Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

19 février 2013 2 19 /02 /février /2013 23:58

Probabil că unii vor strîmba din nas doar la auzul acestui nume!

 

Puțin îmi pasă.  

 

Volodia Teitelboim (1916-2008) a fost o personalitate de prim rang a culturii moderne chiliene, laureat al Premiului Național, în 2002, ca o încununare a întregii sale opere, bogate și extrem de necesare pentru totalitatea culturală a secolului XX.Or, într-o țară care a dăruit lumii trei laureați ai Premiului Nobel pentru literatură - lupta internă în domeniul literelor pare a fi extrem de strînsă.

 

Teitelboim a fost om politic, activist, poet, prozator și biograf. Se trage din emigranți evrei din Ucraina, prin tată (Moises Teitelboim*), și Basarabia, prin mamă (Sara Volosky), dar cum la evrei descedența este considerată prin mamă, Teitelboim are rădăcini sigure anume în Basarabia. Ce pămînt fertil și creativ a existat între Prut și Nistru.

 

A dedicat cîteva biografii unor personalități marcante ale culturii chiliene și latino-americane: Gabriela Mistral (1991), deținătoare a Premiului Nobel pentru literatură, în 1945;  Vicente Huidobro (1993), poet suprarealist**; Jorge Luis Borges (1996), Pablo Neruda (1984), și el încununat cu Premiul Nobel, în 1971, poetului Pablo de Rokha, considerat unul din marii poeți ai statului Chile. 

 

VOLODIA-TEITELBOIM.jpg

Volodea Teitelboim, foto: © carla pinilla grandé

 

A aderat la Partidul tineretului Comunist Chilian de foarte tînăr, avea 16 ani, și a activat intens, urcînd pe scara ierarhică, pînă la funcția de Secretar General al PCC, în anii 1990-1994, succedîndu-i în această postură lui Luis Corvalán. În paralel cu activitatea politică s-a produs o impresionantă acumulare de energii, intensități și atitudini, care după retragerea din demnitățile statului s-a proiectat exclusiv într-o mare combustie a creației, meditației și posterității. În 1997 și-a publicat memoriile sub denumirea: Un Muchacho del Siglo XX. Acest volum și-a găsit completarea în altele două, La gran guerra de Chile y otra que nunca existio (2000), și Noches de radio (2001). 

 

Între 1973 și 1988 s-a autoexilat în URSS, la Moscova, unde s-a adăpostit de regimul dictatorial al lui Pinochet, instalat printr-o lovitură de stat, produsă în 11 septembrie 1973. Scriitoarea chiliană Isabel Allende, a zugrăvit în cuvinte coșmarul care a început în acea zi, în romanul său Casa spiritelor (1982), scris în Venezuela, unde a trebuit să se refugieze. Romanul acesta a apărut în românește în anul 2004.

 

Din vasta operă literară a lui Volodea Teitelboim în limba română au apărut două romane: Fiul Salpetrului (Hijo del Salitre -1952), în traducerea lui Romulus Vulpescu și Petre Iosif, ESPLA, 1956; este o raritate bibliografică; și Sămînţă în nisip (La semilla en la arena, 1957), ESPLA, 1961, în traducerea lui Mihail Sevastos, Paul Teodorescu și Constantin Duhăneanu.

 

A fost un actor și un participant activ al marelui laborator al istoriei secolului XX, într-o lume tulbure, dar nu mai puțin vie, spectaculară și bulversantă - a Americii latine. La aproape un secol de la nașterea sa, poate că ar fi necesară aducerea creației lui în conștiința culturală românească, și nu doar printr-un accident editorial, cum a fost cel de acum jumătate de veac, ci ca pe un nume de referință al culturii universale?!

Fiul_Salpetrului-V.Teitelboim.jpg

 

* Se trage, cel mai probabil, dintr-o numeroasă dinastie de rabini hasidiți din Ungaria și Galiția. În Sighetu Marmației, de pildă, cîrma rabinatului a fost deținută de această familie preț de mai multe generații, pînă la stingerea ultimului ei reprezentant, Yekutiel Iehuda al II-lea, în 1944, în lagărele naziste.

** Poemul său cel mai important, Altazor sau Călătoria cu parașuta (1931), este considerat o capodoperă literară a suprarealismului chilian, și de limbă spaniolă în general, a fost tradus în 2012 la editura Brumar, în tălmăcirea Ilincăi Ilian și Adrian Bodnaru.

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Oameni și chipuri
commenter cet article

commentaires

vladimir b. 08/03/2013 11:55


Mie mi se pare că paralela cu Pasternak este puțin forțată, pentru că Pasternak avea de ales: să
meargă la Stockholm, și să nu se mai întoarcă la Peredelkino, fie să nu părăsească URSS, și să nu fie expulzat; se pare că scriitorul a ”preferat” să rămănă în iadul comunist.


Nu a ridicat niciodată Premiul Nobel. Restul - sunt bancuri, speculații, supoziții, alegațiuni,
nebuloase!

Virgiliu Ganea 08/03/2013 11:49



Trebuie sa repet un comentariu scris anterior, si poate sters de PC. In perioada cand Premiul Nobel pentru Pace a fost decerant acelei organizatii Ceausescu dorea el acest premiu pentru medierea
relatiilor Israelo-Palestiniene. Cand a aflat ca acest premiu a fost acordat unei organizatii condusa de un roman a dispus imediat ca securitatea sa nu il lase sa plece sa-si ridice premiul dela
Oslo.



S-a repetat intr-un fel episodul similar cu Boris Pasternak.

vladimir b. 06/03/2013 11:02


Nu știam nimic despre episodul cu ”International Physicians for the Prevention of Nuclear War". Dar acum că-mi spuneți, misterul nu a devenit mai puțin pîclos!



Virgil Ganea 26/02/2013 16:07


Da,
Insa daca dorim sa ne referim si la unele episoade din perioada comunista cred ca ar trebuii aici amintit urmatorul fapt:
-In 1985 premiul Nobel pentru pace a fost acordat la" International Physicians for the Prevention of Nuclear War".Cele trei personalitati ce conduceau aceasta organizatie si care au primit acest
premiu au fost:
-Ion Moraru -presdinte -Romania
-Mihail Kuzin -vicepresedinte-URSS
-Bernard Lown-vicepresedinte-USA



Din cate imi amintesc la decernarea premiului la Oslo a participat numai Lown si poate Kuzin dar nu sunt sigur, deorece lui Moraru nu i s-a permis sa se duca. Ceausescu a interzis in mod expres
pentru ca era gelos ca nu a primit el acel premiu. Moraru a murit in 1989 nu stiu de ce...


Oricum se vorbeste si acum putin despre acest episod..

Vladimir B. 25/02/2013 21:41


...este absolut minunat să constat că la acea vreme avangarda literară era cunoscută chiar și în mediul restrîns al unor emigranți veniți din Chile, în timp ce românilor acest domeniu le era
interzis, chiar și intelectualilor nu le era prea la îndemînă acest teritoriu! Desigur, în bună măsură - dacă vorbim despre avangarda istorică, vorbim despre niște ”transfugi” din România în
Occident. Or, numele lor deveneau proscrise în țara lor, și opera deopotrivă. Aceasta din urmă era accesibilă doar unui cerc f. restrîns, de savanți, istorici ai literaturi, critici literari...