Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Recherche

5 octobre 2007 5 05 /10 /octobre /2007 08:06

O carte ca cea a polonezului Andrzej Stasiuk, Călătorind spre Babadag, apărută chiar zilele trecute la editura RAO, te ajută să-ţi pui mai lesne întrebarea de mai sus. E o carte despre călătorie, întâlniri cu oamenii, rememorări, şi despre graţia de a te cunoaşte cu celălalt. Stasiuk a peregrinat prin România, R.Moldova, Albania, Serbia...ne-a descris o lume copleşitor de autentică şi de adevărată, chiar dacă portretul descris de el nu este unul prea dulce, măgulitor. Regăseşti foarte multe locuri, le retrăieşti, călătoreşti, imaginar, alături de autor - cel care afirmă el însuşi existenţa unei alte Europe, arhaice şi încă nepervetite cu totul de post-modernitatea apuseană. O face cu graţie, empatie şi toleranţă.

Graţioşi au fost şi cei doi fii ai lui Flexor, artistul plastic născut în Basarabia aflată în Impreiul Rus, la 1907, mai exact la Soroca, pe care i-am cunoscut aseară la Cotroceni. Samson Flexor - tatăl lor i-a adus pentru prima oară în România şi Basarabia, prin opera sa. Ei, nefiind născuţi pe meleaguri româneşti, vorbeau cu atâta pasiune despre plaiurile natale ale tatălui lor cum puţini dintre noi mai suntem capabili să o facem! Erau fascinaţi de felul în care au fost primiţi, ei şi opera lui Samson Flexor - despre care acum un an de-abia de se ştia. O recunoaştere târzie...Cele aproape 100 de piese de grafică şi multiple acuarele dau în vileag un artist foarte complex, meditativ, iscoditor, şi înţelegi prea bine privindu-le de ce această operă a însemnat atât de mult pentru continentul latino-american. El a fost proclamat "tatăl" abstracţionismul şi a modernismului plastic brazilian. La un veac de la naşterea lui suita aceasta de lucrări va face ocolul celor două continente, periplu ce a început la Chişinău, luna trecută. Va trece prin Franţa, Belgia şi prin câteva oraşe ale Americii Latine. "De la Soroca la Sao Paolo", aşa s-ar numi traseul întregii vieţi de artist şi om a lui Samson Flexor, trecut prin şcoli de artă ruseşti, franceze, punând bazele la rându-i, unei tradiţii moderniste în Brazilia. A lăsat o operă impreionantă, sudată şi deschizătoare de drumuri. Pe urmele lui Flexor reuşeşti să reconstitui normalitatea trecerii de la figurativ la abstract, de la formalism la costructivism etc. În toate etapele vieţii sale a lăsat urmele profesionalismului, maturităţii creatoare, asumării şi ale graţiei. Cât de mult mai înseamnă aceasta din urmă!?     

Partager cet article

Repost0
2 octobre 2007 2 02 /10 /octobre /2007 12:32

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

undefinedScriam acum deja mai bine de un an despre Samson Flexor, artist brazilian de origine română, născut la Soroca basarabeană. Iată că familia lui a pus la cale o expoziţie itinerantă de pictură şi grafică, care va putea fi văzută şi la Bucureşti, începând de joi, 4 octombrie. Vernisajul este programat pentru ora 18.00, la Muzeul Naţional Cotroceni. Este artistul a cărui operă a marcat apariţia şi dezvoltarea artei moderne în Brasilia, şi a pus bazele unei şcoli de pictură în acea ţară. Merită văzută expoziţia, e demn de salutat efortul familiei, al Ambasadei Brasiliei la Bucureşti, şi al tuturor celor care s-au implicat în materializarea acestui proiect.  

 ************************

 

 

 

 

 

 

 

În imagine: Samson Flexor, Figură, Paris, 33 / 24 cm., u.c., 1946.

Partager cet article

Repost0
1 octobre 2007 1 01 /10 /octobre /2007 10:33

Un singur gând astăzi, rupt de pe undeva:

"Le soleil qui illumine le monde est détestable aux yeux de la taupe".

Partager cet article

Repost0
30 septembre 2007 7 30 /09 /septembre /2007 21:23

În ziua cea din urmă a lui septembrie, însorită şi chiar călduroasă la orele amiezii, am asistat la două evenimente cu "magnitudini" diferite. Le-am perceput în mod diferit, vor avea implicaţii diferite. Primul, poate un eveniment unic în felul său - întronizarea noului patriarh Daniel. Am ajuns în Dealul Patriahiei deja după Sfânta Liturghie, când întregul alai oficial şi-a ocupa fotoliile în Palatul Patriarhiei, pentru şedinţa solemnă a Sfântului Sinod. Am remarcat două elemente noi: Catedrala Patriarhală era "înţolită" în schele metalice, semn că noul Întâistătător al bisericii române s-a şi apucat să pună la punct primul locaş religios (ca importanţă ierarhică) al ţării, iar al doilea amănunt ţine de chiar ziua de azi. E vorba că pentru prima oară BOR foloseşte cu cel mai mare firesc posibil tehnologiile high-tech, anume acele ecrane pe care se proiectau, pentru mulţimea aflată în jurul Catedralei Patriarhale, cele petrecute în interiorul locaşului. Partea proastă a evenimentului petrecut azi o consider prezenţa întregului contingent politic/ideologic al acestei ţări, adunat ca la un spectacol cu miză uriaşă, pentru a se afişa cu fudulie în faţa căpeteniei bisericii naţionale, şi spre a mai colecta simpatia poporului. Majestatea Sa Regele Mihai I era alături de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Iar Tăriceanu stătea chipeş în chiar coasta PF Daniel. Ei, fireşte, perspectiva, scopurile şi dorinţele fiecăruia erau altele! Ce m-a bucurat însă a fost tonul deschis şi firesc al discursurilor, chiar dacă în astfel de ocazii nu pot lipsi şi minutele de penibil şi derizoriu (discursurile tov. Văcăroiu şi Tăriceanu, de pildă).

Seara, la Palatul Mogoşoaia. Amigo Ioan Iacob a deschis o minusculă expoziţie cu doar 9 picturi, la care am fost chemat (de Doina Mândru) să spun câteva fraze. După regalul expoziţional de la sala de artă contemporană a Muzeului Brukenthal (produs în 24 septembrie), însoţit de un catalog editat de Humanitas, această expunere este o firească extensie a evenimentului produs acolo. Cu un simţ ireproşabil al ritmului şi contrapunctului, artistul a "marcat" de aşa manieră spaţiul expoziţional încât ai sentimentul că asişti la o expoziţie monumentală, exhaustivă. Tocmai de accea, am afirmat că, deşi cu un contingent de piese redus numeric, expoziţia conţine sufiecinte tablouri pentru a constitui o summa a întregului său discurs plastic. Cromatica sa îl face recognoscibil şi inconfundabil. Picturalitatea lui, precum şi universul problematic îl pun pe Ioan Iacob alături de foarte actualii Luc Tuymans, Georg Baselitz...Perspectiva receptării diferă. Până la una cât de cât justă - mai e nevoie de timp. Un pas.

 

Partager cet article

Repost0
28 septembre 2007 5 28 /09 /septembre /2007 21:34

În ultimii doi ani urmăresc un fenomen urban cel puţin barbar: Bucureştiul se umple de cabluri. Cabluri de diferite culori şi dimensiuni. De fire numeroase care împînzesc, cu precădere, stîlpii din centrul oraşului, dar nu numai. Dacă mergi cu capul uşor ridicat nu poţi trece cu vederea această "arhitectură" parazitară, hidoasă şi confuză. Ea e peste toate marile bulevarde şi artere principale, dar poate fi observată şi în cartierele mai îndepărtate.

Deopotrivă cu panourile publicitare - care şi ele parazitează de mai multă vreme spaţiul public, cablurile te fac să te simţi în mrejele unor păianjeni gigantici, monstruoşi, neîndurători, perfizi...Astea sunt deşeurile epocii globale, a societăţii care tinde spre informatizarea globală, şi care se umple de fire - depinde de cabluri, de energia electrică, de tensiune, de volţi şi de amperi, de pixeli şi alte "mirodenii" electromagnetice.

Fapt este că nu numai in-estetica lor îngrijorează, ci, mai ales, posibilitatea acestora de a se înmulţi, de a deveni omniprezente, devoratoare de spaţiu; inutile total trecătorului, orăşeanului. Ce caută acestea pe străzile, uliţele şi bulevardele noastre???

Partager cet article

Repost0
19 septembre 2007 3 19 /09 /septembre /2007 21:41

Soarta Casei avocatului Vladimir Hertza se identifică cu însăşi destinul statalităţii moldoveneşti - istoria acestui imobil, cel puţin din ultimii 20 de ani a urmat un declin asurzitor. Pe cît se credea că o restaurare/recondiţionare devine iminentă, ea devenea cu atît mai ireală, fantomatică, neverosimilă... Acum exact un an imobilul fusese împrejmuit cu un gard înalt, de beton. Din două - una, fie restaurare, fie demolare. Dată fiind istoria crudă a unui monument aflat altădată peste drum de acesta, a doua variantă nu putea fi categoric exclusă. Dar, minune! La finele lunii august s-a anunţat dezvelirea "noii" faţade a Muzeului de artă al Moldovei. Noua faţadă e de fapt o butaforie a celei originale, o mască nefericită, hîdă şi kitsch-oasă. Cine se pricepe cît de cît la ceea ce se numeşte Restaurare de monumente, va înţelege prea bine acest "acroş" stilistic al meu. Urmează o serie de fotografii luate la faţa locului, din unghiuri diferite. Se va vedea cu maximă claritate că o sumedenie de elemente aritecturale pur şi simplu au dispărut de pe chipul vechii faţade, iar ceea ce a rămas - este pură ficţiune, schimonosire, stridenţă ieftină, cîrpăceală şi neputinţă...

Iată o imagine a faţadei de dinaintea pretinsei "restaurări".

Partager cet article

Repost0
19 septembre 2007 3 19 /09 /septembre /2007 20:41

De curînd, presa de la Chişinău alarma opinia publică aducînd în atenţie îngriorătoarea veste că Guvernul RM dispune după bunul plac de monumentele capitalei. După rapida şi inexplicabila dispariţie a Casei Feodosie, din preajma clădirii preşedinţiei RM, acum se preconizează vînzarea unui lot pe pămînt pe care se află un alt imobil, înscris pe lista monumentelor istorice. Acesta se află pe strada Şciusev nr. 103.

Clădirea face parte dintr-un impunător sit arhitectural, cuprins între străzile Maria Cebotari, Sfatul Ţării şi Kogălniceanu - unul din puţinele arhipelaguri rămase neatinse de sistematizările şi demolările ultimului veac. Atribuită lui Bernardazzi, clădirea se particularizează printr-o stilistică arhitecturală îngrijită, clară, armonioasă, şi dincolo de calităţile sale strict constructive, aceasta are şi un trecut istoric încărcat, foarte important pentru urbea basarabeană. De acest loc sunt legate o serie de instituţii ale oraşului, toate cu caracter administrativ-educativ-cultural. În locul acestei clădiri se doreşte construirea unui palat al şahului! Cu adevărat, guvernarea imbecilă şi iresponsabilă a comuniştilor (capitalişti!) nu cunoaşte limite. Cum poate fi oprit acest tăvălug al stricăciunii? Cum va reacţiona opinia publică şi intelectualitatea basarabeană la acest neostoit avînt spre tabula rasa al puterii de la Chişinău? SOS trecutul oraşului Chişinău...

Partager cet article

Repost0
13 septembre 2007 4 13 /09 /septembre /2007 21:18

Partager cet article

Repost0
27 août 2007 1 27 /08 /août /2007 21:26
În peisajul bienalelor de artă contemporană nu se poate trece cu vederea deschiderea celei de-a patra ediţii a bienalei de la Goteborg. Vernisajul a avut loc în 25 august. Curatoriată de Joa Ljungberg şi Edi Muka,expoziţia de bază conţine o selecţie de artişti nordici şi albanezi (în special)...e şi firesc să fie aşa, dată fiind colaborarea îndelungată a celor doi intelectuali europeni, unul din nord şi celălalt din Balcani. Iată că vectorii est / vest şi nord / sud încep să funcţioneze altcumva decît se întîmpla cu puţină vreme în urmă. De urmărit şi lista participanţilor la această bienală, în număr de 28, distribuiţi în 5 locaţii foarte diferite ale oraşului Goteborg. De urmărit cum mici oraşe europene îşi crează treptat propriile "oaze" culturale, conceptuale, problematice, iar tema acestei bienale spune multe despre încercarea de a depăşi vulgata culturală nord-atlantică:

RETHINKING DISSENT

on the limitations of politics and the possibilities of resistance

‘Dissent’ can be described as a sentiment or philosophy of non-agreement or opposition to an idea (e.g. a government’s policies) or an entity (eg. a religious community or political party). Antonyms include assent, agreement and acceptance. ‘Dissent’ may in some political systems be formally expressed through opposition politics, while politically repressive regimes may prohibit any form of dissent. Individuals who do not conform to or support the policies of certain states may be described as ‘dissidents’ or in extreme cases, ‘enemies of the state’.
*****************************************************************************************************************

Partager cet article

Repost0
24 août 2007 5 24 /08 /août /2007 19:53

Un citat tulburător din jurnalul lui Alexandr Gladkov, despre scriitorul Mihail Zoşenko (un prozator netradus pre româneşte încă, dar care ne-ar explica multe prin scrierile sale despre chipul hîd al stalinismului):

"Михаил Зощенко после периода остракизма послал в «Новый мир» обработанные им рассказы ленинградских партизан. Его редакция вызвала в Москву. Отдельный номер в гостинице «Москва» получить ему не удалось. Дали место на 12-м этаже, в номере-общежитии на 8 человек. Кроме него 7 обыкновенных командировочных-толкачей. Никому ни до кого нет дела. Возвращаются поздно, прочитывают «Вечерку» и засыпают. Зощенко ждал звонка, но в номере телефона не было. И вот в один вечер дежурная входит и говорит: «Писателя Зощенко к телефону...» Хохот. Чей-то голос: «А его давно посадили...» Зощенко встает и идет к телефону. Сенсация."

 

Partager cet article

Repost0