Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

4 juin 2014 3 04 /06 /juin /2014 11:37

Pentru că mi-am îngăduit să scriu articolul cu titlul de mai sus, am beneficiat de următorul comentariu, binevoitor pe toate palierele:

"Este evident eronata, rau intentionata si trist cosmopolita afirmatia ca Romania nu produce jazz. Dar este foarte clar si adevarat ca productia de critici muzicali in tara noastra a atins un nivel alarmant de scazut daca au ajuns sa scrie si sa-si dea cu parerea asemenea ignoranti fara experienta si total lipsiti de gust. E nevoie de multa aroganta sa-ti inchipui ca, fara sa posezi elementele de baza sau o minima experienta poti opera mai bine decat un chirurg. Cam acelasi lucru se intampla si cu judecatile muzicale. criticii buni, daca nu sunt ei insisi muzicieni, sunt in contact foarte strans cu muzicienii. Cei care de la inceput decid sa dea cu bata-n balta ca sa se bage in seama fac exact invers" - Mircea Tiberian dixit!

Frazele acestea poate că ar fi fost amuzante, inocente, dacă nu ar fi fost semnate de un profesor universitar, care predă anume disciplina despre care autorul acestui text a avut neobrăzarea să se pronunţe, că nu există! Mircea Tiberian nu aduce absolut nimic în susţinerea ideii că jazzul autohton totuşi ar exista, ci porneşte mişeleşte la înghionteli, atacuri şi etichetări, pentru a apăra un teritoriu pe care în loc să ni-l facă cunoscut, şi implicit, cît mai popular, îl înfundă şi mai mult, printr-o operaţiune de care nici domnia sa nu este prea conştient. Spune pe de o parte - alarmat - că "producţia de critici a ajuns la un nivel...", scăzut desigur, dacă nu inexistent de-a dreptul, apoi o dă cu "ignoranţa", "lipsa de gust", cu "chirurgia" şi "minima experienţă" etc. Printr-o propoziţie a inundat tot personajul pe care l-a avut în cale! Mai la vale, însă, se pronunţă la "criticii buni", asta însemnînd, în chip logic, că cel ce scrie aici este printre cei "răi". Bleah, bad guy! Lumea şi apele acesteia s-au separat cu maximă limpezire, graţie domnului profesor: adică unii, care scriu encomiastic despre noi, şi care scriu despre ce nu cred, doar să facă "frumos", ca să-şi merite şpriţul, mîngîiatul pe umăr, ocheada "caramaderească", indubitabil impură, şi alţii, care fac ce fac doar din pasiune, fără să fie în "contact foarte strîns" cu muzicienii - sunt cei ce dau, previzibil, cu "bîta-n baltă" etc. etc. E clar? Parcă am mai auzit asta, încă din vremurile kominternului, care se vede că-n unii n-a murit - cine nu e cu noi e contra noastră. Uf, mi se face frică, mă trec fiorii pe spate, aproape că se apropie clipa în care mă voi lăsa de scris, de gîndit, de dat cu părerea...12 oz Mouse

 

Cu ani în urmă mi s-a tot spus că nu pot scrie despre ăla, sau despre ălălalt, doar pentru că nu m-am ţinut de brăcinari cu Michelangelo, Leonardo (da, cel cu barba lungă şi albă!), şi Picasso, iar pe tărîmul de care ne ocupăm, nu care cumva să-ţi permiţi luxul şi "prostul gust" să scrii despre...dacă nu eşti amigo cu Tiberian, Jarrett, Armstrong, Benjamin Britten sau Neselovskyi! Vei fi pus urgent la zid de autorităţile în materie, doar pentru că nu ştii slangul de lemn al muzicienilor, tehnicienilor, maiştrilor de trolee etc. Fiecare să-şi vadă de lungul nasului, al pixului şi de materia de inginer, pentru care te-ai pregătit. Deh, nu e chiar aşa din fericire. Un critic de artă tocmai de aceea e "de artă", că nu e doar şi exclusiv de jazz, balet, gastronomic, de teatru sau cinema!

E ceva mai mult, mai lax şi mai încăpător, pentru că arta nu e doar pentru profesionişti, căci ar fi cel puţin anost ca muzica cea clasică să fie comentată doar de cei de la The Guardian, căci asta ar însemna lipsă de pluralism, şi doar opinia unui singur autor. Or, lumea artei este incomesurabilă, pestriţă, zglobie, "crudă" şi "făcută", permisivă şi criptică, este însuşi universul aproape insondabil al omenirii. Cine îşi poate asuma această maximă cutezanţă, de a limita dreptul oricui de a se exprima, de a-şi descrie trăirile, emoţiile, neputinţele în raport cu un fenomen, de a face analize, de a critica, de a descrie sau de a adula ceva, în contrast cu opiniile altuia? O spun răspicat: un critic de artă nu are nicio obligaţie faţă de nimeni, nu datorează nimănui nimic, nu trebuie să manifeste clemenţă, simpatie, prietenie, condescendenţă sau orice altceva...Trebuie să fie doar limpede în exprimare, sincer, onest, curajos şi profesionist. Come on, chiar trebuie să facem un curs despre ce este o critică, critica în general?! 

Aş conchide prin a spune că totul este relativ în această lume, şi aş evoca un pasaj din Patericul egiptean. La un avva bătrîn se prezintă un novice, şi se plînge acestuia pe un frate de-al său, că i-a făcut şi i-a dres, că nu-l va ierta niciodată. Că-i va purta supărare întreaga viaţă. Bătrînul i-a răspuns sec: desigur, că nu-l vei ierta, că doar tu eşti cel ce ai creat Cerul şi Pămîntul!

Personal, ştiu şi cunosc că Cerul şi Pămîntul au fost create de Bunul Dumnezeu, iar omul este absolut liber în acest spaţiu nesfîrşit! Nimic nu e mai condamnabil în faţa lui Dumnezeu decît risipirea (implicit: logoreea) sau îngrădirea în orice fel a acestei libertăţi...

 

P. S. "Rabdarea necazurilor e semnul cunoştinţei adevărate; la fel neînvinovaţirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii". (Marcu Ascetul).

 

foto: secvenţă din serialul 12 oz Mouse

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article

commentaires