Marele inovator J. M. W. Turner (1775-1851), care trăieşte acum un nou triumf, a fost vizitat la un moment dat în galeria sa dinQueen Anna Street de către Monro of Novar, care-i propusese să cumpere tot ce era expus acolo! Excentricul artist ar fi răspuns: "No! I won't, I can't . . . besides, I can't be bothered. Good evening."
Artistul Turner este o personalitate iconică a culturii britanice, iar Turner Prize, care se acordă din anul 1984, este una dintre distincţiile publice cele mai controversate ale artei contemporane.
Ne place sau nu, dar premiul Turner este într-o oarecare măsură o veritabilă "hîrtie de turnesol" a domeniului vizual actual, în materie de pictură, sculptură, artă video şi design. Or, ambiţiile tuturor, care-şi doresc o poziţionare pe valul actualităţii, se îndreaptă spre Londra...spre ce "fierbe" şi "brodeşte" acolo.
De acolo ne vine şi filmul Mr. Turner, scris şi regizat de septuagenarul Mike Leigh, care cred că şi-a turnat acum filmul vieţii, poate chiar cel din urmă!
Pot spune cu mîna pe inimă că e cel maiimpresionant şi veridic film despre un artist, pe care l-am văzut pînă acum. Regizorul Mike Leigh şi-a propus să fie un ins sincer, debordant de sincer şi de obiectiv. Asta face ca cele două ore şi jumătate să nu ţi se pară o corvoadă, ci chiar să fie o imensă plăcere, că ai făcut parte din reconstituirea acelui univers al unei lumi în plină mişcare şi transformare (apariţia căilor ferate, ascensiunea fotografiei, profunde mutaţii ale conştiinţei moderne etc.). Plus de asta, pe lîngă Turner se perindă mari personalităţi ale culturii vizuale britanice ale vremii: John Constable, Benjamin Haydon, John Ruskin, Clarkson Stanfield, David Roberts, Henry William Pickersgill, şi lista ar putea fi expandată...
La un moment dat apare culpul monarhic, Queen Victoria şi Prince Albert, care navighează prin marea de tablouri cu multiple şi cel mai adesea ridicole scene de gen, în faţa cărora se entuziasmează, ca înaintea celor semnate de Turner să facă mutre nemulţimite, îngreţoşate de-a binelea...Regizorul îl plasează pe pictor în poziţia de a afla despre atitudinea zeflemitoare a familiei regale, astfel că un contrast între gustul şi estetica împărtăşite de augusta pereche şi a anturajului acesteia şi arta lui Turner - să capete dimensiuni ireconciliabile, fără a însemna că e vorba despre o speculaţie istorică. Chiar deloc. Arta lui Turner a marcat cu adevărat un prag, o graniţă, în modul în care receptarea publică s-a coagulat sau s-a disipat în jurul acesteia. Altfel spus, Turner a anulat pictura, în timp ce pînă la el pictura era suverană, un vehicul al unei ferme poziţionări publice şi sociale. Turner nu a făcut din arta sa un mijloc de profit, dimpotrivă. El trăia prin artă, şi prin libertatea de a se exprima plastic, în desen, pictură, meditaţie asupra impactului luminii asupra lumii, obiectelor, oamenilor. Din film vedem că a avut parte numai de oameni devotaţi, care i-au suportat şi transgresat nazurile, umorile, bolile, toanele, ciudăţeniile, poate chiar lipsa de emotivitate, de compasiune etc. Cei din anturajul lui l-au protejat şi au crezut în menirea sa. Vedem un Turner cu nişte repere paradoxale, bunăoară l-a apărat pe înaintaşul său, Claude Lorrain, în timpul unei filipici la care era supus de tînărul şi preţiosul John Ruskin. Acesta din urmă susţinea că Lorrain este datat, un om al epocii sale, care a lăsat o pictură uscată, fadă şi precaută. Ruskin persifla pe seama faptului că strămoşul picturii engleze se temea să picteze mai mult decît malurile şi coastele Imperiului...Prin asta vedea o slăbiciune. Şi îl îngăduia pe Turner, care înfrunta stihiile, topea în pînzele sale tot tumultul mărilor, a turbulenţelor acvatice, a luminii, aburilor, ceţii etc. Se ştie, bunăoară, cum deja bătrînul artist a rugat să fie legat de catargul unei nave, ca să vadă şi să simtă cum ambarcaţiunea înfruntă stihia, valurile uriaşe, soarele copleşit de nori şi de vînt. Turner i-a replicat temerarului Ruskin, că Lorrain a fost un geniu, care ştia exact ce face, şi care deosebea o "friptură de miel, de una de viţel"... În 1846 acelaşi Ruskin scria, că pictura lui Turner este un “indicative of mental disease”.
Snowstorm, 1842, Tate Gallery, London
Este una dintre lucrările sale cele mai cunoscute, în care gradul se abstractizare atinge cote nemaiîntîlnite în istoria artei. Este printre piesele care pot fi responsabile pentru tot ce a urmat peste cîteva decenii, culminînd cu impresionismul, post-impresionismul, pînă la abstracţia lirică din cultura americană. Cam asta-şi propune şi o expoziţie recent deschisă la Tate Britain, intitulată Late Turner: Painting Set Free.
Filmul Mr. Turner este despre un artist în declin, prolific, paradoxal, ex-centric, a cărui operă nu a făcut parte din "pluton", nici nu a putut fi definită cu claritate nici în epocă, nici după dispariţia sa. Doar posteritatea, după o mutaţie profundă a conştiinţei europene, urmare a dezintegrării cîtorva imperii (Otoman, Ţarist, Habsburgic), şi a primului război mondial, l-a redescoperit pe Turner, proclamîndu-l un precursor, un proto-părinte al avangardelor de orice fel; iar pe de altă parte, regizorul însuşi se interpune ca un alter ego al modelului Turner...
Cuvintele din titlul îi aparţin lui J.M.W. Turner, le-a pronunţat pe patul de moarte, fiind ultimul lui gînd. O convingere de dragul căreia a trăit, creat, visat, iubit.
