Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

28 janvier 2011 5 28 /01 /janvier /2011 23:41

DSCN4298

Frecvenţa cu care mergi pe o stradă nu-ţi garantează că şi observi lucrurile importante care o traversează sau pe care le conservă. Aşa se face că pe strada Logofăt Luca Stroici, fostă Biserica Popa Chiţu, am mers ani de zile, adesea chiar zilnic, căci mă aducea la biroul aflat pe str. Maria Rosetti. Ei bine, de cînd ideea unei cărţi despre plăcuţele de stradă bucureştene mă ţine captiv, am început să observ şi lucruri pe care nu le remarcam în mod frecvent, am devenit foarte atent la însemnele de pe zidurile vechilor construcţii şi arhitecturi.

 

Ieri mi-a surîs norocul, am descoperit vechea-străvechea plăcuţă, de decenii multe, a străzii de pe vremea cînd se numea Robert de Flers. Găselniţa e cu atît mai nepreţuită cu cît, după 1966 cînd această străduţă încă se mai numea Robert de Flers, a mai avut, de-a lungul anilor încă trei denumiri, probabil pe perioade scurte: Fundătura Popa Petre, Popa Chiţu şi Biserica Popa Chiţu. Totuşi, la 1923 cînd Mateiu I. Caragiale se stabilea în imobilul cu nr. 9A, care aparţinea Maricăi Sion, căsătorindu-se cu aceasta [bref: Mateiu avea 38 de ani, iar domnişoara Sion era în etate de 63], strada se numea Robert de Flers. Astfel ea apare şi în elegantul volumaş Planul şi ghidul oraşului Bucureşti, editat de maiorul Mihai C.Pîntea, editat în acelaşi an (pag. 38, planşa 9). Fosta denumire a străzii era Surorilor. Caragiale a locuit pe strada aceasta pînă în 1936, cînd a murit.

 

Dar cine a fost acest Robert de Flers, numele căruia i s-a dat unei străzi destul de centrale din Bucureştiul Interbelic? Posteritatea i-a reţinut numele graţiei operei sale literare, dramaturgice. Dar tangenţa sa cu Bucureştiul e consemnată de mai multe surse. În 1918 îl întălnim ca ataşat de presă al Legaţiei Franceze la Iaşi, era un familiar al politicii româneşti, al tacticilor militare, precum şi al Casei Regale, îl întîlnim alături de fraţii Brătieni, Ion şi Vintilă, Generalul Prezan, Sir Georges Barclay, Prinţul Ştirbey, Victor Antonescu -- trimis extraordinar si ministru plenipotentiar la Paris. Era un "al casei" printre români. Probabil, în semn de înaltă preţuire românii au denumit o stradă cu numele său, deşi Robert de Flers a trăit pînă în 1927, dar nu era nevoie ca el să moară pentru a se învrednici de această onoare...Am căutat să-l găsesc definit în puţine cuvinte pe acest om, cu impresionantă carieră diplomatică, literară, autor de cîntece...şi le-am găsit printre stufoasele memorii (D'une guerre a l'autre 1914-1936, Paris, 1952) ale lui Herriot Edouard, care chiar i-a dedicat rînduri admirabile: "În august 1927 -- de Flers a murit în 30 iulie, nota mea -- i-am adus onorurile mele lui Robert de Flers, fin zeflemist, un om cinstit în sensul cel mai înalt, plin de spirit, şi autor al unor piese precum: L'amour veille, Le Bois sacré, L'abit vert, Le Roi. El este pentru mine ca acea femeie, din una din piesele sale care, în dorinţa de a-şi lăuda consortul, l-a numit un om solar, şi îl compara cu imensele pîini franceze, pe care nu le poţi tăia decît strîngîndu-le la piept. Era la fel de generos, pe cît era de înţelept, se arăta la fel de fidel în prietenii, pe cît era de ingenios în creaţiile sale. Discuţiile cu el te orbeau, ca şi piesele sale" (din capitolul dedicat Cabinetului Poincaré, iulie 1926 - iunie 1928). 

 

Un mic dreptunghi de tablă, aproape pătrat, albastru, cu o inscripţie albă, şi chenar fin e capabil să evoce multe lucruri, doar că trebuie să ştii să-l vezi, şi să-l citeşti în toată amploarea sa. La numărul 11, din strada Logofăt Luca Stroici, am coborît pentru scurtă vreme în istorie, şi am atins, subreptice, personalitatea unui mare om de litere şi spirit...  

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires