Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

26 juillet 2014 6 26 /07 /juillet /2014 07:32

O carte recent apărută la noi numește Polonia, Terenul de joacă a lui Dumnezeu, arătînd pe larg poziționarea istorică și geografică a statului situat între imensitatea Germaniei și nemărginirea Rusiei. Noman Davis, autorul acesteia, a oferit o panoramă amplă asupra vecinilor noștri, ale căror teritorii de 3 ori și-au pierdut statutul de a se numit Polonia, devenind colonii ba ale rușilor, ba ale slavilor răsăriteni. De mulți ani ne fascinează acel spațiu, dar de-abia acum am călcat în zona sudică a acestei țări!

România nu are graniță comună cu Polonia , pentru a ajunge acolo ai de parcurs un drum ce trece prin Ungaria și Slovacia, asta dacă dorești să eviți păgubașa Ucraină, aflată astăzi în suferință, fărîmițare și incertitudine. Ei bine, am ales un traseu european, fără granițe, cu drumuri excelente, cu marcaje și signalistică ajutătoare. Ieșind din România pe la Oradea-Borș, ne-am îndreptat spre Debrecen și Miskolc, pe drumul național 26 am părăsit Ungaria, intrînd în Slovacia printr-un punct de frontieră părăsit, amintindu-mi de epava unui post de grăniceri care a existat cîndva între Cehia și Germania, cînd am mers să vizităm Dresda, în 2011.

Slovacia s-a înfățișat ca un tărîm delăsat, cu ogoare prost lucrate, cu drumuri ceva mai puțin îngrijite ca-n Ungaria. Prima impresie proiecta un tărîm sărăcios, delăsat, tern; Slovacia de est nu promitea deloc suprize demne de consemnat, pînă am ajuns în orașul Banská Bystrica. A fost prima mare oprire în drumul nostru spre Cracovia. Este un oraș aflat în proximitatea Parcului Național Nizke Tatry. De la ultimele cîmpuri de grîu cules deja din împrejurimile Oradiei, și pînă în Piața centrală (Namestie Slov.Narod. Povstania) din Banská Bystrica, au trecut exact 7 ore. Această piață este o veritabilă lecție de arhitectură și design urban, chiar dacă nucleul ei este marcat încă (în chip nefericit) de obeliscul din marmoră neagră închinat armatei roșii eliberatoare, încoronat de steaua cu cinci colțuri, aurită. Din punct de vedere estetic acest însemn este nul, dar dacă reușești să faci abstracție de el, ți se arată lucrurile cu adevărat importante. Fațadele pictate sunt un punct de atracție, pentru cei caută specificități, particularități, curiozități. Mă voi rezuma la cîteva exemple, fără a face niciun comentariu...

Straneitati-2971.JPG    

Straneitati-2969.JPG

Straneitati-2967.JPG 

Straneitati-2979.JPG

Scriitorul maghiar Kálmán Mikszáth (născut în Sklabina, din sudul Slovaciei) și-a plasat acțiunea romanului publicat în 1895, ”Szent Péter esernyője, în acest oraș înconjurat de verdeață și afișat discret la poalele munților. 

Apoi, am urmat drumul prin munții Tatra Inferiori, ajungînd într-o localitate care se numește Oravský Hrad, o mică așezare care atrage printr-un castel spectaculos, care se ridică la 112 metri peste nivelul tumultuosului rîu de munte, Orava, de la care i se trage și numele. Spectacolul este inegalabil. Este considerat cel mai important și mai vechi castel din Slovacia, și poate fi vizitat întregul an, în afara lunii aprilie. 

Straneitati-3014.JPG 

După două ore de vizită a numeroaselor săli, galerii și cotloane, intrînduri și ieșinduri, constați prezența seculară a nobilimii maghiare, care a deținut acest loc, și unde slovacii erau vasali, umili servitori și spectatori ai teatrului existențial oferit de numeroși grofi locali, conți, principi, precum: Nicolaus Eszterhazy, Stephanus Tokoly, Caspar Illyehazy, György Thurzó ș.a. Se știe că filmul ”Nosferatu”, din 1922, a lui F.W.Murnau, s-a turnat aici, în decorul natural al castelului Oravský. Eu însumi nu am ratat șansa de a mă fotografia între ghearele Contelui Orlok, creația lui Bran Stoker.

Straneitati-3046.JPG 

Dincolo de curiozitățile comune, castelul deține o frumoasă colecție de etnografie și artă țărănească autentică, dar și de arheologie, cu artefacte descoperite în arealul limitrof. Aici, bunăoară am văzut cum arăta în secolul al XIX-lea un premergător de copil, superbe lăzi pictate, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, precum și acest specimen de ladă țărănească incizată. Un astfel de artefact ar face onoare oricărui muzeu etnografic din întreaga lume!

Straneitati-3058.JPG

Ca și această putină, legată cu crengi elastice de copac - metodă de prindere și asamblare anterioară folosirii inelelor de metal, specifică așezărilor rurale apropiate orașelor, unde nevoia de fierării era stringent necesară. 

putina_Oravsky-hradok.jpg

Desigur, nu pot trece cu vederea nici colecția de sobe de teracotă, dar și cel mai arhaic model pe care l-am văzut, care arată ca un poloboc, înscris într-o nișă a camerei. Acest rudimentar sistem de încălzire reprezintă o rețea de galerii înscrise în ziduri, prin care trece jarul în cîteva camere, aflate alăturat. Focul se face într-un singur loc, de regulă într-un hol, iar căldura se propagă și se menține prin intermediul galeriilor amintite, precum și a acestor sobe etanș închise, ca un tambur de cupolă. 

soba-circulara.jpg

Sobele de teracotă au o varietate care i-ar putea face invidioși pînă și pe designerii de astăzi, care au sentimentul că reinventează sistematic roata, motorul cu abur, și zborul păsărilor.

Straneitati 3048

Straneitati 3050

Straneitati 3054

În satul Horná Lehota (pe drumul spre Oravský Podzámok) am fotografiat case de lemn cu soclu de piatră, aliniate la stradă, cu spații înguste între gospodării, dar cu fațadele foarte îngrijite, extrem de arătoase, cu nelipsitele mușcare pe pervaze. Mi-amintesc acum că în Cehia profundă nu am mai dat peste astfel de sate, peste arhitectură rurală ancestrală, acea țară fiind aproape în totalitate urbanizată, eliberată de colonizarea trecutului, a arhaicității etnografice. Ei bine, Slovacia - cîndva parte a Cehoslovaciei comuniste - conservă încă destule detritusuri și mărturii de civilizație țărănească in situ, chiar dacă inactive în sensul funcționalității. Dar acestea nu a dispărut! Sunt acolo, pot fi văzute. Unele au ajuns în muzee sub aer liber. Altele - culeg praful istoriei și energia curiozității călătorilor. 

Straneitati-3079.JPG

Straneitati-3084.JPG 

Ne-a apucat noaptea pe drum, am traversat granița poloneză aproape pe întuneric, ploua mărunt, iar noi ne îndeptam vertiginos spre Cracovia, orașul unde mai fusesem în 2000, și îmi doream mult să-l revăd. Nici nu ne-am dat seama unde anume e punctul de frontieră, în afară de acea bornă care anunța intrarea în Rzeczpospolita PolskaDrumul european 77 devine brusc mai aglomerat, căci pe teritoriul Poloniei traficul rutier este mereu așa, țara fiind foarte compact populată. Satele și localitățile sunt lipite undele de altele, precum casele din acel sat slovac despre care tocmai am pomenit.

Cîteva decenii Cracovia a fost un oraș-stat, Rzeczpospolita Krakowska (în prima jumătate a secolului al XIX-lea), iar acest lucru se poate sesiza și astăzi cînd deambulezi pe străzile lui pietruite, minunat aliniate și nobile, prietenoase cu tot ce vezi, admiri și reții.  

 

 Foto:  © vladimir bulat, iulie, 2014. 

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Călătorii
commenter cet article

commentaires