În urmă cu aproape 5 ani orbecăiam prin Basarabia profundă, în căutarea mănăstirii Zloți. Nu ne-am învrednicit să o găsim, dar am avut parte de alte revelații. Mister total în ce sat erau. Căci nici pînă în ziua de azi nu am reușit să identific pe hartă unde am văzut și fotografiat acele splendori de civilizație țărănească, conservare in situ. Am constat că astfel de minunății se mai făceau încă după 1960, fiind relativ izolați de influențele urbane (deși se află la cam 70 de km. de Chișinău) -- astăzi fac deliciul unui ochi cultivat. Forma arhitecturală a caselor este una ”clasică”, acoperitoarea este cu ardezie gri, dar frontoanele ascuțite în vîrf sunt cele care atrag atenția. Dimpreună cu fațadele care dau către stradă. Acestea conțin numeroase elemente decorative, florale, fitomorfe etc.
Ne-am bucurat că la o răscruce cu fîntînă am o troiță extrem de interesantă. Pentru că imaginea este destul de mică, și s-ar putea cu greu distinge compoziția ei, voi recurge la o succintă descriere a acesteia. Stîlpul central, cu o suprafață puțin curbată se distinge imaginea Fecioarei Maria stînd în picioare, la picioarele căreia se află un potir, iar de-asupra acestuia un strugure, iar pe laturi două spice de grîu. Crucifixul propriu zis este ”agățat” de acest stălp-totem, aidoma bisericii terestre de Cea Cerească. În vîrful stîlpului se disting trei limbi de foc (?), inegale, iar cea mai lungă se sprijină de trupul Mîntuitorului răstignit pe cruce. Iată cum un meșter, simplu cioplitor în lemn, a redat foarte corect teologic întreaga dramă a Răstignirii Domnului.
Să ne simțim flatați că suntem contemporanii unor astfel de meșteri: anonimi, smeriți, tăcuți...și că fim conștienți că tradiția rurală (cu multe cîte le conține) este vie, pîlpîie lîngă noi. Fapt este că frumusețea este perenă!
FOTO: 2007 © vladimir bulat.
