Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

9 mai 2012 3 09 /05 /mai /2012 22:56

Palestina de azi este un ghimpe atît pentru Israel, cît şi pentru întreaga suflare arabă, musulmană. Israelul a obosit demult să mai ducă muncă de lămurire, războaie, să impună restricţii şi să redacteze moratorii de pace, a decis ridicarea unui zid între Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) şi propriul său teritoriu. Un zid de beton încununat de sîrmă ghimpată şi sisteme de supraveghere performante. O cortină etanşă separă ANP şi Fîşia Gaza de statul Israel - singura enclavă democratică într'o mare a despotismului, arbitrariului, violenţei şi dezmăţului fiscal, amestecat cu ideologii de extrema stîngă şi barbarie.  

Am vizitat 3 oraşe palestiniene: Nablus, Ierihon şi Bethleem. Fiecare cu o încărcătură istorică despre care s'au scris cărţi, şi probabil încă se vor scrie - astăzi sunt nişte localităţi lipsite de strălucire şi ştaif turistic. Nimic nu te atrage la ele în afara trecutului lor, care poate fi la fel de bine rodul unor ficţiuni şi mistificări plămădite de'a lungul epocilor. Sunt oraşe străvechi, cu numeroase vestigii şi artefacte care exaltă imaginaţia, erudiţia şi spiritul omenesc de ieri şi de azi, dar a căror aspect actual este mai mult decît modest. Devine foarte clar că acestea trăiesc astăzi - cel puţin dintr'o logică a turismului actual - prin prisma mitologiilor şi a legendelor, decît printr'un prezent ofertant şi ispititor. De fapt, în Palestina nu te atrage cotidianul. Dimpotrivă. Acesta este anost, prăfuit, zgomotos, nesigur, fals şi secund. E o lume care are toate dezavantajele unei ciorbe reîncălzite...

DSCN0627.JPG

Bethleem este (בית לחם beyt lehem) cunoscut sub numele  de «casa pâinii», şi este întins pe mai mulţi kilometri, la sud de Ierusalim. Este oraş surogat, cu arhitectură europenească rămasă din epoca dominaţiei britanice, asezonată cu betoane risipite în ultimele decenii, întinse de'a lungul arterelor de comunicaţii. Acestea din urmă sunt departe de a întruni datele minime pentru a se numi arhitectură, ci mai degrabă se pot defini ca nişte recipiente de (pentru) habitat, sau adăposturi. Şi asta chiar dacă unele exemplare au aspectul unor mici fortăreţe placate cu piatră albă-gălbuie (care se regăseşte şi în întreg Ierusalimul). În acest oraş se află mormîntul Rachelei (Rahela), soţiei lui Iacov, patriarhul din Geneză. Locul ei de veci este considerat sfînt pentru iudaism, şi e venerat în special de femei, pentru că era "mîndră la făptură şi frumoasă la chip" (Geneza 29, 17). Era femeia preferată a lui Iacov, şi mama lui Iosif şi Beniamin, murind la naşterea acestuia din urmă.  

DSCN0676.JPG

Locul care atrage pelerini din lumea întreagă este Biserica Naşterii Domnului din Bethleem. Este una din bisericile cele mai ample şi bogate în straturi culturale de pe pămînt, construcţia căreia a debutat în veacul al IV-lea (cca 330), sub Împăratul roman Constantin cel Mare. Acum are un aspect bazilical, cu şarpantă de lemn, cu acoperiş în două ape şi numeroase elemente de decoraţie şi podoabă foarte interesante. În 1934 au fost descoperite resturi de mozaic bizantin, care acoperea pavimentul de altădată, care se consideră a fi din faza iniţială a monumentului, adică din epoca constantiniană. Acestea acoperă partea centrală a sălii. Predomină motivele antichităţii tărzii (volute, cercuri, spirale, ghirlande simple, linii drepte etc.). Interesant de consemnat că peste aceste mozaicuri s'au montat nişte dulapi-acoperitori care le protejează, şi în timpul slujbelor sunt închise. Astfel în timpul vecerniei, slujite de greci, poţi avea neşansa să nu le poţi vedea. Se închid cînd în biserică intră ierarhul, şi rămîn închise pînă a doua zi.  

DSCN0698.JPG

DSCN0700.JPG

Cu totul altfel se prezintă mozaicurile aflate în partea superioară a bazilicii, şi sunt datorate epocii cruciaţilor, după anul 1099. Acestea reprezintă scene din Viaţa lui Hristos, chipuri de profeţi, imagini de cetăţi creştine (Antiohia, Sardes...), cu arhitecturi şi simboluri încărcate de semnificaţii mistice şi liturgice.

DSCN0692.JPG   

Necredinţa lui Toma este una din marile compoziţii care se sitează la răsărit de altarul central al bazilicii, şi este datată cu secolul al XII-lea. Destul de bine conservată, dar ea pare rezultatul unei anastiloze, a unei reconstituiri destul de recente, căci nimic din ce se poate vedea în jurul acestei scene nu pare în chip organic legat de aceasta. Oricum, aceste fragmente sunt încadrabile perfect în datele stilistice ale mozaicului din perioada Comnenilor, şi se prea poate ca acestea să fie reluate după tipicul celor lăsate de Constantin Monomahul, după restaurările făcute de acesta între 1042-1048. Cercetătoarea Lucy-Anne Hunt le datează cu anul 1169, într-un studiu publicat în 1991, în revista: Dumbarton Oaks Papers  (Art and Colonialism: The Mosaics of the Church of the Nativity in Bethlehem (1169) and the Problem of "Crusader" Art). Mai presus de orice, semnificaţia ideologică şi teologică a acestor mozaicuri se concentrează pe controversele dintre biserica răsăriteană, bizantină şi cea apuseană, latină; în esenţă arta cruciată fiind generată de această bipolaritate a creştinismului intrat în al doilea mileniu de existenţă. 

DSCN0694.JPG

Devine foarte clar că scurtele vizite prilejuite de închinarea la Ieslea Naşterii Domnului, în grota aflată sub jertfelnicul altarului acestei bazicilici, nu permit decît o foarte fugară observaţie a podoabei murale decorative, iar pentru aprofundarea şi înţelegerea acestui material este nevoie de un studiu îndelungat, atent, aplicat şi o acribie demnă de un om renascentist...Să sperăm că un bun început există.

DSCN0687.JPG

Locul prin care se intră în Biserica Nasterii Domnului, cu numeroşi pelerini de toate culorile, naţionalităţile şi limbile existente pe pămînt. Intrarea se face printr'o uşă strîmtă, joasă şi umilincioasă, precum este şi calea credinţei adevărate. Amin!

Foto:  ©vladimir bulat, aprilie 2012. 


Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article

commentaires