Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

6 janvier 2007 6 06 /01 /janvier /2007 20:14

                  Anul 2007 a debutat cu vestea tristă pentru majoritatea basarabenilor: obligativitatea de a procura o viză pentru a putea intra sau tranzita teritoriul României! Ceea ce era acum un an doar un zvon, o posibilitate, un ecou inflamant, a devenit o dată cu intrarea României în U.E. o realitate şi lege. Am văzut la televizor cozi la singurul consulat al României, la Chişinău, am auzit isterii, proteste, nemulţumiri, ameninţări, plânsete, ocară. Basarabenii se comportă ca şi cum li se cuvine totul, fără a oferi NIMIC în schimb. N-au învăţat încă respectul faţă de această ţară, nu i-au însuşit cum se cade limba, nu-i cunosc istoria la nivelul cuvenit etc. Mulţi dintre ei şi-au vândut demult cetăţenia, şi-au bătut joc de instituţiile acestei ţări (aşa imperfecte şi defectuos cum funcţionează ele, dar le-au asigurat multora, de-a lungul anilor, statutul de cetăţeni, le-au repartizat locuinţe, le-au acordat un şir de privelegii şi înlesniri etc!), şi-au creat o proastă faimă... Acum, probabil, a venit ora "limpezirii apelor", a trierii oneştilor cetăţeni de cei care din calcul şi oportunism au călcat această ţară în lung şi în lat, au făcut afaceri oneroase, au profitat cât au putut, au bişniţărit ani în şir.  Încerc să fiu imparţial, să nu ţin partea nimănui, dar nu îmi pot reprima întrebarea: ce de majoritatea doritorilor de cetaţenie română s-au pus pe treabă de-abia şi doar în momentul în care s-a afirmat şi declarat răspicat că România face eforturi de a adera la U.E., şi nu mai devreme???  Am fost în toţi aceşti ani în România şi am urmărit cum a evoluat această procedură... Personal, am obţinut/redobândit cetăţenia română în anul 1992, cu mult înaintea absolvirii facultăţii, şi deci nu-mi puneam încă problema oportunităţilor pe care actul meu le putea implica. N-am făcut-o din niciun calcul sau scop, ci mi-am redobândit un drept, pe baza dovezii că părinţii mei erau născuţi în Regatul Român! Până la epoca oportuniştilor, disperaţilor, şmecherilor, afaceriştilor era încă departe. Aş putea scrie o carte despre această evoluţie, finalizată, oarecum firesc, cu regimul de vize ce a încununat aderarea la U.E. a României. Poate mă voi apuca într-o zi de scrierea ei...Până atunci, mă mândresc că nu am făcut paradă de ideea de patriotism, şi am obţinut ceea ce mi se cuvenea cu trudă, onestitate, dăruire, smerenie şi modestie. E ceea ce doresc şi altora! Fără a se plânge în gura mare că li se fac nedreptăţi şi discriminări...În esenţă, cred că derivele şi defecţiunile Republicii Moldova (ca şi însăşi existenţa acestei formaţiuni statale) sunt proiecţia fidelă a cetăţenilor care o populează! 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Radicalisme
commenter cet article
28 décembre 2006 4 28 /12 /décembre /2006 13:25

LA MULTI ANI, CU PACE IN SUFLETE, BUCURII SI CREDINTA IN DUMNEZEU...

Imaginea a fost facuta in curtea bisericii Stavropoleos, in a doua zi de Craciun. Ningea voiniceste. Era o atmosfera cu adevarat de iarna, dumnezeiasca...

Un reportaj foto de la asezamantul Stavropoleos se poate vedea aici: http://www.stavropoleos.ro/webpage.php?id=18

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
27 décembre 2006 3 27 /12 /décembre /2006 08:18

Portalul electronic Vocea Basarabiei

a oferit blogului meu premiul de excelenta pentru anul 2006:

http://www.voceabasarabiei.com/Scoala_Basarabeana/Scoala_Basarabeana_2006/scoala_basarabeana_2006.html

MULTUMESC TUTUROR CELOR CARE viziteaza, citesc si survoleaza aceasta pagina, precum si celor care au acordat premiul de EXCELENTA!

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
23 décembre 2006 6 23 /12 /décembre /2006 16:22

Autor: Teodor Baconsky

Pana acum, s-a intamplat sa ajung mai repede la Sidney si Beijing decat la Chisinau. Mi-a lipsit nu atat impulsul, cat ocazia, fie aceasta profesionala sau privata.

Dar exista si oarece temeri psihanalitice in aceasta inhibitie, recent depasita printr-o prima calatorie: teama de nefrecventabilul spatiu postsovietic. Teama de expresia masochista a nationalismului romanesc. In fine, teama de propriile deceptii, dupa ce voi fi alocat masive asteptari "unioniste" in acest spatiu unde-mi aflu obarsia, desi m-am nascut la Bucuresti, din parinti complet "aclimatizati" in aria vechiului Regat.

Intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, cu strabaterea vamii si controlul pasaportului, mi-a rascolit deja sufletul, teoretic pregatit sa asculte "chemarea strabunilor".

Am parcurs o portiune de sosea din placi de beton, urmata de o alta decent asfaltata si m-am pomenit in capitala, unde mi-a fost dat sa remarc, imediat, farmecul tarist al generoaselor parcuri, conservarea (paraginita) a fondului interbelic si ciudata paloare a marcilor arhitectonice din perioada bolsevica. Orasul, altadata cosmopolit, a capatat acum ceva pasnic, provincial. Zona veche, trasata rationalist in etapa guberniala a sistematizarii sale, e cadrilata de strazi perpendiculare, care au primit, dupa '90, elocvente nume romanesti. Ma asteptam sa nu prea mai intalnesc tineri (pe care-i stiam emigrati), dar ei nu lipsesc, insotindu-si pasii cuminti alaturi de varstnici cu aer trist. Legendele negre, conexate la anecdotica redutabililor "racketi", au disparut grabnic indaratul unui molcom profil colinar. Am gustat vinuri si bucate moldovenesti, am intalnit intelighentia locala, fervent patriotica, desi uzata nervos, la capatul prea multelor lupte pierdute.

Langa Ambasada Romaniei, pe bulevardul Bucuresti, mi-a fost aratata cladirea fostului colegiu de fete, in revista caruia s-a intamplat sa debuteze poetul A.E. Baconsky. Am admirat duzii biseculari din parcul central, unde idilele lui Puskin s-au prelungit invizibil cu elanurile romantice ale junelui Hasdeu...

O ramura a familiei mele, Marianii, erau mazili din care se tragea bunica paterna, medicinista ulterior orientata spre datoriile maternitatii. Un frate al ei, "unchiul Jorj", fusese inalt functionar la o banca din Chisinau. N-am reusit sa o identific, asa ca nu stiu nici macar daca edificiul mai exista. Mi-a placut in schimb, pe un colt elegant, fosta cladire a Seminarului Teologic, unde va fi calcat bunicul meu, viitor preot si "oltean de peste Prut", cum avea el sa spuna odata refugiat in parohia sa de la Calimanesti.

N-am scapat, prin urmare, de ce mi-a fost frica: o invazie subiectiva de false amintiri, focalizate pe uriasa energie intelectuala pe care bucovinenii si basarabenii au difuzat-o, prin inzestratele lor elite, in corpul culturii romanesti. Climaxul acestei trairi mi-a fost dat in pelerinajul pe care l-am facut, abatandu-ma prin cimitirul orasului, unde odihnesc, intr-o absurda vecinatate, satrapii sovietici si cele mai rasarite figuri ale celor ce le-au fost, inevitabil, victime. Mortii nu fac geopolitica, insa ne solicita memoria. Ei ne apartin dincolo de framantarile istoriei, ca niste martori intelepti ai tuturor nevredniciilor pe care suntem chemati sa le vindecam.

SURSA: http://www.zf.ro/articol_106239/basarabia_subiectiva.html

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
21 décembre 2006 4 21 /12 /décembre /2006 10:39

R O M A N   T O L I C I
Evanghelia dupa Mos Craciun
The Gospel according to Santa Claus
Vernisaj | joi 21 decembrie 2006 | ora 19.00
H’art Gallery str. Mihai Eminescu nr.105-107

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans Agenda
commenter cet article
20 décembre 2006 3 20 /12 /décembre /2006 16:17
De mai mulţi ani există în România convingerea că naţiunea română crede în instituţia bisericii, şi că biserica este instanţa cu cea mai mare credibilitate printre cetăţenii ţării, pentru că este păstrătoarea tradiţiilor spirituale autohtone. Recenta alegere a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt ca „cel mare român” al tuturor timpurilor confirmă, oarecum, această opţiune. Totuşi, dacă analizăm mai în adânc situaţia reală a spaţiului public, ajungem la supoziţia că nu tocmai Biserica este „magnetul” de bază al societăţii actuale. Că „mersul la biserică” este ceva strict personal şi marginal, că discutarea problemelor acestei instituţii nu stă în mijlocul preocupărilor zilnice, şi că nu sunt deloc esenţiale. Inexistenţa unor publicaţii sau canale de informare în massă cu vizibilitate sporită, de cultură creştină, confirmă cu prisosinţă această observaţie. Cu ceva timp în urmă, simţitorul cărturar Teodor Baconsky se întreba asupra cauzelor lipsei unui săptămânal de cultură creştină. Şi asta în condiţiile în care mediul autohton abundă de un număr uriaş de publicaţii, total neinteresate de promovarea valorilor şi a tradiţiei creştine (dacă nu pe de-a întregul ostile), în mijlocul unui popor care vine total nepregătit pentru „contopirea” în sistemul de valori ale U.E. Ăsta cred eu că este marele paradox al vremurilor noastre. Ce cred oare intelectualii şi cărturarii despre starea asta de lucruri?  Dar cei care umplu cu scriitură grafomană multiplele publicaţii culturale pe care le are astăzi România?
Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
19 décembre 2006 2 19 /12 /décembre /2006 10:17

Comentariile şi impresiile se vor formula şi vor veni după vizionări!

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
17 décembre 2006 7 17 /12 /décembre /2006 18:23

                                    Despre desenele Elenei Murariu            

             Re-descoperirea icoanei (întâi, a celei ruseşti, apoi a iconografiei balcanice) a fost unul din marile evenimente ale secolului XX, din primele deceniile ale acelui veac lumea a avut revelaţia unei arte care se cam uitase de mai multă vreme. Dialogul cu o această sensibilitate, legată indisolubil şi indestructibil de liturgica ortodoxă, a avut darul refacerii traseului prin care o icoană ia chip, înfăţişare, textură formală. Multă lume s-a întrebat cum anume se face/naşte imaginea iconică. Revelaţia este esenţială, diriguitoare, dar şi îndemânarea meşteşugărească nu este un aspect de neglijat. Se spune apăsat, că o icoană trebuie să fie canonică şi că ea trebuie să facă minuni. Or, procesul de pregătire a unui iconar nu este cu nimic mai lesnicios şi mai de scurtă durată decât ascensiunea unui monah spre autentica trăire duhovnicească, până la alipirea acestuia cu Dumnezeu.

              Desenele Elenei Murariu sunt dovada unui meşteşug de mare clasă în înţelegerea şi întruchiparea imaginilor religioase. S-ar putea crede că acestea sunt crochiuri şi bruioane pregătitoare pentru viitoarele icoane. Şi da şi nu. Unele da, altele – nu. Felul în care se concep acestea arată că zugrava cunoaşte cu subtilitate tâlcurile acestui tip de imagini, şi că ele nu pot fi tratate şi concepute ca nişte reprezentări laice, lumeşti, comune. Scenele imaginate de Elena Murariu au o cadenţă specială, un ritm i-aş spune „diaconesc”, o puritate a liniei şi o cromatică „frugală”, toate acestea nu lasă rezerve în receptarea corectă a lor. Textele însoţitoare – completează discret imaginea. Evlavia cu care desenele acestea se nasc, nu lasă nici o îndoială sau confuzie, căci ea se citeşte (şi) din semnătura ieşită „prin mâna Elenei Murariu”...

                Să o îndrume Bunul Dumnezeu mereu spre astfel de fapte plastice.

MCC, UAP (Filiala Arta plastica religioasa si restaurare) va invita in data de 19 decembrie 2006, ora 15.30 la vernisajul expozitiei de grafica religioasa, la galeria Ministerului Culturii si Cultelor, sos. Kiseleff, 30. Expozitia va fi deschisa in perioada 19.12.2006-27.01.2007.

 

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
16 décembre 2006 6 16 /12 /décembre /2006 09:39

Am citit cu mare interes si asteptari multiple acest text, dupa ce TB fusese la Chisinau, si mersese sa se inchine la mormantul lui Alexie Mateevici:

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=8397&art=21785&cHash=eccd9736dd

In buna masura "survolul" este plauzibil si acceptabil, si merita privit cu tot respectul, pentru ca el vine din partea unui om care nu priveste lucrurile cocotat undeva sus, pe Foisoul de Foc din Bucuresti, ci a mers acolo, si sunt sigur ca a facut eforturi mari pentru a intelege ceva temeinic din imaginea si firea acelei zone de romanitate. Opinia mea este ca RM va exista in formula asta pana cand granitele Europei vor deveni ceva formal, si trasat doar pe harta economica. Pana atunci, mare parte din locuitorii regiunii vor alege intre a deveni fie cetateni ai Romaniei, Bulgariei, Rusiei, Ukrainei sau ai altor state ale lumii - fiecare dupa posibilitati si oportinitati...Consider ca lucrurile trebuie sa se intample exact asa, cum spune TB, dupa "firescul impunator al cresterii „organice“. Fara decrete, referendumuri si coercitii. Romanitatea trebuie sa ajunga sa inteleaga ca nu poate fi implinita decat in conjunctura unei plinatati a Romaniei, acum destul de atomizate si fragmentate.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article
7 décembre 2006 4 07 /12 /décembre /2006 14:56

" Domnul Însuşi a prezis că spre sfîrşitul lumii mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pre mulţi, şi că din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci (Mt. 24, 11-12), aşa încît atunci cînd va veni  El oare va afla credinţă pre pămînt? (Lc. 18, 8). Aceste încredinţări ne zugrăvesc un tablou cu totul nemîngîietor al stării moral-religioase din vremea de apoi. Evanghelia va fi cunoscută de către toţi, dar o parte nu vor crede în ea, alta – cea mai mare – va fi eretică, nu urmînd învăţăturii predanisite de Dumnezeu, ci construindu-şi singură credinţa din propriile născociri care iau ca pretext cuvintele Scripturii. Aceste credinţe născocite de către oameni se vor înmulţi la nesfîrşit. Începutul lor a fost pus de papa, Luther şi Calvin au continuat lucrarea acestuia, iar înţelegerea individuală a credinţei pornind de la un singur izvor şi anume Scriptura, înţelegere pe care aceştia au socotit-o a fi de temelie în creştinism, a dat un puternic avînt născocirii de noi credinţe. Acestea deja se înmulţesc: vor fi şi mai multe. Fiecare împărăţie cu mărturisirea sa de credinţă, iar în ea fiecare judeţ, pe urmă fiecare oraş, iar în cele din urmă poate că fiecare cap va avea mărturisirea sa de credinţă. Acolo unde oamenii nu primesc credinţa predanisită de Dumnezeu, ci îşi fac singuri una, nici nu se poate altfel. Şi toţi aceştia îşi vor da numele de creştini. Vor fi şi unii care vor ţine credinţa cea adevărată aşa cum a fost predanisită ea de către sfinţii Apostoli şi cum se păstrează în Biserica Ortodoxă, dar şi dintre aceştia nu puţini vor fi numai cu numele ortodocşi, dar în inima lor nu vor avea rînduiala pe care o cere credinţa, căci vor iubi veacul de acum. Iată ce cuprinzătoare este lepădarea de credinţă pe care o aşteptăm! Deşi peste tot se va auzi numele de creştin, se vor vedea biserici şi cinuri bisericeşti, acestea vor fi numai aparenţe, iar înăuntru va fi deplină lepădare de credinţă. Tocmai pe acest teren se va naşte Antihrist şi va creşte în acelaşi duh de aparenţă, lipsit de esenţa lucrului. După aceea, dîndu-se Satanei, el se va lepăda de credinţă în chip vădit şi, înarmat cu cursele lui cele amăgitoare, îi va atrage la lepădare vădită de Hristos Domnul pe toţi cei ce nu ţin creştinismul întru adevăr, făcîndu-i să-l cinstească pe el în locul lui Dumnezeu. Cei aleşi nu se vor lăsa amăgiţi, dar el va încerca să-i înşele şi pe aceştia, dacă va fi cu putinţă – iar ca aceasta să nu se întîmple, se vor scurta acele zile rele. Se va arăta Domnul, nimicindu-l pe Antihrist şi toată lucrarea lui prin arătarea venirii Sale."

SURSA: Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, în curs de apariţie la editura Sophia. Traducere de Adrian Tanasescu-Vlas.

Repost 0
Published by Vladimir Bulat - dans ochiuldeveghe
commenter cet article