Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

25 février 2013 1 25 /02 /février /2013 09:16

Poate că numele preotului iezuit Anthony de Mello (1931-1987) nu este deloc necunoscut românilor, pentru că au apărut cîteva traduceri la noi. Conştienţa. Capcanele şi şansele realităţii, Editura For You, 2003 - este una dintre cărţile sale importante apărute în română. Alături de altele 4  (Înţelepciune la minut, Cântecul păsării, Absurdităţi la minut, Rugăciunea broaştei), editate în ultimul deceniu, la edituri obscure însă. Tocmai de aceea, probabil, acest autor şi-a "greşit ţinta". Dar nu e de vină autorul...

Dar eu nu l-am descoperit prin intermediul acestor cărţi, pe acest autor, care a fost preot slujitor, călugăr, psihoterapeut, mistic şi scriitor foarte căutat, ci acum, zilele astea, la aflarea veştii morţii unuia dintre cei mai îndrăgiţi gînditori creştini - Grigory Pomeranţ (1918-2013), care-l pomeneşte în ultimul său interviu tocmai pe Anthony de Mello, cu următoarea cugetare:

 

Se spune că Dumnezeu a întrebat pe îngeri, unde să se ascundă de oameni mai bine, fiind supărat pe aceştia - pe piscurile muntelui sau în genunea mărilor. Unul dintre îngeri i-a spus: în inimile oamenilor, căci acolo ei se uită cel mai puţin, şi cel mai rar!

 

Fantastică observaţie! Pe urmele ei am descoperit o altă mică povestioară, relatată de acelaşi Anthony de Mello, care ne ajută să revizuim atitudinile noastre, unul faţă de celălalt, fie că e vorba de frate, părinte sau un străin oarecare:


Într-un oraş locuiau doi fraţi, unul era căsătorit, iar celălalt a rămas holtei. Aveau terenuri mănoase, şi hambare încăpătoare - iar roada era mereu multă. Pe care aceştia o împărţeau pe din două, în chip egal. O vreme totul a fost minunat. Apoi, fratele căsătorit a început a se trezi noaptea, la gîndul că nu e tocmai corectă împărţeala lor, nici deloc echitabilă. "Eu am nevastă, cinci copii, voi avea cine să aibă grijă de mine la bătrîneţe. Dar cine îl va îngriji pe fratele meu cînd va ajunge la senectute? El ar trebui să pună mai multe deoparte, pentru acea vreme. Are nevoie de mai mulţi bani"- îşi zicea el.

Cu aceste gînduri a prins a se scula noaptea, şi mergea cu cîte un sac de grîu în hambarul fratelui - şi-l răsturna acolo unde era partea lui de roadă.

Între timp, şi fratele său se trezea noaptea, şi se întreba: oare de ce împărţim în mod egal roada pămîntului, dacă fratele meu are o familie numeroasă, are nevoie mai multe? Eu nu am familie, şi e corect să primesc în mod egal cu el? După care se scula din pat şi mergea să descarce un sac de grîu în hambarul fratelui său.

Cine ştie cît ar fi durat asta, dacă nu se întîmpla să se trezească simultan amîndoi şi, mergînd unul în îtîmpinarea celuilalt cu cîte un sac de seminţe, s-au întîlnit!

Istoria aceasta a devenit cunoscută la multă vreme după ce cei doi fraţi nu mai erau printre cei vii. Astfel, locuitorii oraşului aflînd despre asta au decis să ctitorească o biserică, şi ce loc mai potrivit puteau găsi pentru fapta lor decît acela, în care fraţii s-au întîlnit în acea noapte?! 

În cele din urmă, doresc să mai propun atenţiei o ultimă povestioară, care aparţine aceluiaşi Anthony de Mello, care se referă şi ea la relaţia de familie:

 

O bătrînă s-a certat atît de tare cu bătrînul ei, încît a decis să nu-i mai vorbească. Să amuţească pentru el. În dimineaţa următoare bîtrînul uitase cu totul de cearta din ajun, şi era binedispus, în timp ce femeia tot îi purta pică şi tăcea. Nimic nu o putea scoate din starea de deprimare în care se afla. Nicio metodă aplicată de consort, nu funcţiona. În cele din urmă, el a prins a cotrobăi prin dulapuri şi sertare. După cîteva minute, femeia nu a mai rezistat, şi l-a întrebat:

- Ce cauţi, bătrîn prost? - rostise ea cu supărare.

 - Slavă Domnului, tocmai am găsit, a rîs el hîtru - Vocea ta o căutam! 

 

Tălmăcirile îmi aparţin - v.b. Bucuraţi-vă din plin de aceste bijuterii, începe o nouă săptămînă! Toate cugetările lui Anthony de Mello ne îndeamnă la o bună aşezare a gîndurilor, a comportamentului, căci viaţa adevărată nu e agitaţie, stres, grabă, deşertăciunea acumulării de bunuri şi averi, ci o bucurie şi o bucurare sinceră pentru orice oră, zi dăruite de Dumnezeu, cu bune şi rele, pentru care să şi mulţumim... 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article

commentaires

alysyx 26/02/2013 00:22


Mi am amintit de povestirea "Regele si cadavrul" de Heinrich Zimmer,marele indolog,in care se vorbeste despre intalnirea dintre rege si un cersetor care ii daruia in fiecare zi un mar cu o
podoaba in interior.Doar intr un tarziu a aflat asta regele,astfel ca a pus sa se  culeaga  toate podoabele din merele putrezite.Ca rasplata, l a urmat pe cersetor ,la cererea acestuia,
intr un loc in care se incinerau mortii,unde regele avea sarcina de a da jos un cadavru  din copac si a l cara in spinare.Totul pentru a inlesni un act de magie.Acest lucru insa s a dovedit
a fi imposibil,caci cadavrul era posedat si in cele din urma,dupa ce  i povestea regelui o istorie pe care acesta trebuia s o judece,ca un adevarat rege, se intorcea in copac.Regele se vede
silit sa care astfel iar si iar cadavrul in spinare,dupa ce va fi ascultat o noua istorie.
Fiecare are un cadavru al trecutului, pe care trebuie sa l dea jos din copacul spanzuratoare la care singur s a osandit."Aceasta este trezirea intru bucurie"..."cunoastrea faptului ca
noi".."suntem tot atatea avataruri,deghizari,masti si autodedublari jucause ale sinelui lumii".