Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

11 décembre 2010 6 11 /12 /décembre /2010 14:37

DSC05787

Lucrînd în astă vară la Arhivele Naţionale ale Moldovei -- pentru un studiu despre şcoala de artă din Chişinăul interbelic, am constatat o prezenţă activă a pictorului Ion Theodorescu-Sion (1882-1939) în existenţa acestei instituţii de învăţămînt, avînd atribuţiuni de inspector al Ministerului Artelor, în direcţiunea Artelor conduse de Ion Minulescu. Relaţiile acestui artist şi funcţionar cu mediul artistic de la Chişinău sunt descrise destul de amănunţit în memoriile Olgăi Plămădeală, rămase în dactilo-manuscris, redactate, se pare, prin 1959-1960. Olga Plămădeală s-a căsătorit cu sculptorul Alexandru Plămădeală în 19 sept. 1923, şi de atunci aceasta a devenit martora vieţii artistice de la Chişinău, material pe care l-a consemnat şi topit în parte în monografia dedicată soţului său, în 1965. Dar mare parte din acest document al epocii a rămas nepublicat, şi se află în Fondul Alexandru Plămădeală (F-2114, unitatea de păstrare nr. 119).

Pînă să vină un cercetător care se va ocupa de editarea întregului material, care este cu adevărat pasionant, găsesc cu cale să extrag din acesta acele pasaje care se referă la Ion Theodorescu-Sion, căci ele fac dovada catacterului ferm şi simţului civic al acestuia. Mai mult, Sion a exercitat o influenţă determinantă asupra forului tutelar de la Bucureşti, care de cîteva ori a încercat să închidă şcoala de artă din Chişinău, unde Alexandru Plămădeală era director încă de la înfiinţare. Se invocau periodic diverse motive, pentru lichidarea instituţiei, fie din raţiuni financiare, fie din pricini ideologice. Elucidarea acestor lucruri impune o cercetare mai amănunţită. Menţionez că Olga Plămădeală şi-a redactat memoriile în limba rusă. Traducerea îmi aparţine.

 Fragmente:

"Theodorescu-Sion...a scris un referat pentru Ministerul Artelor, în care lăuda activitatea şcolii de artă din Chişinău, şi a propus Academiei de artă din Bucureşti să-i urmeze modelul. Acest fapt a trezit acolo o furtună de ură şi  indignare, dar cu toate astea, în Academie s-a înfiripat serios gîndul că oarece restructurări trebuie totuşi făcute" (p.103).

 

"Într-o seară, la un dineu, Sion a început să-i facă lui Plămădeală nenumărate reproşuri legate de faptul că şcoala pe care o conduce nu e corect plasată, pe principiile politice dorite de autorităţi. "Şcoala ta e numită la Minister drept un "cuib al ruşilor -- spunea Sion. Cînd cer subsidii pentru Şcoala din Chişinău, mi se spune că ea lucrează pentru interesele Uniunii Sovietice. În fiecare an am de înfruntat la minister adevărate bătălii, pentru a obţine banii necesari existenţei acestei şcoli". (p.104).  

 

"A. P.  ştia foarte bine că majoritatea studenţilor şcolii urăsc administraţia românească, şi nici nu se sinchisesc delor de asta. Studiile de bază le primesc exclusiv în gimnazii private ruseşti. Un grup numeros de studenţi reuşea să procure şi să citească ziarul "Plugarul Roş"*, interzis pe teritoriul Basarabiei, care se edita în Republica Sovietică Autonomă Moldovenească. În fruntea acestui grup se afla elevul preferat al lui A.P., sculptorul L(aurenţiu) Juk, care deşi a absolvit demult şcoala, trăia în atelierul oferit de maestrul său. Anume de la el afla A.P. numeroase noutăţi culturale şi social-politice din URSS (...) Într-o zi nişte indivizi îl căutau pe acest Juk, şi au ajuns să-l întrebe despre acesta şi pe Plămădeală. Negăsindu-l pe nicăieiri, aceştia au prezentat un ordin de percheziţie, erau de la Siguranţa Statului. "Juk al dumneavoastră a evadat în URSS", au adăogat agenţii. De atunci nu s-a mai ştiut nimic despre el. "Parcă l-a luat apa" -- zicea cu tristeţe Plămădeală" (pp. 105-106).

 

"Sion nu dorea să se despartă de Plămădeală nici vara. În acel an (1929 - n. mea) ministerul a organizat o practică de vară pentru cei mai buni elevi ai şcolilor de artă din întreaga Românie, la Curtea de Argeş. Sion a insistat ca tutore al delegaţiei de la Chişinău să fie numit A.P. A promis că dacă acest lucru se va întâmpla, el însuşi va veni la Curtea de Argeş. A doua zi după sosirea grupului de la Chişinău (printre care erau: Elisabeth Ivanovsky, Elena Evreinova, Dahnovici, Claudia Cobizeva, Radova, Leaşenko ş.a.) au venit şi reprezentanţii de la Bucureşti şi Transilvania. Sion s-a cazat într-o casă parohială cu cerdac, unde şi-a adus o sumedenie de valize şi bagaje. Intenţiona să-şi amenajeze acolo "un cuibuşor confortabil". Chiar şi tavanul l-a pavoazat cu un imens şal colorat. Ne-a chemat pentru a ne servi o cafea neagră, scotînd pentru asta lampa de spirt. A bătut un vînt fin şi draperiile întinse prin cameră s-au atins de flacără. Sion a încremenit, iar A.P. a smuls draperia şi a călcat-o în picioare, stingînd focul, care risca să se extindă. Apoi a turnat apă peste, din ulciorul pentru toaletă. "Cuibul confortabil" s-a afumat niţel şi s-a umezit. Ne-am amuzat cu toţii, iar ca să-şi ridice moralul Sion a propus să mergem în vizită la pictorul Norocea. El susţinea că Norocea este cea mai notabilă personalitate din oraş, şi devine absolut obligatoriu să o cunoaştem. Norocea se ocupa exclusiv de pictura bisericească, era în relaţii minunate cu clerul, şi cîştiga bani frumoşi. Soţia sa era foarte frumoasă şi feminină, dar dialogul cu ea era deosebit de plictisitor, căci se interesa doar de gospodărie, iar restul lumii nici nu exista pentru dînsa" (p.107). 

 

"Sion a cumpărat o fotă veche ţărănească şi a dăruit-o uneia dintre studente, Elena Evreinova. Am remarcat de mai multă vreme că Sion acordă o atenţie sporită acestei Evreinova. A.P. considera că această curte a lui Sion pentru o studentă este deplasată în acest context, punîndu-l pe conducătorul grupului într-o poziţie jenantă. Sion era de acord cu acest punct de vedere, şi încerca să ne convingă că doreşte să o ia de soţie pe Elena, doar că nu ştie care e atitudinea ei faţă de aseastă intenţie. Comportamentul ei era inegal, uneori era foarte rece, alterori manifesta afecţiune. "Mă duce de nas -- se plîngea Sion - , această aristocrată înfumurată nu-mi poate ierta provenienţa ţărănească". Au luat o decizie "înţeleaptă": au chemat la Curtea de Argeş pe fratele Elenei, pe Vladimir Alexandrovici, iar Sion a plecat subit la Bucureşti" (p.110).

 

"Foarte curînd a revenit la Chişinău şi Theodorescu-Sion, zilnic făcea vizite familiei Evreinov. Mama Elenei, Maria Gheorghievna, şi-a crescut copii în stabilimente private la Viena; Elena Evreinova a primit o edicaţie aleasă la Notre Dame de Sion. În Europa Occidentală clerul catolic a creat o reţea densă de astfel de şcoli private, în care primeau instrucţie copiii de aristocraţi şi ai marii burghezii. Plecau de acolo nişte catolici fervenţi, demni de părinţii lor duhovniceşti. Existau astfel de şcoli şi în România -- la Iaşi şi Bucureşti.

Elena Alexandrovna se întorsese de la Viena la Chişinău cu convingerea fermă de a primi catolicismul. Dar a intervenit unchiul său, Nikolai Evreinov, care i-a "scos această prostie din cap".

Familia Evreinov era deosebit de înfumurată, se mîndrea cu vechimea familiei lor, mai ales pentru faptul că din acest neam au ieşit guvernatori şi vice-guvernatori. În această familie venea des Theodorescu-Sion, fiind îndrăgostit de o tînără înaltă, subţirică, foarte rafinată şi glacială, Liolea Evreinova (colocvial de la Elena - n.mea). La începuturi, pictorul cu "provenienţă ţărănească",  era primit cu multă răceală. Dar Sion a reuşit să-i convingă pe toţi că el este un pictor faimos, este inspector la minister, şi poate pretinde respectul tuturor. Atunci cînd a cerut mîna Elenei Alexandrovna, propunerea lui a fost acceptată. Sion a venit la noi radiind de bună dispoziţie şi încîntat. După cum îi era felul, vorbea vulcanic despre cît era de fericit.   

În ziua următoare a şi plecat spre Bucureşti, spre a pregăti locuinţa pentru noua stăpînă.

Nunta lui Sion s-a pus la cale cu destulă modestie, dar la insistenţele familiei Evreinov, trebuiau respectate vechile cutume.  Cununia s-a făcut într-o capelă domestică, în absenţa oricăror persoane străine. Alături de Sion aştepta A. Plămădeală, eu - eram însoţită de N.V. Ţîganco (a fost profesor de istoria artelor între 1919-1926 la Şcoala de artă din Chişinău - n.mea). Elena a fost adusă la capelă de unchiul său, Nikolai Evreinov. De sub voalul imaculat mireasa părea o minunată divă, ca de ghiaţă. La rugămintea prealabilă a lui Sion, preotul a scurtat slujba cununiei la maximum. După o masă ţinută în casa generalesei Evreinova, Sion şi-a dus tînăra soţie la Bucureşti. În sfîrşit am respirat uşuraţi". (pp. 114-115).   

 

DSC05899.JPG

Foto:

Datată: 21 iunie 1929, de la stînga la dreapta: Ion Theodorescu-Sion, Alexandru Plămădeală, August Baillayre, Theodor Kiriacoff-Suruceanu, Şneer Kogan, Chişinău (imagine de arhivă).  

 

1938, Alexandru Plămădeală şi Olga Plămădeală (imagine de arhivă). 

* ziar care era editat la Balta, începînd cu 1 iulie 1924. Publicaţia funcţiona ca un organ de presă al "moldovenismului", deci cei care o editau erau pe o poziţie ideologică şi politică opusă puterii de la Bucureşti.  

Partager cet article

Repost0

commentaires

Marius Tita 20/12/2010 21:40



 


Foarte, foarte tare, bravo, faci niste chestii minunate!



trecator 14/12/2010 09:19



Foarte incitanta povestea asta a pasiunii lui Theodorescu-Sion (totusi, in epoca, numele lui se scria cu T, fara H) pentru glaciala domnisoara Evreinov! Ce este suprinzator insa, e
faptul ca in biografiile lui Sion acest nume nu se intalneste, practic aceasta doamna a intrat in constiinta istorica ca Elena Theodorescu-Sion, fara sa se spuna despre aristicratica-i
provenienta.


Dar mai presus de aceasta "mondenitate" sa dam cezarului ce este a cezarului -- rolul jucat de artistul TS in salvarea Scolii de Belle-Arte din Chisinau. Dar, din cate stiu, dupa 1930
ministerul artelor si-a luat mana de pe multe scoli de profil, acestea trecand in subordinea primariilor. La fel cu cea din Chisinau s-a intamplat.



Adrian Grauenfels 13/12/2010 14:11



excelent


merci mult


Adrian



Adrian Grauenfels 13/12/2010 14:09



excelent


merci mult


Adrian 



Alexandru Valentin Craciun 13/12/2010 13:43



In primul rand doresc sa va felicit pentru blog. In al doilea rand, am citit articolul despre Sf. Luca al Crimeei (am descoperit recent ca imi este ocrotitor, intrucat sunt nascut la 11 iunie si
in plus, am primit o chemare catre capela din Bucuresti unde se afla o particica din moaste) si voiam sa va intreb daca ati asistat la slujba din ajunul zilei de 11 iunie 2010, fiindca vorbiti de
parca ati fi fost de fata. Poate imi povestiti mai pe larg cum a fost, m-as bucura!



Vladimir Bulat 13/12/2010 14:21



@ Alexandru Valentin Craciun,


ma bucur ca Sfantul Luca al Krîmului are închinători la Bucureşti! Da, am asistat în rugăciune la priveghiul de
dinaintea prăznuirii zilei de 11 iunie. M-a învrednicit bunul Dumnezeu să trăiesc una din cele mai frumoase nopţi din viaţă, şi sunt convins că Sfîntul Luca a fost cu noi atunci. L-am simţit mai
mulţi! Slujba a fost lungă de tot, cred că a durat vreo 8 ore, dar nu am simţit oboseala. O putere de sus ţinea lumea împreună, într-o rugăciune comună, fierbinte, intensă. De-abia aştept să
re-vină din nou acea sfinţitoare noapte...