Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

11 avril 2007 3 11 /04 /avril /2007 20:57

La 12 aprilie 1961 zbura în cosmos prima navă spaţială avînd la bord pe cosmonautul Yury Gagarin (dreapta). În fiece an, în era sovietică, această dată era una foarte importantă, şi era marcată cu roşu, ca sărbătoare de prim rang! Au trecut 46 de ani din acea zi de primăvară...omenirea a făcut un pas imens în explorarea propriilor limite, dar şi în efortul de a înţelege relaţia lui cu universul. Cosmonautica a făcut ca omenirea să creadă în posibilitatea transgresării limitelor terestre, iar unii spun chiar că, acolo sus, au fost martorii unor fenomene "ciudate", "misterioase"... se apropie o jumătate de secol din acel moment, timp în care prin spaţiul extra-terestru s-au perindat zeci şi zeci de astronauţi, exploratori, spioni ai cerului. Planeta pămînt nu mai e singurul refigiu, adăpost şi culcuş al omului! Mai nou, s-a lansat moda plimbării în spaţiul cosmic al miliardarilor... Explorarea Cerului nu mai e, exclusiv, pentru ştiinţă, supraveghere, analiză, control, armată, ci şi pentru divertissement înalt. FOTO: Vladimir Musael'jan (în foto cel din stînga).

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
7 avril 2007 6 07 /04 /avril /2007 12:36

începutul unei omilii a Sfîntului Epifanie al Ciprului

la Sîmbăta Mare

Ce este aceasta?  Tăcere mare şi linişte mare pre pămînt... tăcere mare, pentru că Împăratul doarme

pămîntul s-a cutremurat şi s-a liniştit, pentru că Dumnezeu cu trupul a adormit

şi pre cei adormiţi din veac i-a sculat în schimb.

Dumnezeu în trup a adormit, şi iadul s-a înfiorat

Dumnezeu pentru scurtă vreme a adormit, şi pre cei din iad i-a deşteptat.

Îndoită astăzi venirea Stăpînului

îndoită iconomia

îndoită iubirea de oameni

îndoită pogorîrea şi îndoit pogorămîntul

îndoită asupră-vegherea cea către oameni

din Cer pre pămînt, de pre pămînt în cele mai dedesubt ale pămîntului

Dumnezeu vine: porţile iadului se deschid.

Cei adormiţi din veac, veseliţi-vă

cei ce şedeţi în întuneric şi în  umbra morţii, primiţi Lumina Cea Mare

cu robii Stăpînul

cu morţii Dumnezeu

cu muritorii Viaţa

cu cei vinovaţi Cel fără de vină

cu cei dintru întuneric Lumina Cea Neînserată

cu cei robiţi Slobozitorul

şi cu cei din cele mai dedesubt Cel mai presus de ceruri

Hristos pre pămînt, crezut-am

Hristos între cei morţi, împreună să ne pogorîm şi să privim tainele cele de acolo

să cunoaştem întru ascuns minunile sub pămînt ascunse

să învăţăm cum şi celor din iad s-a arătat propovăduirea

Dar ce, pre toţi îi mîntuieşte, arătîndu-Se în iad, Dumnezeu?

nu, ci şi acolo pe ceia ce au crezut.

Ieri cele ale iconomiei, azi cele ale stăpîniei

ieri cele ale neputinţei, azi cele ale domniei

ieri cele ale omenirii, astăzi cele ale Dumnezeirii se arată

ieri a fost lovit, astăzi loveşte cu fulgerul Dumnezeirii locaşul iadului

ieri a fost legat, astăzi cu legături de nedezlegat leagă pe cel tiran

ieri a fost osîndit, astăzi celor osîndiţi slobozenie le dăruieşte

ieri slugile lui Pilat Îl batjocoreau, astăzi portarii iadului, văzîndu-L, s-au cutremurat...

                                                tălmăcire din greaca veche de Adrian Tănăsescu-Vlas

 Foto: Vladimir Bulat, februarie, 2006, Fierbinţi-Ialomiţa

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
2 avril 2007 1 02 /04 /avril /2007 13:59

fiu foarte onest, îmi displace barocul! Îmi crează un disconfort interior întregul său sistem de pliuri, umbre, sinuozităţi şi curbe şi contracurbe...De aceea, n-am fost prea atras, la Roma, de salba sa de bazilici, mai vechi şi mai noi, placate şi renovate cu imense cortine şi faţade baroce. Dar ceea ce era cu adevărat remarcabil erau "straturile" lor incipiente, originare, fundamentale. Personal pentru mine, Baptisteriul din coasta giganticei San Giovanni in Laterano, considerat a fi cel mai vechi din lumea creştină, prin sobrietatea şi austeritatea sa arhitecturală şi formală, este infinit mai important decît cea de-a doua ca importanţă catedrală a Romei (după San Pietro, se-nţelege). Forma sa circulară, murii netencuiţi şi resturile de fresce vorbesc infinit mai mult despre esenţa creştinismului decît opulenţa, masivitatea şi aglomerările de sculpturi şi decoraţii ce pot fi consemnate în interiorul  lui San Giovanni in Laterano...Textura asta a materialelor, a structurilor iconografice şi simplitatea atmosferei planimetrice se înrudeşte foarte bine cu mediul catacombelor. A acelor "recipiente" în care primii creştini, urmînd exemplul sectelor milenariste evreieşti, se retrăgeau în sînurile reci şi umede ale pămîntului pentru a-şi depune morţii, iar ulterior, slujind ca spaţii liturgice. La catacomba San Sebastian (de pe Via Appia Antica) am remarcat două mici stele funerare, încastrate în peretele de calcar, reprezentînd două personaje cu nimb şi cu mîinile încrucişate, cu săgeţi înfipte în piept. Acestea, fiind de mici dimensiuni, nu puteau servi ca plăci tombale, care să acopere alveolele funerare, nici nu se practica sculptura pe acestea, ci ar fi putut avea un rol decorativ sau apothropaic...rămîne de studiat rolul acestora, căci acolo unde se aflau nu cred că aveau legătură cu acea capelă amenajată în cinstea Sf.Sebastian. Poate că acestea erau proto-sculpturile bazilicilor ce urmau să apară după "legalizarea" creştinismului, reprezentîndu-l pe chiar mucenicul numele căruia a dat identitate acestui spaţiu?

 Cert este că după un veac de la decaparea/amenajarea şi punerea în circuitul turistic al primelor catacombe, şi chiar dacă există deja o bibliografie extinsă asupra acestui tip de arhitectură subterană, mai rămîn încă multe semne de întrebare asupra sistemului lor semantic, iconografic, planimetric, antropologic etc. Şi este cu atît mai dificil de imaginat cum s-au realizat acestea, ţinînd cont de posibilităţile tehnice, logistice, ştiindu-se că opaiţul de lut era singura sursă de lumină... Poate cel mai sugestiv atmosfera catacombelor a fost invocată de amintitul deja Vladimir Ern care, petrecînd cîţiva ani la Roma, în anul 1912, a fost martorul deloc grăbit al unei pomeniri a Sfântului Valentin: 

În 14 aprilie catacombele San Valentin vădesc un spectacol ieşit din comun. Închise de regulă pentru public, acestea se deschid pentru o singură zi pe an spre a se celebra o ceremonie modestă, se pomeneşte printr-o slujbă religioasă memoria mucenicului înhumat aci. Către orele patru ale după-miezii ieşirăm dincolo de zidurile lui Aurelian prin Porta de Popolo – pe Via Flamminia, străveche arteră consulară, – am observat câteva grupuri grăbite, ce se îndreptau, pe semne, tot întracolo. Am parcurs circa o verstă lăsând în urmă graţioasa biserică a Sf. Andrei, înălţată de Vignolo, am cotit-o spre dreapta şi ne-am pomenit în faţa intrării în catacombe. Aici lume se adunase multă, viermuiala acoperind aproape cu totul ruinele, ce abia se iţeau de-asupra pământului, ale bazilicii Sf. Valentin. O carte veche „De lokis sanctis martyrium”(Despre locrurile sfinte) o numeşte pe aceasta mirifice ornata, acum însă arheologilor le vine deosebit de greu – pe bază de texte şi date istorice – să demonstreze că aceste jalnice rămăşiţe aparţineau uneia din cele mai cinstite locaşuri ale Romei creştine. Intrat în catacombe, la primul nivel, cel aflat pe o treaptă cu Via Flamminia, celelalte două situate deasupra deasupra acestuia sunt escavate în dealul de alături, m-am făcut martorul unei privelişti neobişnuite. Spaţiul îngust al galeriilor subterane era înţesat compact de poporul credincios. Zidurile şi tavanele calcaroase de o culoare verzui-galbenă se arătau viu iluminate de mulţimea de lumânări. În adîncuri se înălţa altarul. Lîngă acesta un grup de preoţi cu voci iuţi slăveau pe mucenicul care s-a jetfit aci fără cîrtire. Era cu neputinţă a se pricepe ce anume cîntau aceştia, dar numele sfîntului care se repeta adesea avea tăria să spulbere puterea timpului şi a uituciei – te umplea de tandreţe şi emoţiona pînă la lacrimi. Cînd preoţii au început procesiunea dimpreună cu întreaga adunare, mergînd prin toate galeriile, slavoslovind, - galeriile prea puţin numeroase în comparaţie cu nesfîrşitele tuneluri ale altor catacombe romane – mi s-a părut că deîndată a reînviat acea încărunţită străvechime, ca şi cum ar fi fost vorba de o adunare a drepţilor în jurul proaspătului mormînt al fratelui lor martirizat; arătarea radioasă a creştinismului primar al catacombelor resimţindu-se copleşitor de aproape. Era aceiaşi lumină tremurată, aceleaşi morminte paşnice de-a lungul pereţilor, aceleaşi sarcofage cu a lor simbolistică incifrată, aceleaşi măruntaie neprihănite ale Pământului amuţit, primind în interioru-i vlăstarele Cuvântului Dumnezeiesc... Preoţii, trecând prin toate galeriile, s-au reîntors către altar. Slujba sfîntă a luat sfîrşit. Paznicul a adus doauă scaune: pentru un monsignor în mănuşi roşii, retras cu smerenie într-un colţ, precum şi pentru profesorul Horatio Merucchi...Acest omuleţ grizonat cu un nas proieminent şi cu ochii mari albaştri-gri a urcat pe scaun, şi cu o simplitate ieşită din comun a început să expună rezultatele cercetărilor sale Il cimitero e la Basilica di S.Valentino. Am privit către audienţă. Ostaşii şi femeile simple cu prunci în braţe se amestecau cu intelighenţia cu gulere înalte şi cu doamnele ce purtau nişte pălării impunătoare. Dar feţele tuturor erau serioase, concentrate, însufleţite de atenţie, armonizau cu lumina mişcătoare, fragilă şi parfumată a cerii. Chiar dacă anumiţi copii se şuşoteau între ei, şi se amestecau printre picioarele celor adulţi, mă gândeam că Romei terestre cu ai săi turişti impardonabili nu i-a prea fost dat să vadă astfel de manifestări ale evlaviei. Viaţa Sfântului Valentin este rodul unei redactări păgâne târzii, iar pe de-asupra ea e strîns ataşată povestirii legate de ascunderea la Roma a doi persieni notorii, Avdiphatius şi Avvacum. Rezultat al unei analize critice şi a verificărilor arheologice, grăuntele de adevăr care ţine de istoria vieţii Sfântului Valentin pare a se reduce la nişte fapte simple, dar grăitoare. În vremea Împăratului Claudius Goticul (268-270), pe fundalul unor nemulţumiri în rîndurile sărăcimii romane, a izbucnit obişnuita revoltă contra creştinilor, care erau învinuiţi pentru toate eşecurile mult-slăbitului imperiu. Astfel, la anul 269 printre cei 260 de martiri a căzut răpus şi slujitorul Domnului, Valentin, care se remarcase prin comportamentul său militant. Un act adaugă că el a fost îngropat „în acelaşi loc în care fusese decapitat – in eodem loko, ubi decollatus est. Acest loc, situat la întrarea în catacombă a şi pus începutul acestui cimitir creştin...”[traducerea îmi aparţine].

Foto: detalii din capela catacombei San Sebastian, 27 martie, 2007.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
30 mars 2007 5 30 /03 /mars /2007 10:14

Foto: Zidul pridvorului la biserica Santa Maria in Trastevere, pictura reprezintă scena Bună-Vestirii (Renaştere tărzie).

Prima călătorie la Roma, în Cetatea eternă a Papilor, avea ca obiectiv major un periplu complex şi gradat prin civilizaţia Creştinismului, dar fără a neglija relicvele şi vestigiile rămase de la Roma antică, păgînă şi politeistă. Se spune că Roma este o creaţie a papalităţii, fiind marcată în mod definitoriu de cultura, civilizaţia, gusturile şi estetica papilor. Şi acest lucru e chiar vizibil peste tot. Totuşi, înclin să-i dau dreptate lui Vladimir Ern, un savant şi activist de la începutul secolului al XX-lea (mort prematur în 1917) care "vedea" în Roma şapte oraşe distincte: arhaic, republican, imperial, medieval, renascentist, baroc şi contemporan. Plus de asta, Ern fusese foarte atras şi de Roma subterană. A lăsat cîteva scrisori romane, iar majoritatea lor sunt dedicate Romei subpămîntene. Acest imens sistem funerar aproape că face concurenţă, pentru călătorul cultivat, Romei terestre, zgomotoase, solare! Prima impresie pe care ţi-o lasă această metropolă întinsă în jurul sinuoasei scurgeri a Tibrului (Fiume Tevere) este chiar apoteoza eclectismului, a gustului plenar pentru diversitatea formelor, a cromaticii şi volumetriei de nimic cenzurate. Adierea prietenoasă a Mediteranei şi-a lăsat amprenta pe "faţa" foarte ridată şi greioaie a urbei străvechi, născute aici acum aproape trei milenii. Te surprinde numărul foarte mare de biserici şi bazilici, dar această constatare e oarecum comună dacă e să ţinem cont că din acest loc a fost condus un imens imperiu vreme de mai multe secole. Şi, prin urmare, viaţa spirituală şi-a avut rolul său privelegiat. Forurile din chiar inima capitalei (Roman, Traian, Nerva, Caesar, Imperial,  Vespasian, Augustus ş.a.) conservă o vegetaţie luxuriantă, extinsă, şi se consideră a fi aceleaşi oaze de respiro urban lăsate posterităţii încă din acele timpuri cînd acestea au fost zidite. Or, acest fapt nu poate fi ceva întîmplător, accidental, natura la Roma este parte integrantă a peisajului, s-a împletit organic cu arhitectura şi trepidarea biologică a metropolei. Într-o minunată şi erudită carte-dialog, unică în felul său, editată acum cîţiva ani, ROMA CAPUT MVNDI (Ed. Humanitas, 2000), Teodor Baconsky îl întreba pe regretatul Horia Bernea: "Cum te simţi, ca ortodox, la Roma? Ai sentimentul că ai venit în Cetatea eternă ca pe un teritoriu prin tradiţie ostil, sau resimţi Ortodoxia ca pe o stare naturală, care te însoţeşte pretutindeni şi nu admite discontinuiţăţi...". Personal, m-a simţit acasă în această imensă urbe, căci tradiţia iconografică bizantină, primordială a Creştinismului, nu numai că nu este pusă în surdină, ci e chiar energia în jurul căreia pivotează întregi straturi culturale, artistice şi spirituale (străvechi mozaicuri, icoane din perioada de dinaintea schismei papale, plăci funerare din perioada "simbolică" a paleocreştinimului, texte gravate în marmură etc. - sunt la mare cinste în bazicilicile şi bisericile Romei). Iar vizita la biserica San Clemente, din proximitatea Colisseumului, a avut menirea de a confirma acea putere şi energie prin care creştinismul a răzbătut şi s-a inserat în tradiţia existentă, şi a înflorit prin tulburătoarele ei forme, practici şi forţa de regenerare. Întreaga istorie a Bisericii terestre poate fi urmărită în acest loc, prin coborîre la adîncimea cîtorva metri sub nivelul de călcare actual, sit conservat şi pus în valoare cum puţine mai pot fi văzute în această lume. Aici te copleşeşte gîndul că în trecutele două milenii ale creştinismului pămîntul s-a înălţat, şi îţi dai serios seamă că una e să ştii, şi alta e să şi vezi acest lucru! Templu mithraic, bazilică paleocreştină, biserică timpuriu-medievală care conservă vizibile urme de frescă cu Minunea Sfîntului Clement, Mutarea moaştelor Sfîntului Chiril şi diverse alte scene recongoscibile, precum şi biserica actuală, cu mozaicuri de secol XII (cu Mielul Lui Dumnezeu înconjurat de cele 12 oi - Apostolii) - admirabil conservate, precum şi picturi renascentiste, în capela Sfintei Caterina, datorate lui Masolino da Panicale (1428). Călătoria asta în timp evocă şi coborîrea în catacombe, dar şi intrarea în nenumăratele baptisterii, tainiţe, sacristii şi basilici subterane de care Roma e atît de mîndră. Roma renascentistă şi barocă a avut de la cine învăţa, dar calmul şi interiorizarea acelor vremi nu se va mai repeta. Faţadele majorităţii bisericilor şi bazilicilor sunt impunătoare, maiestuoase, menite să impresioneze. Există o întreaga respiraţie a amplorii, a grandorii specific catolice (S.Pietro, S.Maria Maggiore, S. Croce in Gerusalemme, San Giovanni in Laterano, San Paolo fuori le mura etc. ), dar există şi locuri discrete, de reculegere (Qui Vadis?, S.Sabina, S.Maria in Trastevere, S.Maria in Cosmedin, Santa Pudenziana, Santa Prassede, San Pietro in Vincoli, aceasta din urmă conservă somptuosul mormînt al Papei Iuliu al II-lea, lucrat de Michelangelo, cu tulburătoarea statuie a lui Moise). Lîngă Santa Sabina am dat de Giardino degli Aranci, o grădină de citruse aidoma celor de care abundă Roma, dar care oferă avantajul de a-ţi arăta oraşul de pe o colina, Aventino. De aici, după o lungă plimbare prin Trastevere, pitorescul cartier ce aminteşte pe alocuri de lagunara Venezie, te poţi relaxa privind maiestatea unui oraş care nu are verticale acuzate decît pentru campanile, cupole de bazilici şi imenşi pini avînd forma, uneori, a "ciupercii atomice". Şarmul acestui oraş este conţinut anume de orizontalitatea sa, de pitorescul pieţelor (Campo de' Fiori atrage prin mulţimea mirodeniilor şi ierburilor exotice), de coloritul faţadelor, de "machiajul" sters al acestora. Dacă priveşti cu luare aminte harta actuală a Romei, pusă pe vericală, nu se poate să nu observi că, marcată de zonele sale verzi din lateral, ea descrie prin centrul său istoric o uriaşă clepsidră. Or, trecerea timpului, încă din vechime, a fost închipuită anume prin scurgerea nisipului fin în interiorul unei crepsidre. Emoţionat şi vesel nu poţi să nu te simţi ca o particulă infinitezimală a acestui nisip - în interiorul ruinelor Romei antice şi vestigiilor aritecturale vechi şi contemporane... În încheierea acestor note fugare despre capitala Italiei doresc să spun că de cel mai mare folos, în intensul periplu roman, mi-a fost, printre altele, volumul bogat ilustrat şi comentat ROMA ghid turistic şi cultural (autor: Corneliu Obraşcu), produs de editura Artefakt.        

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
17 mars 2007 6 17 /03 /mars /2007 22:16

După aproape o săptămînă petrecută într-un Bucureşti prăfos, zgomotos şi tracasant, se poate evada într-un week-end liniştit, sau doar pentru cîteva ore în zona pitorească a judeţului Ilfov, care oferă o imagine de agrement deloc plicticoasă, să amintesc doar de mănăstirile Pasărea, Cernica, Căldăruşani, Sitaru-Balamuci, pentru a indica nişte trasee liniştite, cu lacuri şi pădurici care stau să înverzească...în cîteva zile, pînă la Sfintele Paşti, verdeaţa va izbucni într-o vegetaţie proaspătă şi fragedă. Economia naturii este mereu liniştitoare, reîmprospătată, reînnoită, într-un răspăr triumfal cu ritmul bezmetic şi acru al oraşului, a dezlănţuirii betoanelor, a asfaltului incandescent...

Chiar dacă în cîteva locuri din jurul lacului Căldăruşani era vădită avertizarea precum că pescuitul este interzis, am surpins această imagine cu un stol de pescari care trăgeau din greu năvodul binecuvîntat cu peşti!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
13 mars 2007 2 13 /03 /mars /2007 11:32

 Semnalez apariţia în limba română a volumului Fiorul evocării unor lumi ucise. Scriitori evrei moderni despre destinul evreilor din Europa Centrală. Ed. Hasefer, Bucureşti, 2006, traducere de Eva Galambos şi Eva Ţuţui.

 

 

 

Cartea are patru capitole, iar cel de-al treilea se ocupă de unul din romanele emblematice despre Auschwitz - Fără destin al lui Imre Kertész. Doar un fragment, înainte să îndemn la cât mai mulţi cititori ai ambelor cărţi: "

M-am uitat pe lista scriitorilor propuşi împreună cu Imre Kertész la premiul Nobel. Ei bine, pe mulţi dintre ei îi consider scriitori excelenţi - aşa cum sunt şi unii care nu se regăsesc pe listă - , pe alţii nu-i prea agreez, dar, chiar şi în cazul celor mai buni, mă îndoiesc că le vor fi citite romanele în cel de-al patrulea mileniu. Îmi pot imagina uşor acest lucru numai în cazul romanului Fără destin al lui Imre Kertész. Desigur, talentul este ceva inexplicabil. Când, în noaptea anunţării premiului Nobil pentru literatură, am fost pentru prima dată întrebată de ce  Fără destin este perfect , lipsit de greşeli, adevărat şi autentic, am răspuns că îngerul Domnului a condus pana scriitorului" (p.104)

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Delicii literare
commenter cet article
12 mars 2007 1 12 /03 /mars /2007 12:08
Am trecut azi dimineaţă pe la biserica Rusă din centrul capitalei, situată între biserica Colţea şi cea a bulgarilor din România...Interiorul lăcaşului, întunecos şi dominat de mai demultă vreme de schele, are totuşi darul să te smerească prin liniştea şi tihna care o domină, fiind în mijlocul acestui vacarm care caracterizează de regulă zona Universităţii bucureştene. Pe tetrapodul din dreapta, pe care se aşează în mod obişnuit icoana cea-cinstitoare-a-sărbătorilor, am găsit un mănunchi mare şi înmiresmat de flori vii şi busuioc uscat, în mijlocul căruia stătea culcată, iadoma Pruncului în scutece, în ieslea Bethleemului, Sfânta Cruce prăznuită ieri (A treia duminică a Postului Mare). O cruce mică, sculptată în lemn, dar atît de prezentă şi sfioasă...M-a impresionat atît de puternic acest pătul simplu, colorat şi domol-parfumat încât am simţit nevoia să fac această însemnare...să o împărtăşesc cu prietenii, amicii şi cu toţi cei care cred în minunea Învierii Domnului.
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
7 mars 2007 3 07 /03 /mars /2007 11:17

Lumea globalizată îşi pune tot mai insistent problema energiei alternative (energie din resurse regenerabile -E-SRE), iar la acest capitol România are toate de făcut!

"Oricât ar de suprprinzător ar părea, foarte deschis la utilizarea acestui tip  de energie s-a arătat un preot de la lăcaşul de cult din localitatea Târguşor (Constanţa). Acesta a achiziţionat, în septembrie anul trecut, 4 panouri fotovoltaice şi o turbină eoliană de 1KW, investiţia ridicându-se la suma de 20.000 lei, spune păritele Justin. Un sistem mic, dar care acoperă necesarul de energie pentru consumul domestic al mănăstirii Sfântul Ioan Casian care se întinde pe aproape 200 Mp cu toate clădirile anexe.

Este suficient "pentru becuri, hidrofor, staţie de amplificare, un calculator, frigider", povesteşte părintele Justin. Iar pentru a avea şi căldură şi apă caldă, mănăstirea a decis să mai achiziţioneze o turbină eoliană, de 10 KW." 

SURSA: Mimi NOEL, Energia verde, Business Week România, nr. 37/13 martie 2007

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
6 mars 2007 2 06 /03 /mars /2007 13:46

EVENIMENT!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
2 mars 2007 5 02 /03 /mars /2007 23:39

O bună cunoştinţă, şi o interesantă artistă (rezidentă la Paris şi Bucureşti), m-a întrebat astăzi prin e-mail franc şi direct: de ce oare basarabenii se simt atît de mult ataşaţi de cultura rusă...de ce, oare, basarabenii care au fost atîta vreme sub cizma comunismului şi imperialismului rus...nu renunţă la acest balast, la "complexul Stockholm"? Poate că e o temă serioasă şi savuroasă de discuţie. Personal, nu vreau să dau nici argumente pro, nici contra. Spun doar atît: poate că mulţi dintre basarabeni şi-au asumat rolul de a transla/importa/talmaci pentru România marea cultură rusă, veche şi contemporană. Şi aici fac distincţia netă între SOVIETIC şi RUSESC.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucrare de Miriam Gamburd, Dictator şi înger, 2006, foto: G.Vinitsky

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article