Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

12 août 2014 2 12 /08 /août /2014 12:38

Casa-Lui-Vulcanescu.jpg

Prin apropierea biroului meu este o stradă cu nume frumos: Popa Soare; una care nu şi-a schimbat niciodată denumirea. Nici în anii grei ai socialismului multilateral dezvolatat. Numele i se trage, se pare, de la denumirea Bisericii Popa Soare, care există din cel de-al XVIII-lea veac, de pe timpul fanarioţilor. Numele lui Popa Soare este consemnat în pomelnicul bisericii, ca mult-prea vrednic slujitor al acesteia.

La numărul 16B, pe această stradă, se ală o vilă cîndva modernistă, astăzi niţel schimonosită, sluţită de intervenţii deloc reuşite, dar şi de lipsa unui gospodar. Pe faţada ei principală se află, prinsă în patru şuruburi ruginite, o plăcuţă memorială, din marmoră albă, pe care e prin un relief în meplat cu chipul celui care a locuit în această casă, pînă să fie deportat la Aiud, de unde nu se va mai întoarce niciodată: Mircea Vulcănescu, una din cele mai luminate minţi a României interbelice, de care regimul comunist a dorit să se descotorosească. Şi-a dat duhul ca un adevărat creştin, prin jertfă, lăsînd în urma sa o amintire minunată, şi un îndemn: "Să nu ne răzbunaţi!".  

Placuta memoriala Vulcanescu

"Să nu ne răzbunaţi!". Acesta este testamentul unui om, care a fost lăsat să moară de frig, inaniţie, boli, batjocură, umilinţă, strîmtorări, de lipsă de compasiune...În patru cuvinte - căci pentru a spune lucruri profunde nu ai nevoie de prea multe vocabule - Mircea Vulcănescu ne-a lăsat platforma unei atitudini, a unui program pentru viitor, pentru o Românie care să nu trăiască din resentimente, duşmănie, ură, antipatie. În acest cuvinte se cuprinde întreaga sa trăire creştină, aşezată şi aprofundată, distilată pînă la esenţe. Vulcănescu şi-a acceptat smerit şi senin moartea, fără să crîcnească. Mai mult, nu a lăsat nici pe cei ce au rămas să trăiască, să rudice mîna asupra asupritorilor şi călăilor săi.    

Monument Vulcanescu BostinaÎn Piaţa Sfîntul Ştefan, în imediata proximitate a casei în acre a locuit marele cărturar Vulcănescu s-a dezvelit, în anul 2009, un monument avînd la bază o lucrare-bust de Valentina Boştină (1940-1994). Acest portret este unul din cele mai reuşite din întreaga monumentalistică românească, şi se potriveşte foarte bine pe acest soclu sobru, minimalist, nepretenţios. E simplu, ca şi scopul pentru care a fost conceput. Evocă memoria unui om sobru şi pe deplin matur, de care naţiunea română trebuie pururea să fie mîndră! Dar, se aud voci nevrednice, care vor dispariţia acestui minunat monument. Să nu fie! 

Să îndepărtăm cît mai iute gîndurile perfide care ne dau tîrcoale, şi să ne aliniem la felul în care s-a comportat şi trăit oameni, precum a fost Mircea Vulcănescu. Pe acesta îl rugăm să rînduiască pentru noi pe lîngă Bunul Dumnezeu, să ne ferească de imunde simţiri, de nevrednicia de fi nedemni urmaşi ai marilor bărbaţi ai neamului nostru!

"Să nu ne răzbunaţi!", îmi sună ca un gong în urechi. Aproape permanent. Poate şi pentru că cele evocate mai sus, casa şi monumentul lui Vulcănescu le am zilnic în faţa ochilor?

 

 

Fotografii: © vladimir bulat. 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article

commentaires