Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

20 décembre 2010 1 20 /12 /décembre /2010 14:38

einaudi-franturiDescoperirea acestei cărţi a însemnat pentru mine o foarte plăcută supriză, pentru că de multă vreme mă fascinează felul în care anumiţi editori (ex. Peter Suhrkamp, Ledig Rowolt, Jérome Lindon (Éditions de Minuit), Valentino Pompiani, Gaston Gallimard) determină şi schimbă viaţa unei edituri, şi mai ales a unor autori.

 

Această cărticică de numai 170 de pagini este scrisă cu vervă de Giulio Einaudi*, editorul providenţial al casei de editură care-i poartă şi azi numele, este un scurt breviar al acestei activităţi. Dar mai presus de asta, aceste "frânturi de memorie" sunt o succintă istorie a intelectualităţii italiene, şi a palierelor acestora. Cei mai importanţi intelectuali din cel de-al XX-lea veac au fost publicaţi de Giulio Einaudi editore.

 

A luat fiinţă în noiembrie 1933, într-o vreme vitregă, dar tocmai atunci se creionează marile colecţii ale editurii: Saggi şi Problemi contemporanei, ajutat de îndeaproape Cesare Pavese şi de Leone Ginzburg. Regimul mussolinian şi-a pus ştampila şi pe chipul acestei mici edituri, pe atunci...

 

Din loc în loc asistăm la evocarea tatălui său, care era un împătimit bibliofil, şi participăm în cîteva rînduri la "emoţia puternică pe care o trăiam cînd deschideam pachetele de cărţi ce-i soseau tatălui meu" (pag. 64), astfel încît înţelegem mai bine poate gustul şi plăcerea deosebită manifestată de Giulio faţă de carte, dintotdeauna. 

 

În prima perioadă a existenţei editurii coperţile erau desenate, aşijderea supracoperţile. Francesco Menzio era responsabil de această latură creativă. 

După al doilea război mondial, se foloseşte pe larg fotografia, dar şi reproducerile după marii artişti. Colecţia Coralli primeşte, cu preponderenţă, această ţinută grafică. Albe Steiner şi Max Huber colaborează strîns cu editura. Un nepreţuit consilier în chestiuni de grafică a fost, timp de aproape trei decenii -- Bruno Munari. Dar, ne spune Einaudi, omul care a găsit echilbrul perfect între forma cărţilor şi conţinutul lor, care "înnebunea în faţa "superficialităţii" autorilor , care deseori îl împuterniceau să se ocupe de partea tehnică a cărţii", era Oreste Molino.

 

Munca unei edituri nu este o treabă de birou. S-a pus, imediat după război, la cale un fel de "săptămînă a cărţii Einaudi", cînd autori şi editori colindau două-trei regiuni ale Italiei, anual, anunţându-se cu mare tam-tam această descindere. Librăriile se umpleau de cărţile lor, mari bannere anunţau întâlniri cu publicul, se înscenau manifestări teatrale. Lista cu numele celor care au gravitat în jurul editurii este deosebit de lungă şi se confundă, zice însuşi Einaudi, cu "o bună parte a culturii italiene de calitate a acestei jumătăţi de secol". Dar ce trebuie spus apăsat, este faptul că anume acestui editor îi datorăm descoperirea şi (sau) promovarea unor uriaşi ai acestei culturi şi literaturi: Italo Calvini, Carlo Levi, Cesare Pavese, Giorgio Bassani, Augusto Monti, Luciano Foa, Piero Sraffa, Enesto Ferrero, Natalia Ginsburg ş.a.

 

Întîlnirile lui Einaudi cu Picasso, Giorgio Morandi, Man Ray, Alberto Giacometti, Henry Moore, m-au emoţionat şi m-au făcut visător. Cred că nu dificil a se bănui de ce? Aceşti oameni, la rîndul lor, au marcat secolul XX. Cei afini, se înţelege, trebuie să se întîlnească.

Nu mai insist cu argumentele că această carte trebuie citită, încet, cu luare-aminte, îmi exprim regretul că a apărut la o editură invizibilă ("Pavesiana", 2009),  care prin acest fapt a şi condamnat-o la anonimat. Sau în orice caz unei circulaţii restrînse, accidentale. Dovadă că eu însumi am descoperit-o la un an de la apariţie. Nu mă pot abţine să regret erorile de redactare, stilizare, stângăciile de traducere. Iar coperta e din cale-afară de sărăcăcioasă, simplistă, în contrast flagrant cu tot ce am văzut în materie de prezentare grafică la Giulio Einaudi editore!

 

Iată crezul lui Einaudi: "Cartea -- fie aceasta roman, eseu sau poezie -- trebuie să solicite la maximum inteligenţa şi sensibilitatea cititorului. Cînd într-o carte, de poezie sau de proză, o frază, unn cuvînt îţi trezesc alte imagini, alte amintiri, născînd circuite fantastice, atunci, , doar atunci, străluceşte valoarea textului. La fel ca un tablou, o sculptură sau unn monument, acel text te îmbăgăţeşte nu numai în imediatul lecturii, ci îţi schimbă esenţa" (p. 75).

Da, probabil că asta este valoarea supremă a unui editor: capacitatea de a schimba esenţa cititorilor săi. 

 

* Frânturi de memorie, Pavesiana, 2009, traducere din italiană de Maria Chiriţescu şi Ştefania Ioardan.          

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article

commentaires

trecator 22/12/2010 22:58



'T was high time.



Vera M. 22/12/2010 16:08



Da, da, am cautat sa ma conving, caci sunt "toma-necredinciosul" de regula, si am gasit coperta de care zici, oare de ce s-or fi oprit la "Solitaria"?:


 


http://www.einaudi.it/layout/set/popup/content/view/popup/360/(tipo)/10/(isbn)/978880617687



Vladimir Bulat 22/12/2010 12:48



@Vera P.,


 


excelent poemul! 


îndeosebi, finalul:


"Într-o capră cu faţa semită


auzeam tînguindu-se tot răul lumii,


şi tot ce este viaţă"


(am răscolit şi eu prin bibliotecă, şi am găsit volumul). La editura lui Einaudi poemele lui Saba au apărut EXACT CU ACEST POEM PE COPERTĂ! Dar, straniu lucru, finalul aceasta lipseşte! Rîndurile
despre capra semită...



Vera M. 21/12/2010 11:46



Imi place enorm acest poem al lui Umberto SABA:


 


"Am vorbit cu o capra.


Era singara pe imas, era legata. 


Satula de iarba, muiata


toata de ploaie, behaia.


Iar behaiala ei monotona se infratea


cu durerea mea. I-am raspuns, intai


din joaca, dar si fiindca durerea este eterna,


are un singur glas si e neschimbat.


Glasul pe care il auzeam


gemand intr-o capra insingurata.


Intr-o capra cu fata semita


auzeam tanguindu-se tot raul lumii,


si tot ce este viata.


traducere: Dinu Flamand *


* Capra si alte poeme, ed.Humanitas, Buc., 2009, p. 69 



Vladimir Bulat 20/12/2010 21:49



As Pequenas Memórias, cartea lui Saramago a apărut în 2006, e o carte-autobiografie a scriitorului de la patru la paisprezece ani;


Frammenti di memoria, volumul lui Einaudi, a fost publicat în 1988, ediţia a doua, în 2009, la un deceniu de la moartea providenţialului editor.
Coincidenţa de titluri este pur întîmplătoare, chiar dacă ambele conţin cuvîntul "memorie".


Sau, poate, nu?