Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

7 décembre 2013 6 07 /12 /décembre /2013 16:00
Mai jos - alocuțiunea mea la deschiderea expoziției de icoane a lui Toma Chituc, Librăria Bizantină, București. Transcrierea textului a fost făcută de doamna Cosmina Chituc, căreia îi mulțumesc și pe această cale.
Imagini 7528[1] 
Prima mea întîlnire cu Toma Chituc, iconarul, s-a produs acum mai bine de 6 ani. În Postul Mare, în 2007, el a propus o expoziție cu primele sale încercări, iar traseul parcurs de atunci pînă acum, eu l-aș defini în felul următor, ca un fel de salt, materializat sub forma unui parcurs de la declamație la revelație. Să mă explic.
Cînd a creat primele icoane Toma picta, în paralel, și niște panouri abstracte, foarte nervoase, cu un frotaj energic, viu colorat, o cromatică emfatică, căci era pictor. Nu iconar. Iar icoanele sale erau, în chip clar, ale unui pictor laic.
 
Chiar dacă pictura lui nu era neapărat una figurativă dar mie mi se părea că trebuia să se despartă de, hai să spun așa, de implicarea de fi pictor, pentru a se deda cu totul dăruirii de a fi iconar. Mi-am dat seama că ceea ce face el în materie de pictură puteau să facă și alții și că, ceea ce am descoperit de fapt acum un an la Simpozionul de Iconografie de la Mogoșoaia, ceea ce face el în icoane, în iconografie, în acest domeniu, nu este chiar dat oricui să facă. Și mai ales așa, cum o face el. Iarăși un lucru pe care ieri l-am descoperit, și pe care ei l-au ținut în taină, adică și Cosmina și Toma, este faptul că tot ce vedeți aici este pictură pe pânză. Este iconografie pe pânză. Ai zice, până la urmă, de ce pe pânză? De ce nu pe lemn? Cu asta ne-am obișnuit, asta am văzut de-a lungul vremii... Am meditat pe îndelete la lucrul acesta. Mi-am dat seama în fapt, și Toma m-a ajutat să înțeleg până la capăt, poate, lucrurile, și anume că nu suportul este cel care face iconografia ciimplicarea iconografului, implicarea celui care se apleacă întru zugrăvire asupra acestui suport. Mi-am dat seama de încă un lucru și anume că, în fond, marea redescoperire a iconografiei vechi și a icoanei în general, în speță a celei rusești, căci de-acolo a pornit de fapt reconsiderarea icoanei străvechi și medievale, s-a produs acum o sută de ani.
Marea expoziție de icoane provenite din colecții private ale colecționarilor ruși s-a întâmplat la Moscova, în 1913. Aceasta mai conținea manuscrise vechi, broderii, obiecte din argint și aramă. Dar majoritatea covîrșitoare a exponatelor o constituiau icoanele. Erau în total 147 (secolele XIV-XVII). Expoziția s-a deschis în ziua de 13 februarie, 1913[1]. Iată sunt o sută de ani. Un veac încheiat. Studii și analize ulterioare, făcute de restauratori în speță, au arătat faptul că felul în care vedem astăzi icoanele de secol XII, XIV, XVII, sau din alte veacuri, adică imaginea lor, n-a fost cunoscută generațiilor imediat următoare momentului în care acestea au fost pictate. Ce înseamnă asta? S-a constatat că, ciclic, icoanele se repictau. Cam la 50 de ani odată. Uneori – mai rar. Se ajungea la un moment dat, după niște secole, dacă era vorba de icoane de secol XIV, să zicem, ca prin secolul al XIX-lea, să fie mult mai groase decât atunci când fuseseră inițial făcute, tocmai pentru că acestea conservau multitudinea straturilor pe care le aveau dedesubt. De-abia odată cu rafinarea tehnicilor și a metodelor de restaurare, s-a ajuns să se înlăture aceste straturi ulterioare, succesive, și să se descopere marea iconografie, așa cum arăta ea în epocile în care a fost plăsmuită.
Ei bine, s-a mai ajuns la o concluzie esențială, și anume la aceea că fiecare epocă avea o anumită predilecție, o modă pentru iconografie. Și-atunci, punând cap la cap aceste două lucruri, putem conchide că astăzi ar fi poate forțat (dacă nu chiar nedrept) să se spună că iconografia sau felul în care arată o icoanătrebuie să fie așa sau altminteri. Și doar așa! Pentru că fiecare epocă, practic, și-a creat propria ei modă, propriul gust pentru un anumit tip de iconografie, sau chiar pentru un anumit tip de imagine, specific.
Pornind de la aceste constatări, fie că le știe Toma sau ba, mie mi se pare că el le-a înțeles! Acest lucru este esențial de subliniat. Chiar dacă el poate nu le-a citit sau poate că le-a citit? Ceea ce ne propune iconarul este exact această formulă, cumva neutră, de-a arăta Revelația, imaginea prezenței Duhului, reprezentată prin chipuri de sfinți, dar chipuri întotdeauna și veșminte și o ținută imaterială, într-o formă care avea cumva o imagine cumulată, cumulativă de fapt, a ceea ce astăzi înțelegem despre ceea ce numim iconografie. Aș risca să spun, o iconografie pravoslavnică, drept-măritoare.
Mie mi se pare că acest salt, despre care vorbeam dintru început, de peste șase ani – poate pentru unii să pară o perioadă lungă, poate pentru alții chiar o clipă, pentru unii o viață de om, poate să însemne și mult și puțin – în orice caz asistăm astăzi la... nu i-aș spune nașterea, ci la afirmarea de fapt a unui iconograf de mare forță și stăpân pe un tip de imagine care ne convinge că iconografia este în esență ceva foarte viu, ceva deosebit de actual, ceva foarte prezent, și că ceea ce el ne propune poate fi un model iconografic viabil pentru epoca în care trăim, dar, de ce nu, și pentru epocile care vin. Pentru că, sunt absolut convins de asta, și bănuiesc că toți cei prezenți aici îmi vor da dreptate, cum Hristos este pururea viu, tot așa și iconografia trebuie sa rămână vie, care să ni-L arate, să ni-L aducă în față, revelat, și să ne bucurăm de acești oameni cu care suntem contemporani. Zic eu, cu mintea mea puțină, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu ca astfel de lucruri să ne fie cât mai mult timp aproape. Lîngă noi.
Prietenul Toma, sunt absolut convins, este emoționat de ce spun acum pentru că... noi vorbim de fapt foarte rar. Dar când dialogăm, cu adevărat avem ce ne spune. Reciproc. Eu am vorbit aseară foarte mult. Tocmai pentru că ceea ce vedeți dumneavoastră aici, eu am apucat să văd înainte, și efectiv tot ce-am văzut mi-a declanșat un soi de pornire de a încerca să interpretez. Dar poate mai mult decât să interpretez, să înțeleg eu însumi ceea ce el ne arată în icoanele sale, astfel vă propun să ne bucurăm cu toții!
Eu cam atât am vrut să spun acum.
Mulțumesc.
Notă: [1] În 1913 se împlineau trei veacuri de la urcarea pe tron a dinastiei Romanovilor.
Foto: icoană de Toma Chituc -  ©: vladimir bulat.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Spiritualia
commenter cet article

commentaires