Lucrînd în ultimii 4 ani la interviurile lui Vasile Ernu cu personalităţi de prim rang ale Rusiei contemporane - în sens de aducere a acestora în hainele limbii române, am observat că mulţi dintre aceşti intelectuali exprimau o anume îngrijorare care adie dinspre aşteptarea unor vremuri noi - care nu mai vin! Care întîrzie mersul firesc al lucrurilor. Sesizam un fel de stagnare, aidoma celei în care amorţise URSS în anii'60-'70 ai secolului XX.
Majoritatea interviurilor s-au făcut însă înaintea lunii decembrie 2011, moment în care, ceea ce exprima şi în discuţiile cu mine artistul Yura Leiderman, cu mai multă vreme în urmă - ghiaţa din viaţa politică a Rusiei a început să se topească. Plăcile tectonice ale societăţii ruse s-au pus în mişcare, o pătură socială, cea de mijloc, a decis să iasă în stradă, şi să protesteze foarte vocal şi grandios împotriva putinismului. Manifestări de o aşa amploare aproape că nu a mai văzut Rusia...
Tot atunci, în acel decembrie au apărut primele articole despre grupul punk Pussy Riot. Atunci, probabil, nimeni nu bănuia amploare pe care o va lua mişcarea Pussy Riot în lumea întreagă, şi asta mai ales după condamnarea a trei membre a acesteia la doi ani de privare a libertăţii. "Răzmeriţa păsăricilor" (astfel aş traduce eu denumirea grupului) a fost răsplătită cu vîrf de măsură după "acţiunea" lor din catedrala Mîntuitorului - cel mai important loc de închinăciune din biserica pravoslavnică rusă. Povestea s-a consumat în 21 februarie a.c. în faţa amvonului acestui locaş: 5 membre ale grupului Pussy Riot s-au "rugat" Maicii Domnului, ca să-l alunge pe Putin de la putere! S-au rugat cum au ştiut ele mai bine: cu cagule pe cap, cu chitări electrice şi cu răcnete de disperare, cu limbaj strident. Impactul public al acestei acţiuni a fost absolut delirant. Societatea rusă a sărit în aer! Nici măcar demostraţiile nu au răvăşit-o atît de tare.
În 3 martie două dintre fetele care au actat în catedrala Mîntuitorului au fost arestate. Iată numele lor: Maria Alehina (Maşa), 24 de ani, mamă a unui băieţel de 5 ani, Filip, şi Nadejda Tolokonnikova (Nadia), 22 de ani, mama unei fetiţe de 4 ani, Hera. Comunitatea internaţională a reacţionat brusc şi ferm - pentru eliberarea necondiţionată a celor reţinute, presa toată, de toate culorile, de la The Guardian la Vice a avut răgazul investigaţiei şi compătimirea maximă pentru cele două mame, şi tănăra domnişoară. Iar în 15 martie a fost reţinută şi încarcerată cea de-a treia femeie a grupului: Ecaterina Samuţevici (Katya), 29 de ani. Protestul în susţinerea membrelor Pussy Riot a creat rapid mişcarea Free Pussy Riot. Amnesty International a îndemnat autorităţile ruse la eliberarea imediată şi necondiţionată a celor trei, declarîndu-le prizonieri ai libertăţii de conştiinţă.
După tărăgănări şi amînări repetate, după înfierări şi susţineri ardente jurtiţia rusă s-a propunţat în cazul Pussy Riot, găsite vinovate de extremism, ură religioasă şi huliganism. Asta a fost în ziua de 17 august, adică exact acum o săptămînă. Ele au fost condamnate la 2 ani de închisoare, regim comun. Astea sunt datele seci, protocolare.
Dar cine sunt Pussy Riot, şi de ce protestul lor a fost atît de bolnăvicios perceput în societatea rusă? În fond, Pussy Riot este o ficţiune. Este acel ceva care trebuia să apară într-un anumit context istoric, dar putea să şi lipsească cu desăvărşire. Se pot face speculaţii la nesfărşit pe seama episodului din 21 februarie, ce interesează infinit mai mult este ceea ce a urmat; cum s-au comportat autorităţile, Patriarhul Rusiei, parohienii, intelectualii, organizaţiile guvernamentale şi cele neafiliate niciunei puteri. Cel mai curios pentru mine este că acţiunea lor din catedrală pentru unii a fost percepută ca proiect artistic, iar criticul Irina Kulik a propus candidatura acestui grup pentru lista lunga a premiului Kandinsky - unul din cele mai prestigioase premii în lumea artei contemporane, după Turner Prize şi premiul Marcel Ducham (premiu pe care l-a încasat în 2011 românul Mircea Cantor). Foarte hazardat este să intrăm într-o discuţie de natură estetică acum, cînd lumea încă se mai întreabă şi se află de cele mai multe ori pe poziţii contradictorii, dacă ceea ce fac aceste fete este artă sau dacă totul se consumă sub umbrela unei dorinţe de afirmare rapidă, sau dacă nu cumva aceste tinere sunt un paravan pentru nişte forţe care luptă cu creştinismul, Rusia şi poporul rus. Ecaterina Samuţevici a declarat pentru publicaţia Der Tagesspiele că ele sunt nişte ţapi ispăşitori [ „Wir sind die Sündenböcke“], pentru că sunt nevoite să plătească cu propria lor jertfă întreaga criză politică, economică şi socială din Rusia.
În definitiv, ce faptă atît de abominabilă au făcut aceste femei? Ele au apărut în aceeaşi postură în care s-a aflat şi PF Kirill, renascentistul, cînd de pe acelaşi amvon a tunat şi fulgerat împotriva celor care nu-l susţin şi nu-l votează pe Putin la cîrma Rusiei. Nu e acelaşi soi de "blasfemie", cea pe care a comis-o întîistătătorul bisericii, confundînd un stăpîn cu Stăpînul? De ce atunci cînd eşti patriarh ai voie să faci orice matrapazlîcuri - şi, se pare, că PF Kirill excelează de ceva vreme în această postură - , ca mirean, pentru aceleaşi "omisiuni" sau delicte, faci puşcărie, şi supus orprobriului public. Morala are două capete, precum bîta ciobanului? Spunînd asta nu disculp cîtuşi de puţin indecenta ţopăială a celor de la Pussy Riot din catedrala Mîntuitorului! Chiar deloc. Eu însumi atunci cînd am aflat de acest performance , m-am oripilat cu adevărat. Dar în aceeaşi vreme, mi-am dat seama că al lor comportament a devenit deja un test pentru orice om raţional şi creştin pe de-asupra. Un test care te face să te gîndeşti serios asupra culpei lor REALE, nu a celei formulate în limbaj de lemn de către judecătoarea Marina Sîrova (Судья Сырова = de la rus. sîr, caşcaval?), 60 de ani, precum că gestul fetelor a fost unul huliganesc, acestea" s-au interpus acelor oameni care împărăşesc valori creştine, şi i-au umilit pe aceia care se consideră într-o comuniune cu Dumnezeu" (am citat din sentinţă). Se poate vorbi mult şi bine despre acest caz. Dar ce e de reţinut, iar acesta devine lucrul cel mai important, anume că este în puterea omului să schimbe destinele unei ţări, a unor comunităţi, să zguduie mersul rînced şi flasc al vieţii politice. Poate că, uneori, această putere se manifestă sub forme nu tocmai obişnuite, ci agresive, răcnite, disgraţioase...Poate că gestul lor ar fi rămas fără un impact prea mare, dacă autorităţile ar fi avut inteligenţa să muşamalizeze cazul, să nu-i dea această amploare, să le lase libere şi pe mai departe pe Pussy Riot să-şi facă de cap. Nu cred că ecoul lor ar fi mers prea departe, chiar şi în era internetului global. N-a fost să fie! Rusia rămîne ceea ce a fost de vreo cîteva secole încoace: un stat poliţienesc, brutal, cu o ceată la vîrf a bisericii şi statului - mafiotă, coruptă, neîndurătoare, trufaşă şi incapabilă de dialog. Cu un Putin care s-a speriat de înjurăturile şi cromatica nerusească a unor tinere femei...şi care nu a fost dispus să le ierte pentru această sperietură.
Cine sunt, la urma urmelor, aceşti oameni care nu iartă, şi nu sunt capabili să accepte insurgenţa?
imagine de pe blogul Pussy Riot.
Există şi în limba română o fişă pe wikipedia, dedicată acestui grup. Cam rahitică şi sumară!
