Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

12 mars 2010 5 12 /03 /mars /2010 09:47

Da, da, cel pe care-l ascultam năuc şi descumpănit pe nişte înregistrări îndoielnice, cumpărate la Universitate şi de lîngă Biserica Creţulescu (în vremea studenţiei mele toată lumea tînără astfel făcea rost de muzică de calitate) -- în aceste două locuri se găseau casete multiplicate de pe vinyluri celebre de la case de impimări, nu mai puţin celebrisime -- a fost aseară prezent la Sala Palatului din Bucureşti. Jean-Luc Ponty a venit cu acoliţii săi, nişte muzicieni tineri absolut electrizanţi: William Lecomte (pian şi clape), Guy Nsangué Akwa (bass electric), şi Pierre François Dufour (tobe). kochrecords.jpg

"Sincreticul" Ponty a cîntat la două viori, una brună şi alta albastră, dînd măsura şi înălţimea deplină a unei cariere muzicale dedicată permanentelor experimentări ale sunetului, sensurilor, timbrului sonor, interacţiunii dintre swing, rock şi fusion. În timpul concertului meditam la acel ton inconfundabil, care face "marca Ponty"! Mi-am dat seama că e vorba de un sunet special, de simbioze, de gama pentatonică (gama muzicală cu 5 trepte pe octavă) pe care o foloseşte, tremolo-ul tensionat, sonoritatea obţinută prin recursul la aceste modalităţi este foarte specială, dinamică, adeseori meditativă. Piese complexe precum: Point Of No ReturnWithout RegretsCeltic StepsMirage -- asta din urmă o compoziţie celebră, din anii'80 -- au făcut deliciul serii. Muzicieni minunaţi, compoziţii indimenticabile, cu un pionier al jazzului de avangardă la cîrmă, au oferit o seară pe care o voi ţine minte multă vreme! Iar solo-ul său (era, probabil, Rite Of Strings, mi-am dat seama reauzindu-o pe internet!) a fost "cireşica de pe tort", o compoziţie cu o valenţă timbrală ireală!

Recomand pentru o sumară informare şi analiză a creaţiei muzicale a lui Jean-Luc Ponty, cartea lui Johnny Bota, Vioara în jazzul modern, ed. Brumar, Timişoara, 2008, în special capitolul 4, unde autorul îl numeşte pe muzician -- instauratorul viorii în jazzul modern (p. 143-157).

foto: ©kochrecords   

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Jazzbolistică
commenter cet article

commentaires

harcea-parcea 17/03/2010 09:21



Strada Puskin colt cu Sciusev -- casa de cu doi nivele, are atasata un soi de casa-anexa, care conserva inca, sper, o usa originala, ei bine in coasta acestei usi a functionat pe la mujlocul
anilor 80 acest studio de inregistrari, care avea un catalog absolut fantastic (cu certitudine era girat de KGB!), in care gaseai muc-si-sfarc in materie de rock, pop, dar si ceva jazz. Cert este
ca firma Melodia nu reusea sa tina pasul dupa cele pe care ti le putea comanda aici, si le primeai inregistrate pe un suport de plastic, elastic, aplicat de regula pe o carte postala sau pe ce
vroiai tu. Trebuie cautate imagini, marturii, dovezi, sunt incredintat ca cei care faceau bucurie melomanilor inca mai traiesc! Trebuie gasiti, inregistrati, facuti sa marturiseasca.



Vladimir B. 16/03/2010 09:36


Zenule, firește că știu dughena de care vorbești, de la Chișinău, căci alături de ea era un magazin de ape minerale, de unde am cumpărat apă din adolescență încă...căci foarte aproape de acolo am
casa, pe Vlaicu Pîrcălab! La studioul acela înregistram melodiile preferate ale fetelor cu care mă conversam...le făceam cadouri Smokie etc. 


Zenu 16/03/2010 09:17


Vladimir, taraba de lângă Biserica Creţulescu (cărămidă roşie?) o ţin minte şi eu. Eram la stagiere în Bucureşti în 95. Erau mai multe tarabe. Pe Garbarek acolo l-am pescuit. La fel ca şi pe John
Surman, John Abercrombie, Ralph Towner, Terje Rypdal, Codona, Nana Vasconcelos, Egberto Gismonti. Mi-am făcut o colecţioară frumuşică - acum stă de se prăfuieşte, deh, casetele şi-au pierdut
sensul.

La Chişinău însă ne alimentam altfel (apromo, de ideea ta de a face "memoriile penetrării jazzului"). Era un studiou de înregistrări pe str. Puşkin, mai jos de Universitatea de Stat. Primele
casete: The Doors, Andreas Vollenveider (The Book of Roses), Mike Oldfield (Tubular Bells) Subramaniam & Grapelli (East Meets West - şi acuma îl am în mare cinste). Asta se întâmpla prin 89-90.
:) Măi, ce dor, m-a apucat!


george turliu 15/03/2010 15:15


poare ar fi interesant un ciclu de amintiri din acea perioada, cu cei care mergeau la tarabele cu muzica;

inutil sa mai spun ca acolo mergeau toti banii mei, carti si casete.


Vladimir B. 15/03/2010 15:04


pe lîngă cei enumeraţi, eu l-am descoperit pe Jan Garbarek, iar numele lui îmi sugera o descendenţă cehească...mare mi-a fost mirarea cînd am aflat că e de fapt născut în Norvegia!

Ar fi bine de pus aceste memorii -- legate de penetrarea muzicii de calitate la noi -- într-un volum, broşură etc. Căci aproape că nimeni nu mai ştie, cînd orice îţi poţi comanda pe
internet, că au fost timpuri cînd această imensă arhivă o găseai cu greu, cu sacrificii, dar parcă o şi "gustai" mai profund)))