cultului catolic. "În această peşteră a vieţuit cîndva Marele Profet Ilie, călăuzitorul şi părintele ILIE TESVITEANUL", glăsuieşte latineasca dedicaţie, care adună în acest loc pelerini din lumea întreagă. Chiar dacă se spune că de pe vremea lui Iisus Hristos a rămas doar cerul pe care-l simţi mai prezent ca nicăieri altundeva, de-asupra capului, orice referinţă de acest fel este şi devine - pentru fiecare loc de închinare şi cinstire. Dacă se apropie cu credinţă, în Duhul Sfînt.

DSCN0217.JPG

Mănăstirea cu biserica Stella Maris nu are o arhitectură pe care să o reţii, dar peştera lui Ilie e cea care dă sens locului, şi îl înnobilează. În perspectiva unei retrăiri istorice a creştinismului vizita aceasta capătă sens, şi pregăteşte imaginea pentru o mai bună înţelegere a felului în care se va forma modelul monahismului răsăritean ce urma să statornicească în pustia Palestinei. Însuşi Antonie cel Mare se revendică din modul de vieţuire a Proorocului Ilie, arhetip al monahilor (recomand spre o detaliere a temei, lectura studiului fundamental semnat de Derwas J.Chitty Pustia cetatea lui Dumnezeu. O introducere în studiul monahismului egiptean şi palestinian din timpul imperiului creştin, tradus recent în româneşte la editura Sophia).  

DSCN0226.JPG

Chiar dacă vietatea din vîrful copacului nu este tocmai un corb, am avut o clipă sentimentul văzînd această pasăre mare şi bătrînă, că este unul dintre corbii care-l hrăneau pe Proorocul Ilie "cu pîine dimineaţa şi cu carne seara" (3Regi, 17).

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012.   

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article

commentaires