Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

6 octobre 2011 4 06 /10 /octobre /2011 14:32

 

tomas-transtromerAstazi a fost anuntat castigatorul Premiului Nobel pentru literatura: Tomas Tranströmer (n.1931) - "pentru că prin imaginile sale condensate şi translucide ne oferă o cale inedită spre realitate".

 

Nu am citit niciun poem al acestui poet suedez, dar asta este pierderea mea - şi o glorie a Literaturii, căci poate e cel mai neaşteptat premiant al ultimului deceniu...şi mai bine. În sfîrşit, contextele & motivaţiile politice, etnice, sociologice etc. au contat mai puţin (sper?). Şi a fost premiată Poezia. Cea pe care o vom citi peste decenii...

 

În limba română au apărut două cărţi ale poetului, ambele editate de editura Polirom, în traducerea lui  Dan Shafran. Conform site-ului editurii, acestea sunt încă disponibile, deşi au apărut demult:
 
Pagini din cartea noptii (2003) şi Taina cea mare (2005).

 

 

 

 Sursă imagine: internet.

 

Partager cet article
Repost0

commentaires

dunia 12/10/2011 15:20



:) Ce frumos ati parasit scena! 


Eu l-am descoperit destul de tarziu pe Pessoa, la facultate, daca nu ma insel, chiar in ultimul an, de atunci mi s-a accentuat obsesia pentru Nimic. 


Stiti ce imi ofera mie poezia, ce reusi chiar haiku pe care l-ati ales dumneavoastra? Ma proiecteaza fix in tabloul descris si am impresia ca particip si pot atinge cu mana continutul. Asemenea
stari imi tulbura putin echilibrul, ma refer la o pulsiune de ordin medical, imi simt organismul cum trage intr-o parte. 


Inchei si eu cu o strofa de Mircea Micu: "Ma mir ca sunt atat de viu/ Incat ma caut ca o fiara/ In toamna asta tutelara/ Cand scade luna si-i tarziu. 


Poezia se cheama Tragi-comica din volumul Poeme sentimentale. 



Vladimir BULAT 12/10/2011 14:05



Ei, tocmai Pessoa este o "piatră de piticneală" pentru mulţi. Recunosc - şi pentru mine. Dihotomiile lui mi-au dat insomnii, nelinişti, încă de pe la începutul anilor'90, căci mă tot întrebam:
cum se poate ca un om, un singur om să "simtă" în mai multe feluri, să trăiescă vieţi paralele, angajante, epuizante...Pessoa confirmă încă o dată că Poezia este un vehicul puternic al dialogului
dintre oameni. Chiar şi într-o vreme vrăjmaşă ideii de comuniune, dialog, schimb de idei, relaţionare! Faptul că discutăm acum despre aceste lucruri - atît de departe de cele care obsedează
oamenii contemporani - se datorează, cred, anume poeziei. Vreau să închei aceste gînduri cu un haiku de Tomas Tranströmer - că el este "motivul"
principal al acestei postări:


"Cerbul la soare...


muştele ca nişte ace


ţintuiesc umbra de pămînt"


E din ciclul Marea taină, din care am tălmăcit cu modestele mele puteri...  



dunia 12/10/2011 13:35



Nu v-ati intins, din contra, multumesc eu pentru raspuns. A putea schimba cu dumneavoastra diferite impresii este un avantaj pentru mine, de cele mai multe ori invat sau descopar ceva nou. Cred
ca am mai amintit de asta. 


Sa revin la poezie, da, am si eu o sensibiliatea rafinata, caci am vrut si am muncit mult in directia asta. Pessoa m-a atras cel mai mult. 



Vladimir BULAT 12/10/2011 13:22



@Dunia,


"eonii poetici" (pro)vin chiar din poezie, dacă ESTE poezie, dar e drept şi că ei pot trece şi pe alături! Sau pe de-asupra...


Sensibilitatea pentru poezie e ceva cu care te naşti, nu i te poţi opune, nu o poţi ignora. Dar ea se poate educa, rafina, "învechi", precum vinul...E important să o descoperi în
tine, să devii conştient de existenţa ei, să-i auzi "vocea". Poezia, după mine, este cel mai bun barometru al sensibilităţii în general. Dar asta nu însemnează că nu ai sensibilitate dacă nu
"rezonezi" la ecourile poeziei. Dar aceea - e altfel, e de altă natură. Sensibilitatea poetică este unică, şi cu ea te naşti, fie să scrii, fie să citeşti, fie să o pricepi. Căci a parcurge
cuvinte, fără ca acestea să lase vreo urmă (cît de mică), nu înseamnă că citit o poezie.


Simţirea la (sau faţă de) durere e mai degrabă organică.


Scuze, dacă m-am cam întins...



dunia 12/10/2011 13:05



Dumneavoastra amintiti de eoni, la plural, ma amuza, caci daca ar fi cu putinta sa impartim matematic, as vrea si eu unul singur pentru poezie. :)


Cred ca sensibilitatea la care va referiti este ori innascuta, ori absenta. Eu rar pun mana pe o carte de versuri, desi imi place sa ascult cum recita cineva cu patos o poezie. Sunt foarte
sensibila la durere si nevoi, ale altora, cu ale mele reusesc eu sa ma descurc.